OLIMPISM: Ediția 30-a a Jocurilor Olimpice de vară (II)

În primul material de deschidere al serialului nostru privind Jocurile Olimice de vară, am prezentat o succintă trecere în revistă a ceea ce au însemnat Jocurile Olimpice din vechea Eladă și renovarea Jocurilor Olimpice moderne. Am parcurs un remember al orașelor care au organizat în cei 116 ani Jocurile celor cinci cercuri. Astăzi ne vom orienta spre ce înseamnă ”Olimpism”, cum este organizat forul olimpic și însemnele acestuia. Olimpismul modern Pierre de Coubertin (foto) a străbătut drum lung până a convins lumea sportului, așa cum era la sfârșitul secolului al XIX-lea. Românul de origine greacă, Evanghelie Zappa a încercat o reconstuire a ceva asemănător Jocurilor Olimpice din vechea Eladă pe la mijlocul secolului XIX. Coubertin a eșuat la Congresul din 1892, dar a reușit, datorită perseverenței de care dădea dovadă la Congresul din 1894. Odată cu constituirea Comitetului Internațional Olimpic și cu acceptarea ideii organizării Jocurilor Olimpice, s-a născut Olimpismul modern, mișcarea olimpică. Ce înseamnă acest complex? Fostul vicepreședinte al CIO, românul Alexandru Șiperco în lucrarea ”Olimpismul mișcarea olimpică” îl definea astfel: ”Olimpismul cuprinde în sfera sa ansamblul ideilor împărtășite de membrii mișcării olimpice privind modul în care sportul ar putea fi pus în slujba dezvoltării armonioase a omului și a construirii unei societăți umane avansate. Mișcarea olimpică înglobează totalitatea indivizilor și organizațiilor din domeniul sportului care în activitatea lor se ghidează după principiile olimpismului. În esență, Olimpismul înseamnă considerarea sportului ca un factor educativ, cum afirma, punerea în slujba idealurilor umaniste,atât în domeniul relațiilor dintre indivizi cât și a celor dintre popoare”. Drapelul Olimpic Pe parcursul desfășurării primelor ediții ale Jocurilor Olimpice, Pierre de Coubertin s-a orientat spre îmbunătățirea organizării, de găsirea de simboluri. În 1913 a confecțional la magazinul ”Bon Marche”, situat pe strada Oudinot din Paris, drapelul Olimpic care avea o suprafață de 3 metri pe. Avea în mijloc emblema formată din cinci cercuri. Cercul albastru așezat sus în stânga, cel mai apropiat de catarg. Cercul galben situat în partea inferioară unește cercurile albastru și negru. În aceiași poziție este situat și cercul verde care unește cercurile negru și verde. Cele cinci culori ale cercurilor și culoarea albă a drapelului reprezintă cele 6 culori care intră în componența drapelelor tuturor națiunilor. Citius-Altius-Fortius... ... este deviza olimpică. Această deviză a fost atribuită baronului Pierre de Coubertin. Acesta a arătat însă că de fapt aparține lui Henri Didon, directorul gimnaziului din Arcueuil (Franța), un promotor al sportului în școală de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Drapelul, împreună cu emblema olimpică, au fost aprobate de Comitetul Internațional Olimpic în 1914 când și-au făcut apariția oficială la a 20-a aniversare a renașterii Jocurilor. Pe 5 aprilie 1914 pentru prima dată drapelul olimpic a fluturat la Alexandria cu ocazia jocurilor Panegiptene. La o ediție a Jocurilor Olimpice drapelul a fost înălțat pentru prima dată în 1920 la ediția de la Anversa (Belgia). Flacăra Olimpică Pe perioada Jocurilor Olimpice antice, o flacără ardea pe altarul lui Zeus, în cinstea căruia erau organizate. La Jocurile Olimpice de la Amsterdam din 1928 și apoi la cele din 1932 de la Los Angeles, acest model antic a fost copiat și o flacăra aprinsă într-o cupolă a ars zi și noapte. Flacăra purtată prin alergare cu torțe a apărut la cea de-a X-a ediție din 1936 de la Berlin. Dr. Theodor Lewald președintele Comitetului de Organizare și prof. Carl Diem au propus la sesiunea CIO de la Atena din 18 Mai 1934 să se organizeze alergarea cu torțe. Torța purtată de sportivii țărilor prin care trecea focul sacru aprins de vestale de la soare din Olimpia constituia simbolul de lumină pe toată durata Jocurilor Olimpice. Primul traseu al flacării olimpice plecată din Olimpia a trecut prin Atena, Salonic, Sofia, Belgrad, Budapesta, Viena, Praga. Dresda și apoi pe 1 august 1936 a fost înălțată într-o cupă deasupra Stadionului din Berlin. Au fost și ediții în care ștafeta a fost purtată cu avionul, cum a fost cea din 1956 din Australia de la Melbourne. Ajunsă pe pământul de la antipozi în orașul Cairns a urmat un parcurs pedestru purtat de 2830 de sportivi. Imnul Olimpic Încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne, cele de la Atena din 1896, un ansamblu coral a interpretat cantata poetului grec Kostis Palama pe muzica compozitorului Spiru Samara. Era o compoziție pentru cor. Imnul Olimpic intonat în 1896 a fost apoi dat uitări datorită unor pretenții aberante ale dreptului de autor, până la ediția din 1960 de la Roma, când au răsunat din nou,imn care continuă să se audă la fiecare ediție a întrecerilor olimpice.