Oltenia caută victoria cu Dinamo
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 08 aprilie 2009
Etapa a 23-a, începută ieri, va continua astăzi cu ultimele cinci partide, din care ultimele două sunt de o mare importanță pentru podiumul clasamentului
Etapa a 23-a, începută ieri, va continua astăzi cu ultimele cinci partide, din care ultimele două sunt de o mare importanță pentru podiumul clasamentului. Runda începe la Ploiești, în cartierul de vest, unde formația din Otopeni, penultima în clasament, primește vizita echipei de sub Tâmpa, una dintre cele trei echipe care nu au cunoscut înfrângerea. Ambele au nevoie de puncte, gazdele pentru a se apropia de barem, iar stegarii pentru a păstra contactul cu plutonul superior. În derby-ul moldav, vasluienii se prezintă după un insucces greu de digerat la Cluj și primesc vizita oțelarilor, de trei ori consecutiv învinși. Dacă vas-luienii se gândesc la Euro Liga, oțelarii au coborât serios în clasament.
Medieșenii mai speră. Sunt la numai două lungimi de salvare, dar adversarul de astăzi, o formație din zona mediană, vrea mai mult. Cele două echipe au promovat în acest sezon din seria vestică, medieșenii de pe locul doi, iar argeșenii câștigând seria. Ardelenii însă au lipsă doi jucători valoroși, Dudiță și Buzean - ambii eliminați la Brașov. Un meci cu o mare încărcătură se dispută în Giulești, unde timișorenii întorc vizita rapidiștilor, umiliți în Ștefan cel Mare. O înfrângere a bucureștenilor i-ar scoate aproape definitiv din cursa pentru obținerea titlului. Runda se încheie în Bănie, unde gazdele universitare, în plină ascensiune, cu ultimele trei partide victorioase, se confruntă cu lidera la zi a campionatului, neînvinsă după cinci runde.
Un nou derby moldav
FC Vaslui – Oțelul Galați
(11)(GSPTV – 15:00)
7 2 3 2 7-6
La Vaslui
3 2 1 0 5-1
Palmaresul oficial pe prima scenă dintre cele două formații a început pe 22 octombrie 2005, la Vaslui, unde partida s-a încheiat cu un scor alb. Pentru a nu fi supărare, returul din aprilie următor s-a încheiat tot remiză (1-1). Ultimele două partide au avut loc la Galați, prima pe 15 martie, iar a doua pe 31 august, ambele în 2008, prima încheiată la egalitate (1-1), iar a doua - cu victoria gălățenilor (1-0).
Vasluienii au fost învinși la Cluj (0-3), iar oțelarii acasă, cu oltenii (0-2). Ambele vor forța victoria, dar favoriți sunt elevii lui Viorel Moldovan.
Necazurile medieșenilor
Gaz Metan Mediaș (16) –
FC Argeș Pitești (10)
2 0 1 1 3-4
La Mediaș
1 0 1 0 2-2
Numai o singură dublă pentru cele două combatante, în campionatul 2000/2001, când, la Pitești, au învins gazdele, cu 2-1, iar la Mediaș s-a încheiat remiză (2-2). Dacă în turul campionatului argeșenii au fost revelația, clasându-se (ca nou promovată) pe un loc mediocru, în retur, piteștenii au realizat prima victorie sâmbăta trecută, în compania gorjenilor. În rest au două înfrângeri și două remize. Medieșenii au produs în retur câteva surprize: egalurile cu Dinamo și la Timișoara și victoria cu Unirea. Numai când sperau tot mai mult în salvare - meciul de sub Tâmpa a contat mai puțin, partida fiind pierdută - au pierdut doi jucători de bază, care au fost eliminați.
Se vor răzbuna rapidiștii pe timișoreni?
Rapid (6) – FC Timișoara
(3)(GSP TV – 19:00)
65 29 19 17 92-61
La București
32 22 7 3 58-19
Cu o vechime de peste 61 de ani, confruntarea dintre cele două combatante s-a desfășurat numai pe parcursul a 65 de partide, pentru că una sau cealaltă a evoluat prin B. Rapidiștii au un avantaj de 12 victorii în plus. Primul meci a avut loc pe 7 noiembrie 1948, la Timișoara, încheiat cu victoria gazdelor, cu 1-0. Ultimul a avut loc tot pe Bega, pe 31 august trecut, și s-a încheiat cu același scor. La București, timișenii au câștigat de trei ori, ultima dată pe 9 martie 2008, cu 1-0. Ambele formații mai speră la titlu, cu toate că au o diferență până pe primul loc. Dacă timișorenii ar câștiga procesul de la Tribunalul Sportiv, ar fi egalii lui Dinamo și alta ar fi discuția. Dar așa, până la urmă, vor trebui să-și vadă de campionatul intern.
Două formații
în ascensiune
Universitatea Craiova (5) – Dinamo
(1) (Antena 1 – 21:00)
87 22 18 47 105-158
La Craiova
43 19 9 15 21-29
Oltenii sunt pe val. În ultimele trei partide au obținut tot atâtea victorii, din care două în deplasările de la Constanța și Galați. Au învins la scor campioana clujeană. Dinamo, după cele două egaluri cu Otopeni și la Mediaș, a început să ruleze și în derby-ul cu Rapid l-a susclasat. După Rapid, urmează oltenii, cu care se confruntă din 5 noiembrie 1964, când, la București, au învins cu 3-1. Formația din Bănie nu i-a mai învins pe dinamoviști din 28 mai 2003 (3-1 la Craiova ). Ultima confruntare din Bănie a avut loc pe 3 noiembrie 2007 și s-a terminat la egalitate (1-1). Oltenii sunt deciși să învingă pentru prima dată în retur echipa pregătită de Mircea Rednic.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu