Paharul care umple golul: o privire în oglindă asupra dependenţei de alcool

În România, alcoolul este omniprezent. Îl găsim în paharele ridicate la botezuri, nunţi şi înmormântări, pe mesele de sărbătoare, la petreceri, în întâlniri de familie sau în momente de singurătate. E aproape o instituţie culturală. Din păcate, ceea ce pentru unii este doar o băutură socială, pentru alţii devine, treptat, o dependenţă profundă, distructivă şi adesea invizibilă în ochii celor din jur.

O luptă zilnică cu o problemă ignorată
În spatele uşilor închise, în spitale, în familii sau în camerele de terapie, realitatea consumului de alcool în România este departe de imaginea romanţată a „omului vesel cu paharul în mână”. Această realitate este cunoscută îndeaproape de dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov (RMN Diagnostica), şi singurul psihiatru din judeţ specializat în Medicina Adicţiilor.
Formată la Iaşi, într-un centru universitar important în domeniul sănătăţii mintale, dr. Petecilă a ales să revină în Braşov, oraşul natal, pentru a practica acolo unde – aşa cum spune chiar ea – „nevoia este imensă, iar ruşinea prea mare”.
Convinsă că nu poţi trata dependenţele fără a înţelege complexitatea minţii umane, a urmat şi o formare în psihoterapie. „Un psihiatru care lucrează cu adicţiile trebuie să înţeleagă nu doar creierul pacientului, ci şi suferinţa sufletească profundă care îl ţine captiv în dependenţă.”

Între normalitate şi autodistrugere – linia fină pe care calcă mulţi români
Pentru societatea românească, consumul de alcool nu este doar normalizat, ci chiar încurajat în anumite contexte. Din nefericire, această normalizare maschează frecvent începuturile unei dependenţe care poate deveni rapid incontrolabilă. Un pahar „de relaxare” după muncă, unul „pentru digestie” după masă, altul „pentru socializare” – toate se adună într-un stil de viaţă riscant, care se poate transforma într-o adicţie.
Datele oficiale nu lasă loc de interpretări: România se află constant în topul consumului de alcool din Europa, iar acest fapt are implicaţii grave asupra sănătăţii publice. De la bolile hepatice, cardiace sau psihice până la violenţa domestică şi abandonul familial, efectele alcoolismului sunt multiple şi devastatoare.
„Alcoolul este, adesea, anestezicul cu care oamenii încearcă să-şi amorţească rănile vieţii”, spune dr. Petecilă, parafrazându-l pe Bernard Shaw.

O boală reală, nu o ruşine
Poate cea mai mare barieră în calea tratamentului este percepţia greşită conform căreia alcoolismul ar fi doar o alegere sau o slăbiciune: „Alcoolismul este o boală psihică şi fizică, definită medical, recunoscută internaţional, documentată în toate tratatele de specialitate. Nu este vorba despre lene sau lipsă de caracter, ci despre o tulburare serioasă care necesită tratament complex şi susţinere continuă”, spune medicul.
Simptomele sunt clare: toleranţă crescută (nevoia de a consuma tot mai mult pentru acelaşi efect), sevraj la întreruperea consumului, pierderea controlului, dar şi continuarea consumului în ciuda efectelor negative evidente asupra sănătăţii, muncii, relaţiilor şi vieţii sociale.

Impactul în familie – o suferinţă tăcută
Dependenţa de alcool nu afectează doar individul. În cele mai multe cazuri, întreaga familie devine prizoniera unei realităţi tensionate şi dureroase. „Familiile persoanelor dependente trăiesc în haos emoţional constant: violenţă, nesiguranţă financiară, instabilitate psihologică.”
Cei mai afectaţi? Copiii. Crescuţi într-un climat abuziv sau imprevizibil, aceştia dezvoltă adesea traume care îi vor însoţi toată viaţa. Conform specialiştilor, ei au un risc crescut de a dezvolta tulburări psihice sau, la rândul lor, adicţii în viaţa adultă.

Stigma – un inamic invizibil, dar extrem de puternic
România suferă încă de stigmatizarea profundă a tulburărilor psihice şi a dependenţei, ceea ce duce la o realitate tristă: mulţi nu cer niciodată ajutor. Fie de ruşine, fie din neîncredere în sistem, fie convinşi că „se pot lăsa singuri”. Astfel, tăcerea devine parte a problemei. O tăcere care îngroapă vieţi întregi în izolare, frică şi suferinţă.

Există tratament. Există speranţă
Vestea bună este că dependenţa de alcool se poate trata. Există medicamente care ajută la reducerea dorinţei de consum, există psihoterapie adaptată, grupuri de sprijin, centre specializate şi, mai ales, oameni pregătiţi şi dispuşi să ajute.
Dr. Petecilă subliniază că procesul de recuperare nu este simplu, dar este posibil: „Totul începe cu recunoaşterea problemei. Apoi, cu o mână întinsă – fie că e a unui profesionist, a unui membru al familiei sau a unui prieten. Sprijinul este esenţial, iar curajul de a cere ajutorul e primul pas spre vindecare”.

E momentul să vorbim sincer
Pentru ca lucrurile să se schimbe, trebuie să avem curajul de a vorbi deschis. Să renunţăm la glumele ieftine şi la etichetele umilitoare. Să privim dependenţa ca pe ceea ce este: o formă de suferinţă. O boală.
În încheiere, dr. Petecilă lansează un mesaj clar şi profund: „Alcoolismul nu ţine cont de educaţie, vârstă, profesie sau gen. Este o boală reală şi, din păcate, mult mai prezentă în societatea noastră decât suntem dispuşi să recunoaştem. Haideţi să avem mai multă empatie şi mai puţine prejudecăţi. Pentru că, dincolo de fiecare pahar în plus, este un om care suferă şi o familie care plânge în tăcere.”