Onoarea nereperată a Justiţiei

Premierul Ponta nu are, desigur, nici o scuză pentru faptul că a expus o convingere – sau o impresie personală – din calitatea oficială pe care o are. O regulă nu doar de bun simţ spune că în astfel de cazuri trebuie să te abţii.

Afirmaţiile premierului au constituit însă mană cerească pentru Justiţie – recte Înalta Curte – care n-a pierdut ocazia de a se victimiza şi de a acuza încălcarea demnităţii şi prestigiului.


Care demnitate şi care prestigiu? Dacă doamna Livia Stanciu vede instituţia pe care o păstoreşte ca pe o Albă ca Zăpadă, e treaba dumisale. Realitatea de fiecare zi arată însă că Justiţia este atacată zilnic, din interior, de către proprii săi reprezentanţi. Prin sentinţe bulversante, care se contrazic total între instanţe, prin ignorarea de probe care ar periclita decizii teleghidate (sper că nimeni nu-şi închipuie că sună Băsescu la telefon şi solicită anumite pedepse pentru „prietenii” săi), dar, mai ales prin corupţie.

Lista judecătorilor – de la toate treptele de juridiscţie – prinşi cu mita-n sac este lungă şi i se adaugă mereu nume noi. Noroc că facultăţile de profil produc pe bandă rulantă, pentru că am ajunge să nu mai aibă cine să prelucreze marfa oferită de procurori. Hoţul neprins e negustor cinstit, spune un proverb şi sunt convins că dacă ministerul ar avea un compartiment de specialitate competent care să ia la mână o serie întreagă de decizii controversate – în special în domeniul retrocedărilor şi al unor acuzaţii de corupţie – judecătorii rămaşi în libertate şi activitate ar avea considerabil mai mult de lucru decât au în prezent.

Chestiunea cu prestigiul şi atacurile nu ţine nici de politicieni, nici de jurnalişti şi nici de alte categorii de persoane. Ţine exclusiv de magistraţi. Nu există nici o lege care să-i poată apăra mai bine şi pune la adăpost de suspiciuni şi acuzaţii, decât propriul lor comportament şi deontologie. Atâta timp cât există suficiente dovezi legale – că o bună parte a justiţiei s-a transformat într-o tarabă la care se negociază cu cinism bani contra sentinţe blânde sau achitări, nimeni nu poate salva imaginea instituţiei de suspiciune şi subiectivism. Nici măcar cele câteva condamnări de VIP-uri, în care se vede cu ochiul liber supralicitarea, nu pot să anuleze sentimentul general de neîncredere. Că din ce în ce mai puţini români au încredere în justiţie şi că accesul la dreptate este condiţionat material – este o realitate pe care nu o poate anula punerea la zid a lui Ponta sau sprijinul pervers al Preşedintelui (care a avut nu odată cuvinte grele la adresa judecătorilor când s-au produs evenimente neconvenabile pentru el).

Bref: pentru a avea o justiţie credibilă, deprinsă de suspiciuni şi acuzaţii nefondate, este nevoie de ceva mai mult decât de o hotărâre (cu vot partajat) a CSM-ului. Onoarea justiţiei nu poate fi reperată de alţii...