banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8738 - 03 sep 00:13

ONG-urile şi asociaţiile sau fundaţiile sunt aşteptate să completeze „lista de nevoi sociale” a Braşovului

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 26 iulie 2016

Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind subvenţionarea serviciilor de asistenţă socială va fi dezbătută în 3 august

ONG-urile şi asociaţiile sau fundaţiile sunt aşteptate să completeze „lista de nevoi sociale” a Braşovului

Direcţia de Servicii Sociale (DSS) din Primăria Braşov va organiza în 3 august, la sediul instituţiei de pe strada Panselelor nr. 23, începând cu ora 10.00, dezbaterea publică a proiectului de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea liniilor prioritare de subvenţionare şi prezentarea metodologiei de acordare a subvenţiei în anul 2017 de la bugetul local asociaţiilor/ fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, ce se adresează beneficiarilor cu domiciliul în municipiul Braşov.
„Sperăm ca atât cetăţenii, cât şi ONG-urile sau asociaţiile să ne sprijine în determinarea  nevoilor sociale existente la nivelul municipiului Braşov, care să le completeze pe cele identificate deja în Strategia 2013-2018”, a declarat viceprimarul Braşovului Costel Mihai.

Pentru ce servicii se vor acorda subvenţii
Potrivit documentaţiei aferente proiectului, în anul 2016 au fost acordate subvenţii de la bugetul local pentru unităţi de asistenţă socială, mai precis pentru un centru de zi pentru copii cu handicap, pentru un centru de zi pentru adulţi cu handicap, pentru centru de zi pentru persoane vârstnice şi pentru o  unitate de îngrijire la domiciliu pentru  persoane cu handicap.
Pentru anul 2017, Consiliul Local propune subvenţionarea activităţii unor centre de zi pentru persoane vârstnice cu demenţe, inclusiv de tip Alzheimer, centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi, centre de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc, unităţi de îngrijiri la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi, unităţi de îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice şi cantine sociale pentru persoane şi familii cu venituri mici.

Cât se va plăti de la bugetul local pentru fiecare beneficiar
Pentru centrele de zi care acordă servicii de îngrijire personală şi supraveghere, recuperare şi terapii de recuperare, terapii ocupaţionale, servicii de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională, servicii de sprijin pentru familiile aflate în situaţie de dificultate, valoarea propusă a subvenţiei pentru fiecare beneficiar este de 175 de lei pe lună.
Unităţilor de îngrijiri la domiciliu, care acordă servicii persoanelor cu dizabilităţi sau vârstnicilor, prin proiectul de hotărâre li se propune o subvenţie în valoare de 120 de lei pe lună pentru fiecare beneficiar, iar cantinele sociale ar urma să primească, în fiecare lună, câte 90 de lei/beneficiar.
Documentaţia privind proiectul de hotărâre poate fi studiată pe site-ul Primăriei Braşov (www.brasovcity.ro), pe site-ul Direcţiei de Dervicii Sociale Braşov (www.dssbv.ro)  sau la sediul direcţiei de pe strada Panselelor nr. 23.
Propunerile, sugestiile şi opiniile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi transmise în scris pe adresa DSS, pe fax la numărul de telefon 0368-464.083 sau la adresa de e-mail: dssbv@yahoo.com până la data de 02.08.2016. Persoana desemnată să primească propunerile, sugestiile sau opiniile este Alina Lupu, telefon 0368-469.995, int. 812 sau 0733-266.641.

 

Foto: Andrei Paul

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie