Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:21

Pâinea creată de doi muzicieni, vedetă la o brutărie de cartier din Braşov

Autor:

Publicat la 22 ianuarie 2018

Cu turmeric, mac şi ceapă, din maia sălbatică

Pâinea creată de doi muzicieni, vedetă la o brutărie de cartier din Braşov

Adrian Luca şi soţia sa Ecaterina sunt muzicieni, dar de aproape un an au devenit brutari din pasiune, din nevoia de a mânca pâine sănătoasă. Anul trecut, în luna februarie, au deschis o mică brutărie în Braşov (Brutăria Mică de pe Roşiorilor), după ce au căutat reţeta de perfectă de pâine, în propria bucătărie. Povestea lor a fost scrisă de BizBraşov.ro.
Astfel, primii „clienţi” le-au fost prietenii şi rudele, care i-au încurajat să transforme pasiunea în afacere. Astăzi vând produse de panificaţie deosebite, care sunt cumpărate de persoane interesate să mănânce o pâine „altfel”. Semnătura celor doi brutari amatori este pâinea cu turmeric, mac şi ceapă, un produs creaţie proprie, care este şi pâinea „vedetă” a brutăriei.
„Pâinea cu turmeric este deosebită în primul rând prin culoarea galben-intens pe care o dă turmericul, gustul deosebit şi crusta specială. Este altfel şi este făcută cu maia sălbatică. Toate produsele noastre sunt făcute cu maia sălbatică, adică folosim maia pentru dospirea naturală a aluatului. Nu folosim deloc drojdie care dospeşte făina în două ore, în timp ce maiaua sălbatică, o dospeşte în 48 de ore”, a explicat Adrian.
Ecaterina Batmîndru şi Adrian Luca au fost membri în trupa Seva. Nu au renunţat cu totul la pasiunea lor pentru muzică, dar de aproape un an s-au reprofilat. Inspiraţi de nevoia de a mânca pâine sănătoasă, cei doi au descoperit potenţialul unei afaceri în crearea produselor de panificaţie cu maia sălbatică. „Soţia mea este din Republica Moldova, a crescut într-un sat din regiunea Raionul Cantemier, înconjurată de rude care făceau pâine, care au fascinat-o. Plecând de la acest lucru, când a venit pe lume primul nostru copil, am căutat o pâine bună în Braşov şi nu am găsit, aşa că soţia mea s-a apucat să facă pâine. Ce a ieşit ne-a încântat atât pe noi, cât şi pe cunoscuţi şi aşa ne-a venit ideea să deschidem această mică brutărie”, a declarat Adrian Luca, antreprenor.
Cei doi antreprenori au investit 50.000 de euro în brutărie şi spun că nu o consideră o afacere, ci un mod de viaţă. Care este legătura dintre muzică şi pâine? Ambele necesită creativitate şi o continuă reînnoire. „Nu mă vedeam în rolul de brutar, deşi acasă facem de ceva timp pâine. Amândoi am cântat profesionist, am avut mai multe band-uri, eu sunt instrumentist. Am cântat la tobe, clape, chitară. Încerc să fac artă şi din brutărie. Există o legătură strânsă între cele două, dacă mă întrebaţi pe mine. Totul este bazat pe creaţie, tot timpul faci ceva nou, construieşti în permanenţă. Mă trezesc în fiecare noapte la ora 2.00, vin aici, frământ pâinea, deschid cuptoarele, coc pâinea. Este un ritm cu care m-am obişnuit din perioada cântatului, deci trecerea nu a fost nici bruscă, nici anevoioasă pentru mine, n-a fost o rupere, a fost continuarea tradiţiei”, a mărturisit Adrian.



Materia primă, făina, este procurată din România sau Ungaria. De la pâinea cu turmeric, mac şi ceapă, la brutăria mică se produc astăzi 14 feluri de pâine. Toată pâinea este făcută în aceeaşi zi, exact ca la brutăriile de odinioară. Pâine cu secară şi seminţe, pâine integrală, pâine intermediară cu seminţe, măsline verzi, cu fulgi de ceapă şi mac, cu ierburi Provence, focaccia sunt produsele de la Brutăria Mică. În plus, brutarii fac biscuiţi, merdenele cu brânză de bivolită, ciocolată de casă, cu masă de cacao bio şi migdale. Toate reţetele poartă semnătura Ecaterinei. „Majoritatea cupărătorilor sunt cei cărora le pasă de sănătatea lor. Avem clienţi fideli, care vin în fiecare zi şi îşi aduc şi prietenii. De altfel, noi ne numim clienţii prieteni. Pâine este sănătoasă, ajută digestia, nu îngraşă. Pregătim acum o reţetă de pâine fără gluten. Foarte important, avem clienţi bolnavi de diabet  sau cu diferite afecţiuni care preferă pâinea noastră”, a completat brutarul amator.
Cifra de afaceri de anul trecut a micii brutării a fost de 260.000 de lei. „Vrem să rămânem deocamdată în punctul în care suntem, vrem să continuăm să facem pâine la calitatea de acum. Odată ce vom creşte, nu putem să garantăm grija calităţii, vrem să păstrăm ce am creat aşa, simplu. Industrializarea duce la rabat de la calitate, lucru pe care nu ni-l dorim”, a mai spus Adrian Luca.
Cei doi antreprenori nu au la bază nicio diplomă de brutar-patiser, ci fac pâine din pură pasiune. Brutăria are patru angajaţi, iar preţul unei pâini de 500 de grame este de 8 lei.

+6 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie