Cea mai de bun simţ întrebare pe care şi-o pun acum europenii împresionaţi de dramele refugiaţilor este de ce această catastrofă umanitară nu a putut fi împiedicată chiar la faţa locului, fără să mai fie nevoie să se pună în mişcare milioane de oameni? De ce "statul islamic" nu a fost atacat cu o determinare la fel de mare ca Afganistanul sau Irakul, încă de când au fost evidente politicile sale criminale în masă? De ce, în loc să se îndrepte împotriva aliaţilor Al-Qæda, americanii şi occidentalii s-au grăbit să-i sprijine, cu armament, pe rebelii anti-Assad, încă de când era evidentă cârdăşia lor cu ISIS?
De ce, după catastrofalele intervenţii în declanşarea "primăverii arabe" aceleaşi forţe au continuat subminarea autorităţii regimului de la Damasc, infinit mai puţin vinovat de masacrele din zonă?
Nu ştiu dacă cineva va răspunde la aceste întrebări. Sunt însă, altele, care conţin în ele sugestia răspunsurilor.
Cum ar fi: ce anume a declanşat valul masiv de imigranţi care s-au îndreptat spre Europa la un semn şi parcă în urma unei promisiuni şi a unor angajamente? Şi, în tandem, de ce Germania avea puse deja deoparte vreo 800 de milioane de euro în scopuri "umanitare", de primire a unor imigranţi a căror venire era încă improbabilă la nivelul la care a ajuns? Unii economişti au dat deja răspunsul: Germania se află în faţa unui "gol" de forţă de muncă prin care să-şi asigure creşterea economică. Ceea ce este acceptabil.
Inacceptabil este însă preţul pe care obligă întreaga Uniune (inclusiv cei care încă nu sunt în Schengen) să-l plătească pentru propriile sale interese. Este inacceptabil ca Juncker să fie transformat în comisar bolşevic care dictează ţărilor vasale ce cote de refugiaţi să primească, indiferent de posibilităţile şi interesele fiecăreia în parte.
Stau şi mă întreb de ce România trebuie să suporte cheltuielile de întreţinere a 1700 sau 4000 de sirieni pe perioadele în care aceştia îşi vor rezolva accesul pe tărâmul făgăduinţei?
Pentru că mă îndoiesc că vor dori să rămână într-o ţară care nu le poate asigura subzistenţa doar pe bază de câţi copii fac şi care nu are nici necesarul de moschei aferent.
Problema asta a "cotelor" junckeriene poate să constituie un moment favorabil pentru a rezolva problema Schengen. După ce se vede cât de bine apără frontierele Uniunii ţări fruntaşe ca Grecia sau Ungaria (aceasta din urmă nereuşind să stăvilească afluxul nici cu sârmă ghimpată. S-ar putea ca rolul României şi Bulgariei să fie reevaluat. Asta cu condiţia ca liderii noştri să fie suficient de bărbaţi şi să nu cedeze în faţa presiunilor Bruxell-ului. Comisia recunoaşte, tardiv, că cele două ţări îndeplinesc condiţiile, dar se dă pe după pom afirmând că decizia este una politică şi stă la îndemâna oricărui lider care are probleme interne de pe urma ţiganilor noştri (apropo: de ce n-ar repartiza Juncker nişte cote tuturor ţărilor, pentru ţigani şi pentru integrarea lor europeană?) Actualul consens este imbucurător şi sper să nu rămână unul singular -mai ales că bat la uşă noi presiuni legate de recunoaşterea Kosovo, lucru pe care Ponta s-a grăbit, fără nicio consultare să-l promită.
Iată, deci, cum o operaţiune umanitară ne dezvăluie treptat, substratul economic, demontând totodată mitul Schengen: Uniunea este lesne penetrabilă dacă cineva suficient de influent vrea acest lucru...
Adaugă un comentariu