Obiceiurile lui Prier

Lumea obişnuia să-i spună lui Aprilie Prier, Florariu sau „Traista’n băţ”. E momentul în care începe renaşterea naturii, când mugurii apar şi dau culoare vieţii. Pe lângă binecunoscutele şi respectatele sărbători precum Floriile, Sfântul Gheorghe sau Sfintele Paşti, Ziua Păcălitului, Antipa, Marcul Boilor, Lăzărelul, Duminica Tomei, Joimăriţa sau Focul Viu joacă roluri deosebit de importante în potpuriul tradiţiilor populare româneşti.

Prier prieşte, dar şi jupeşte
„Traista’n băţ” pune beţe-n roate. Potrivit zicalelor, „Prier prieşte, dar şi jupeşte”, Prier prieşte, dar şi pripeşte”, „Prier, ori prieşte, ori despoaie”. De ce? Pentru că, tocmai acum, după ce razele soarelui încep să arate tot mai mult şi pomii dau în floare, mai cade şi câte un rând de fulgi de nea, mai dă câte un îngheţ… Prin urmare, zicalele nu fac decât să descrie toanele naturii. Gospodarii au grijă în plus de livezi şi îmbracă tulpinile pomilor ca să nu îngheţe. Pun lut în locurile unde i-au altoit, aprind focuri mocnite pe timp de noapte în livezi, ca să le ţină de cald. Se mai spune că dacă în aprilie e cald şi frumos, în mai va veni îngheţul şi va fi frig. Dacă aprilie e urât şi morocănos, mai va fi cald, cu soare strălucitor, după pofta inimii.

Lăzărel vrea plăcinte
În sâmbăta de dinaintea Floriilor, se ţine Lăzărelul  (foto). Lazăr a fost un flăcău care, într-o sâmbătă, a vrut să mănânce plăcinte. Mama lui nu a avut timp să-i facă şi el a murit de poftă. De necaz, mama, măcinată de durere, l-a rugat pe Dumnezeu să pedepsească crunt femeile care nu fac plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr. De aici şi tradiţia de a coace şi a împărţi plăcinte în această zi, în special copiilor. În Maramureş, se face o aşa-numită „floare de grâu”, care se împarte celor dragi, crezându-se că cei ce mănâncă din ea se vor revedea pe lumea cealaltă.

Obiceiurile lui Prier  aduc Joimăriţa
Romanii o considerau zeiţa morţii şi o celebrau în noaptea ce încheia Joia Patimilor. Personajul era asemuit cu Muma pădurii, Baba Cloanţa, un monstru fioros. Pe vremea dacilor, ea reprezenta moartea. În folclorul românesc, Joimăriţa era o sfântă frumoasă, care pedepsea femeile şi fetele leneşe, mai ales dacă nu terminau treburile până în Joia Neagră. Cine nu o respectă riscă să sufere arsuri ale mâinilor. Pe 25, e Marcul Boilor, când vitele sunt libere să pască, nu sunt legate şi nici înjugate.