Palatele își scot trupele la atac!

Într-un inedit „dialog la distanță” (președintele la obedientul său TVR, iar premierul la primitorul Antena 3) primii oameni din stat și-au scos trupele la atac fiind practic pe punctul de a-și declara război total. Frăția portocalie a neașteptatului succes electoral s-a tranformat treptat, într-o veritabilă dușmănie, trecând prin fazele clasice ale tandreții, geloziei, neîncrederii, indiferenței și aminozității. Platforma lor politică a fost comună până la momentul în care au ieșit în evidență interesele tot mai divergente ale grupărilor pe care le reprezintă: cele „de interese”, ale premierului, în fața celor „de partid” ale democraților fideli șefului statului. Motivele neînțelegerilor au fost variate, dar ele s-au subsumat celor două teme principale: alegerile anticipate și grupurile de interese de pe lângă Guvern. După câteva episoade acute - boicotul discursului prezidențial din Parlament sau competiția surdă pentru a se ajunge primul la Târlișua - a urmat această veritabilă bombă: decizia liberalilor de a solicita retragerea trupelor românești din Irak. Dacă în urmă cu câteva zile ministrul Apărării „prevedea” proteste publice împotriva participării la ocupația Irakului, după aducerea în țară a rămășițelor pământești ale ultimului „erou”, pronosticul său s-a confirmat, surprinzător, în chiar „centrul” partidului din care și el și premierul fac parte. Mai precis, gruparea de interese fidelă premierului - șef de partid, a luat, fără a se consulta cu colegii de Alianță, hotărăsc să ceară CSAT retragerea trupelor. Nu contează ce succes va avea această cerere sau dacă ea se va realiza. Contează că în acest fel PNL l-a atacat direct și fără vreun avertisment pe președinte, cel care prin poziția pe care o ocupă n-ar putea nici măcar să deschidă o asemenea discuție. Solicitarea este însă menită să producă un impact major în opinia publică, punând față în față patriotismul liberal și internaționalismul democrat. Desigur că participarea românească la ocupația Irakului nu este o cauză populară. Ea trebuie însă văzută și analizată prin prisma angajamentelor și intereselor românești în plan internațional. Din acest punct de vedere momentul nu este cel mai fericit. Și, măcar dacă lucrurile ar rămâne la nivelul ciorovăielilor dintre palate și nu s-ar transforma într-un război politic civil. Pentru că, deja, taberele se grupează și-și pregătesc armamentul și muniția, cu un avantaj moral de partea premierului. În fața regretului prezidențial de a-l fi numit în funcție, lui îi rămâne posibilitatea practic de a arunca în aer întreaga construcție politică. Și pe el însuși, odată cu aceasta.