Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 03:57

Pachetul turistic Ceaușescu

Autor: Ionut DINCA - Buna Ziua Brasov

Publicat la 09 februarie 2013

Brașovul, locul unde dictatorul a devenit comunist cu adevărat Puțini știu că, la 18 ani, Nicolae Ceaușescu a fost condamnat într-un proces care a avut loc la Brașov, în clădirea de vizavi de magazinul Star, unde a învățat pentru prima dată o limbă străină și a devenit membru al Partidului Comunist Român Ministrul Turismului Maria Grapini vrea să aducă vizitatori străini „pe urmele lui Ceaușescu”, și să transforme locurile prin care a trecut fostul cuplu prezidențial în obiective turistice

Pachetul  turistic  Ceaușescu Brașovul, locul unde dictatorul a devenit comunist cu adevărat Puțini știu că, la 18 ani, Nicolae Ceaușescu a fost condamnat într-un proces care a avut loc la Brașov, în clădirea de vizavi de magazinul Star, unde a învățat pentru prima dată o limbă străină și a devenit membru al Partidului Comunist Român Ministrul Turismului Maria Grapini vrea să aducă vizitatori străini „pe urmele lui Ceaușescu”, și să transforme locurile prin care a trecut fostul cuplu prezidențial în obiective turistice. „În orice țară, astfel de obiective ar fi exploatate ca atracții pentru turiști, iar la noi nu sunt băgate în seamă sau sunt lăsate să se distrugă. Cred că turiștii străini ar fi foarte interesați să urmeze un astfel de traseu”, a declarat Maria Grapini. Locul în care a devenit comunist cu adevărat Cel mai spectaculos obiectiv din Brașov pentru un astfel de circuit ar putea fi clădirea în care a funcționat Casa Județeană de Pensii, vizavi de Magazinul Star, și în care acum mai bine de șapte decenii funcționa Închisoarea Centrală a Brașovului. Prea puțini știu că de fapt, la Brașov, Ceaușescu a devenit pentru prima dată membru al Partidului Comunist Român, iar la Brașov s-a decis viitoare sa carieră politică. Pentru militanții comuniști, închisoarea reprezenta un nou examen. În aproape trei ani, Ceaușescu a trecut prin două pușcării. Șase luni, din februarie până în august 1936, Nicolae Ceaușescu a stat la Închisoarea Centrală din Brașov. Ajunsese acolo împreună cu ceilalți comuniști din Prahova, arestați odată cu el, acuzat de propagandă împotriva statului. Imobilul nu mai păstrează mai nimic acum din acele vremuri, în prezent, în incinta sa desfășurându-și activitatea mai multe instituții. În închisoarea de la Brașov Ceaușescu, asemenea celorlalți deținuți comuniști, a primit lecții de limba franceză de la un profesor, Mihailovici. Aici el a trecut și testul că este un comunist adevărat care nu a trădat și merită statutul de activist. „La Brașov în 1936 am fost încadrat în partid”, scria el în autobiografia din 1945. Semn că trecuse cu bine de evaluările superiorilor. În prezent, în respectiva clădire este secția de Patrimoniu Național a Muzeului Județean de Istorie, dar își au sediul și alte instituții. Oficialii au încurcat clădirile O altă clădire care ar putea fi obiectiv turistic în „circuitul ceaușist” este actualul Centrul Militar Zonal, comisariatul de pe strada Lungă. În respectiva clădire, Ceaușescu a fost judecat în 1936, pentru infracțiunea de propagandă împotriva Statului. Pe atunci, era Tribunalul Militar al Corpului 5 de Armată. După 50 de ani de la procesul în care fusese condamnat la doi ani și șase luni pentru propagandă comunistă, capii județului Brașov l-au dus pe Ceaușescu să viziteze sala în care a fost judecat. Dintr-o eroare de documentare, activiștii au aranjat o sală omagială în clădirea în care astăzi se află Judecătoria. Când a intrat, Ceaușescu a făcut o criză de nervi și a cerut să fie dus în locul unde cu adevărat judecat și condamnat. Câțiva dintre soldații care se aflau în dormitoare au rămas blocați când în ușă a apărut chiar Comandantul Suprem. După tărășenie, șeful Comisiei Județene pentru Educație Socialistă și șeful Muzeului de Istorie au fost demiși. Vilele unde se relaxa iarna sau la vânătoare Alături de aceste două mari simboluri, pe lista obiectivelor care ar putea intra în acest circuit turistic se numără mai multe vile din județ, unde soții Ceaușescu se relaxau în timpul liber. Vila de la Cioplea era reședința de iarnă a familiei. Nicolae Ceaușescu prinsese gustul vânătorilor de la unul dintre colegii de Comitet Central, Ion Gheorghe Maurer, cel care îl sprijinise atunci când a fost ales în fruntea țării, în 1965, așa că atât această vilă, cât și cea de pe DN 1, intre Dârste și Timișul de Jos, erau frecventate de acesta atunci când venea alături de familie sau de bunii prieteni la o partidă de vânătoare. Amândouă obiectivele sunt în continuare protejate de ochii trecătorilor cu garduri înalte, exact ca pe vremea când dictatorul le frecventa. Un loc aparte la acest capitol este și Poiana Brașov, mai exact terasa restaurantului „Ursul” aflată, pe atunci, la capătul aleii pe care a fost ridicat și complexul „Favorit”, de unde i-a fost furnizat lui Ceaușescu cel mai mare exemplar de urs brun, pe care acesta l-a vânat pentru a depăși recordul dictatorului sârb Iosip Broz Tito. Astăzi blana lui Lache, care a înregistrat 687,79 puncte, cele mai multe din lume, pentru un trofeu de acest fel, este expusă la Muzeul Cinegetic din Posada, animalul fiind împușcat de Ceaușescu în 1983 într-o pădure din Harghita. Tot la capitolul vânătoare, în apropiere de Brașov, în circuitul „Ceaușescu” ar putea intra și cabana de vânătoare a ceaușeștilor de la Bâlea Lac. Cabana Paltinu, cum se numește acum. a fost dată în funcțiune în 1972, având inițial 10 camere de locuit, una pentru cabanier și una pentru ofițerii de securitate. A fost reabilitată în 2008, fiind construiți peste 600 de metri pătrați de suprafață utilă cu camere pentru turiști și personal, un apartament, saună și sală de fitness. Aceasta a fost introdusă în circuitul turistic, ca multe altele din țară, care au fost vândute deja, iar, anual, se obțin deja bani frumoși de la cei, care, de exemplu, sunt dispuși să plătească o mie de lei pentru o noapte chiar în patul în care au dormit și soții Ceaușescu. Cum cred autoritățile că Ceaușeștii ar putea aduce turiști în România Realizarea unui traseu „Ceaușescu” în România ar putea include localitatea Scornicești (unde s-a născut Nicolae Ceaușescu), închisoarea de la Doftana (unde fostul lider comunist a fost încarcerat), balconul de la care Ceaușescu și-a ținut ultimul discurs (în fosul sediu al Comitetului Central), Sala Palatului unde erau organizate congresele PCR, vilele de protocol de la Neptun și Snagov, vila Ceaușescu din Timișoara sau cabana de vânătoare de la Pișchia, locul în care Ceaușescu îl invita la partide de vânătoare de mistreți pe Broz Tito, președintele Iugoslaviei. Nu este pentru prima dată când autoritățile din România se gândesc să exploateze turistic trecutul comunist al țării. În 2011, fostul ministru al Turismului Elena Udrea avea o propunere similară: „Din punct de vedere turistic, este un lucru extraordinar sa exploatezi locurile pe unde a trăit ultimul dictator, mare dictator din Europa de Est. Avem locul unde a fost împușcat. Au păstrat zidul și noi vrem să punem și locul unde a sfârșit familia Ceaușescu, locuințele unde au stat. E de mare interes, oamenii au trecut de furia asta cu dictatorul... Pentru cei din afară este nemaipomenit”, declara Udrea la acea vreme.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie