„Oare a meritat o viaţă de puşcărie fără gratii?”

După două decenii de muncă neîntreruptă în Italia, o badantă româncă descoperă că pensia ei se rezumă la 20 de euro pe an, impozitaţi. Povestea ei, împărtăşită într-un grup online al îngrijitoarelor românce, a stârnit un val de mărturii despre pensii umilitoare. 
Postările din grupurile dedicate badantelor românce care lucrează în Italia dezvăluie o realitate dureroasă. După ani întregi de sacrificii, multe dintre ele primesc pensii simbolice, insuficiente pentru a le asigura un trai decent la bătrâneţe. Un exemplu elocvent este postarea unei badante într-un grup dedicat îngrijitoarelor românce în Italia, care, după 20 de ani de muncă, reflectează amar: „După o viaţă de badantă de 20 de ani, o pensie aşa mică… Oare a meritat o viaţă de puşcărie fără gratii?”.
La un comentariu unde a fost întrebată câtă pensie ia din Italia, ea a răspuns: „20 de euro pe an şi ăia impozitaţi…”

De la 20 la 424 de euro
În comentariile care însoţesc postarea, alte badante îşi împărtăşesc experienţele şi pensiile primite din Italia. Sumele variază, în funcţie de numărul de ani lucraţi şi de orele trecute în contracte. 
O badantă cu 10 ani de muncă şi un contract de muncă de 25 de ore pe săptămână spune că primeşte o pensie de 138 de euro pe lună.
Alta, cu aceeaşi vechime, dar cu 40 de ore săptămânal, primeşte 238 de euro.
Pentru 16 ani de muncă, cu un program de 54 de ore săptămânal, o îngrijitoare mărturiseşte că primeşte 424 de euro pensie.

„Suntem cea mai joasă categorie, fără un viitor asigurat”
Comentariile scot la iveală sentimentul comun de nedreptate şi abandon. Unele femei vorbesc despre sindicate care nu par să ia în considerare situaţia lor, în timp ce altele îşi exprimă îngrijorarea că sistemul italian, deşi beneficiază de contribuţiile lor, le oferă în schimb pensii „de mizerie”.
„Este o bătaie de joc”, scrie o badantă. „Suntem cea mai joasă categorie, fără un viitor asigurat la bătrâneţe. Unele nici măcar nu apucă să beneficieze de pensie, că se îmbolnăvesc sau mor înainte”.
O altă observaţie interesantă vine din partea unei badante care speră că, în viitor, italienii vor rămâne fără ajutorul badantelor românce. Ea remarcă faptul că generaţiile tinere din România nu mai sunt atrase de această meserie:
„Prin anii 2000, am venit noi, astea care aveam atunci până în 40 de ani. Dar acum, fetele tinere nu mai fac această muncă. Sunt posibilităţi să muncească în România. Aşa că, într-o zi, italienii vor rămâne fără badante românce”.

Sacrificii fără recunoştinţă
Aceste mărturii subliniază durerea unei comunităţi care şi-a dedicat viaţa îngrijirii celor vulnerabili, dar care nu primeşte recunoaşterea meritată. Pentru multe dintre ele, munca de badantă a însemnat o viaţă petrecută departe de familie, ore nesfârşite de îngrijire fizică şi emoţională, şi sacrificii personale uriaşe.
„O viaţă de puşcărie fără gratii” – această frază exprimă perfect sentimentul resimţit de multe dintre aceste femei, prinse între datoria faţă de cei pe care îi îngrijesc şi neputinţa de a-şi asigura un viitor demn.