Ofrande în Templul Şpăgii?

Credeam că cea mai proastă ştire a săptămânii trecute a fost declaraţia ambasadorului Olandei care a spus că guvernul său nu sprijină aderarea la spaţiul Schengen a României, din cauza neîndeplinirii unor condiţii esenţiale. Era, deci, evident că temenelele făcute de preşedinte la Berlin erau inutile, chiar dacă Angela Merkel s-ar fi lăsat impresionată de apelul consângeanului său şi de perspectiva deschisă de acesta în fruntea celei de-a doua ţări europene cu preşedinte german. Olandezii n-au introdus în avertismentul lor nici măcar clasicul „să mai vedem”. A fost un NU hotărât.

Spuneam, deci, că n-a fost cea mai proastă ştire! A bătut-o de la distanţă audierea, inculparea şi demisia lui Darius Vâlcov pe motiv de corupţie. Este un record, ministrul Finanţelor fiind cel mai înalt demnitar în funcţie care cade sub presiunea ofensivei DNA. Nici măcar audierea lui Horia Georgescu, şeful ANI, nu egalează impactul acestei inculpări, pentru că circulau de mai multă vreme zvonuri că în ciuda justiţiarismului său afişat, acesta nu este chiar uşă de biserică şi se pare că erori ale „tinereţii” petrecute prin celebra comisie de la retrocedarea proprietăţilor l-au ajuns din urmă după aproape cinci ani.

Cu Vâlcov lucrurile stăteau altfel. Acesta dădea multor români sentimentul că poate reprezenta politicianul tânăr, de tip nou, de care România are atât de multă nevoie, ca o contrapondere la specimenele care au eşuat sub această formulă. Fostul primar de la Slatina părea să fie dotat cu acele calităţi care lipsesc multora dintre cei care au compus şi compun echipele executive. Iar proiectul noului Cod Fiscal era ceea ce economia românească aştepta de multă vreme: propunerea în aplicare a unor principii, adeseori vehiculate şi de alţii, dar niciodată puse în practică, datorită diverselor presiuni şi ai spaimelor celor aflaţi la putere că s-ar putea trezi în situaţii dificile. De data aceasta, taurul era luat de coarne şi se miza explicit pe avantajele de ordin fiscal şi de muncă pe care le-ar  fi adus relaxarea din anumite domenii. Aşa cum s-a comentat la momentul respectiv, proiectul este unul ale cărui principii generale se regăsesc şi în propunerile liberale, iar obiecţiile acestora sunt pur şi simplu politicianiste. Decizia guvernului de a implementa noul Cod Fiscal, chiar prin ordonanţă de urgenţă dacă e nevoie a stârnit o oarecare panică în Opoziţie care îşi vedea anihilate propriile atu-uri. Dincolo de asta, după dezertarea cuplului Gherghina-Voinea şi după retragerea Ioanei Petrescu, ministerul intrase într-o fază de dezinhibare evidentă, făcând din Vâlcov un lider autentic al echipei guvernamentale.

Şi a venit această bombă: din dosarul alcătuit de procurori reiese că personajul avea o personalitate ascunsă, de profitor clasic al avantajelor ilicite pe care le oferă funcţiile publice, în sarcina sa fiind puse şpăgi de circa două milioane de euro!

Dincolo de dezamăgirea provocată de acest nou episod al variantei dâmboviţene a „mâinilor curate” rămâne o întrebare: este aceasta, cu adevărat, operaţiunea de purificare a societăţii româneşti, cea atât de strâmb aşezată de lanţul de complicităţi penale de la toate nivelele, transmisă ca o ştafetă de către toate guvernele de până în prezent? Sau e doar un episod menit să dea o satisfacţie de moment unui public exasperat? Ce garanţii avem că marşul acesta nu se va poticni sub presiunea „eredităţii” din instituţiile de forţă – cum s-a constatat în cazul DIICOT şi, iată, ANI?