Ordonanță versus Lege: KO Constituțional!

Ponta s-a dus la Bruxelles ca să-i lumineze pe liderii europeni în legătură cu mineriada, puciul, genocidul și lovitura de stat care au lovit nemilos fostul partid de guvernământ. Și nu se duce cu mâna goală, ci cu deciziile Curții Constituționale care spun că ceea ce s-a făcut – cu “violența” și “viteza” cunoscute – a fost sută la sută democratic. Desigur, după tot tărăboiul provocat de pedeliștii loviți în moalele capului, eforturile sale rămân oarecum platonice, pentru că nimeni nu este dispus să spună: da, am făcut o greșeală, ne-am lăsat impresionați de vaietele Monicăi Macovei, retractăm! Vor spune cel mult că trebuie manifestată mai multă blândețe față de opoziție și grijă filială față de cel care a fost părintele – cam vitreg – al nației vreme de opt ani, până când copiii s-au emancipat și nu-l mai vor. Ba chiar intenționează să-i ia locul. Despre refuzul lui Joseph Daul de a-l primi pe Ponta, întâmpinat cu urale de cercurile portocalii, mă voi mărgini să spun că e cam cum Blaga nu l-ar primi pe Vanghelie, sau ceva asemănător. Din șirul de decizii ale Curții Constituționale, una singură reține atenția și va genera în continuare disensiuni în rândul clasei politice. Este cea referitoare la Legea Referendumului. Liniștea suspectă, aproape resemnare, cu care USL a primit-o, angajându-se să o respecte cu sfințenie vine dintr-un fapt nu prea evident la prima citire. Curtea Constituțională a analizat proiectul adnotat de PDL, prin care se dorea – atunci când mai dispunea de o majoritate parlamentară asiguratoare – ca nimeni, niciodată să nu mai poată repeta isprava din 2007, cel puțin atât timp cât tătucul Băsescu mai era la Cotroceni. Adică s-a confecționat un instrument care îl punea, practic, la adăpost pe acesta: condiția ca la referendum participarea să fie de minimum jumătate dintre cei înscriși pe liste. Adică vreo 9 milioane. Or, 9 milioane de români n-au mai ieșit la vot cred că din 1990. Practic, demiterea președintelui devenea imposibilă. Or, Curtea Constituțională n-a făcut decât să spună că ceea ce prevede legea nu contravine Constituției. Nu că e bună sau rea. Atunci când a dispus de majoritatea necesară, USL-ul a făcut același lucru ca și PDL-ul. Dar în sens invers. A dat o Ordonanță de Urgență prin care a făcut posibilă demiterea președintelui. Cu majoritatea celor prezenți la vot. Argumentul lor este simetria: dacă e ales cu majoritatea celor prezenți, tot așa trebuie să fie și când e demis. Altminteri, cu condiția celor 9 milioane de votanți probabil că nu am mai avea președinte. Din punct de vedere strict legal, decizia Curții nu anulează Ordonanța de Urgență. În timp ce legea trebuie să aștepte să fie citită de Antonescu – iar acesta nu prea are timp până în referendum – și să fie eventual trimisă înapoi la Parlament ca să mai fie dreasă pe ici pe colo, prin punctele esențiale, Ordonanța de Urgență își face efectul și guvernează modalitatea de desfășurare a referendumului. Așa că USL-ul n-a mințit când a spus că va respecta decizia Curții. Deocamdată nu e cazul. Nu mă îndoiesc că propaganda pedelistă își va concentra acum tirul pe “nerespectarea deciziei Curții”. Caravana electorală va merge, însă, înainte și probabil că viitorul președinte de la USL nu va mai putea fi suspendat, grație tocmai inițiativei legislative a PDL-ului.