Olandezii vor să-și vândă scump pielea
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 02 iulie 2010
Cele mai bune și mai în formă 8 formații își continuă drumul spre cucerirea trofeului. Astăzi și mâine au loc meciurile din sferturile de finală în care patru reprezentative au cucerit de-a lungul timpului coroana supremă
Cele mai bune și mai în formă 8 formații își continuă drumul spre cucerirea trofeului. Astăzi și mâine au loc meciurile din sferturile de finală în care patru reprezentative au cucerit de-a lungul timpului coroana supremă. Cu o singură excepție, meciul Paraguay-Spania, în rest în celelalte trei partide se află câte o fostă campioană mondială.
Sud-americanii au luat fața europenilor
Este pentru prima dată din 1954 încoace când formațiile sud-americane au luat fața reprezentativelor europene. Luând în calcul numai ultimele trei ediții se constată o scădere a potențialului echipelor de pe bătrânul continent. În 2002 din cele 15 participante din Europa, 9 s-au calificat în optimi (60%), iar din America de Sud din cele 6 participante numai două s-au calificat. După patru ani, la turneul din Germania, diferența a fost și mai mare, din cele 14 europene, 10 și-au continuat drumul (71%), pe când din America de Sud din cele 5 formații care au început turneul, trei s-au calificat.
Revenind la ediția actuală, Europa s-a prezentat cu 13 reprezentative, dintre care numai 6 s-au calificat din grupe (46%) în timp ce din America de Sud din cele 6 participante 5 și-au continuat drumul spre fazele superioare.
Cele mai mari surprize de-a lungul vremii
Fiecare ediție își are surprizele ei. În 2002 cea mai mare surpriză s constituit-o eliminarea din grupe a campioanei de atunci, Franța, care nu a înscris nici un gol și a realizat numai un punct în grupe. În 2006 surprizele au fost minore, eliminarea Cehiei de către Ghana sau a Croației (bronzul din 1998) în fața modestei Australii. De această dată finalistele ediției precedente, Italia (campioana din 2006) și Franța (argintul de acum patru ani) au părăsit turneul din grupe de pe ultimul loc. O surpriză poate fi considerat și scorul (1-4) cu care a părăsit competiția în optimi Anglia învinsă fiind de Germania.
Reeditarea semifinalei din 1998
Olanda - Brazilia
(ora 17:00 - TVR 1)
Cea mai titrată formație de pe mapamond, quantupla campioană Brazilia are de trecut un obstacol dificil în compania „portocalei mecanice”, Olanda. De-a lungul celor opt ediții în care s-au calificat la turneele finale, olandezii au evoluat în finală de două ori. În 1974 și 1978 și de fiecare dată au cedat în fața formațiilor gazdă, Germania și respectiv Argentina. În afara acestor finale susținute, olandezii au mai fost de două ori în sferturile de finală. În 1994 când s-a confruntat cu adversara de astăzi, Brazilia, de care a fost învinsă cu 2-3 (0-0). Anticipat, cele două reprezentative s-au mai întâlnit în 1974 la turneul german, meci soldat cu victoria „Portocalei” cu 2-0.
Cea mai echilibrată partidă dintre cele două naționale a avut loc la mondialul francez. În semifinala de la Marsilia din 7 iulie 1998, meciul s-a încheiat la egalitate (1-1) prin golurile înscrise de brazilianul Ronaldo (46) și olandezul Kluivert (87). La loviturile de departajare s-a mers cap la cap până la 2-2 după care Cocu și de Boer de la olandezi au ratat, iar Emerson și actualul antrenor al „Selecao”, Dunga au înscris golurile calificării în finală.
Olanda a disputat ultima optime în ediția precedentă când a cedat în fața Portugaliei cu 0-1. Învingătoarea acestei partide poate să ajungă în finală pentru că adversarul din semifinale, oricare ar fi dintre Uruguay și Ghana nu are forța de a depăși această fază.
O optime inedită
Uruguay - Ghana
(ora 21:30 - TVR 1)
Performanța Ghanei este de apreciat. Aflată la al doilea turneu final din carieră, este din nou în postura în care a depășit grupa escaladând optimile și ajungând în sferturi. Este a treia formație africană care pătrunde în sferturi după Camerun și Senegal. Uruguay, dublă campioană mondială în edițiile 1930 și 1950, a mai ajuns de alte trei ori în optimile de finală, în 1954, când a pătruns până în semifinale, în 1966, când s-a oprit în această fază și în 1970 când a reușit din nou să ajungă în semifinală. Până a ajuns în această fază a actualei ediții Uruguay a terminat la egalitate cu Franța (0-0) și a învins Africa de Sud cu 3-0 și Mexicul cu 1-0 în grupă, pentru a trece în optimi de Coreea de Sud cu 2-1.
Ghana a învins Serbia cu 1-0, cu același scor a trecut și de Australia, cedând în fața Germaniei cu 0-1. În optimi a depășit echipa Statelor Unite după prelungiri cu 2-1(1-0; 1-1).
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu