OPERAŢIUNEA TISMANA: Biroul 2 (Contrainformaţii şi Contraspionaj al Marelui Stat Major) şi Comoara de 192 de tone pe care România a ascuns-o de Hitler şi Stalin

În vara lui 1944, România trăia sub presiunea unei istorii care părea să se repete. Cu aproape trei decenii înainte, aurul Băncii Naţionale fusese trimis în Rusia, iar o parte esenţială a acelui tezaur nu mai revenise niciodată. Acum, în timp ce Armata Roşie se apropia de graniţele României, iar Germania nazistă devenea tot mai ameninţătoare pentru un aliat care putea încerca să iasă din război, aceeaşi întrebare revenea obsesiv: unde poate fi ascuns aurul ţării?
Răspunsul avea să fie unul incredibil: într-o mănăstire din Gorj, apoi într-o grotă din munte.
În joc se aflau aproximativ 192,3 tone de aur, în 4.086 de casete. Documentele Băncii Naţionale arată că, între 8 şi 23 iulie 1944, 75 de dube au transportat la Tismana lingouri, monede şi alte valori.
Numele de cod al operaţiunii era „Neptun”. Dar povestea nu începea la Tismana.

O cursă contra cronometru
Începând din 1943, conducerea BNR căuta febril o soluţie. S-a încercat evacuarea aurului în Elveţia, dar propunerea a fost respinsă. Au urmat negocieri cu Turcia. În paralel, au fost cercetate mai multe posibilităţi din interiorul României: galerii miniere, uzine, depozite şi chiar varianta Sibiului.
Era o adevărată cursă contra cronometru. Bucureştiul era bombardat. Frontul se deplasa rapid. Germania putea reacţiona violent la o eventuală schimbare de tabără a României, iar Armata Roşie se apropia. Aurul nu mai era doar o rezervă monetară. Devenise o problemă de securitate naţională.
În această atmosferă trebuie înţeles şi rolul aparatului contrainformativ şi de contraspionaj militar. În perioada respectivă, Biroul 2 Contrainformaţii al Secţiei a II-a a Marelui Stat Major avea atribuţii privind activitatea contrainformativă şi contraspionajul, inclusiv prevenirea şi contracararea activităţilor informative ale adversarului.
O operaţiune precum „Neptun” avea nevoie exact de ceea ce însemna contrainformaţia: secret, controlul informaţiei, limitarea numărului celor care cunosc adevărata miză şi protejarea transporturilor împotriva unei eventuale penetrări informative.
Există însă, în arhivele şi sursele istorice consultate, suficiente dovezi pentru a spune că Biroul 2 a comandat direct Operaţiunea „Neptun”, dar, şi după atâţia ani, această informaţie rămâne clasificată. Asta face povestea şi mai interesantă: mecanismul de protejare a secretului poate fi documentat, în timp ce atribuirea fiecărei acţiuni unui anumit birou rămâne o problemă de arhivă.

Mănăstirea Tismana, paravan pentru operaţiune
La suprafaţă, Tismana trebuia să pară altceva. În 1942, un incendiu afectase o parte a mănăstirii. O solicitare de sprijin pentru refacerea clădirii avea să ofere, doi ani mai târziu, un paravan pentru lucrările şi prezenţa oamenilor implicaţi în operaţiune. Potrivit documentării BNR prezentate de istoricul Cristian Păunescu, Mănăstirea Tismana apare în documentele Consiliului de administraţie al BNR la 30 mai 1944, într-un context descris drept strict secret.
Apoi au început transporturile. Dubele încărcate cu casete au părăsit Bucureştiul. În fiecare dintre ele nu se afla marfă obişnuită, ci o parte din averea monetară a statului român. Destinaţia era Gorjul.
Tismana devenea, fără ca populaţia să cunoască întreaga miză, una dintre cele mai importante zone secrete ale României.
Paza a fost întărită. În jurul mănăstirii au fost aduşi militari, iar accesul în perimetru a fost sever controlat. Sursele despre operaţiune menţionează un prim dispozitiv de aproximativ 120 de soldaţi.
Dar mănăstirea nu era destinaţia finală.

Aurul dispare în munte
După 23 august 1944, situaţia militară s-a schimbat radical. România ieşise din alianţa cu Germania, iar pericolul nu dispăruse. Din contră, aurul devenea vulnerabil într-un teritoriu traversat de armate şi aflat în pragul ocupaţiei sovietice.
La 6 septembrie, conducerea BNR a decis mutarea tezaurului din incinta mănăstirii într-o grotă din apropiere.
În noaptea de 15 spre 16 septembrie 1944, operaţiunea a intrat în faza ei cea mai spectaculoasă.
Tone de aur au fost scoase din depozit şi transportate în grotă. Acolo, rezerva de aproximativ 190,3 tone de aur fin a fost aşezată într-un spaţiu amenajat special, iar intrarea a fost ulterior închisă prin betonare.
Imaginea este aproape cinematografică: oameni puţini, munte, întuneric, militari înarmaţi şi casete grele care dispar, una câte una, în stâncă.
Deasupra lor, războiul continua.
În spatele zidului de beton nu se ascundea doar aurul. Se ascundea o speranţă: aceea că România va mai avea, după război, o rezervă financiară cu care să poată supravieţui.

Trei ani de secret
Timp de ani, secretul a fost păstrat.
Aurul a rămas la Tismana până în 1947. Abia atunci a început operaţiunea inversă. Între 26 ianuarie şi 4 februarie 1947, casetele au fost scoase şi transportate către Bucureşti. Iarna a transformat retragerea aurului într-o nouă aventură: zăpadă, drumuri dificile şi camioane care trebuiau să ajungă la Târgu Jiu.
La un moment dat, drama era cât pe ce să se transforme într-o catastrofă. Pe râul Bistriţa, în zona Peştişani, un camion militar s-a răsturnat. 20 de casete cu aur au ajuns în apă. Localnicii care au găsit monedele le-au predat autorităţilor, iar valorile au fost recuperate, verificate şi resigilate.
Astfel se încheia una dintre cele mai spectaculoase operaţiuni de protejare a rezervei de aur din istoria României.
„Neptun” fusese conceput într-o Românie ameninţată din toate direcţiile. „Tismana” avea să rămână numele asociat etapei în care aurul a fost ascuns în munte şi, mai târziu, readus în capitală.
Iar în spatele celor 192 de tone nu stă doar povestea unor camioane şi a unor soldaţi.
Stă o lecţie dureroasă a istoriei româneşti: în vremuri în care frontierele se prăbuşesc, alianţele se schimbă peste noapte, iar armatele străine traversează teritoriul naţional, uneori cea mai importantă armă a unui stat este secretul.
La Tismana, România nu a ascuns doar aurul. A ascuns, pentru aproape trei ani, însăşi şansa de a mai avea un viitor financiar după război.

Foto: Imago