Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 19 ianuarie 2018
În Braşov, maşinile lăsate la întâmplare prin oraş au împiedicat deszăpezirea
Prima ninsoare abundentă din această iarnă a blocat judeţul! 50 de localităţi au rămas fără curent electric, iar între Braşov şi Predeal circulaţia a fost oprită timp de aproape 10 ore. Vina aparţine atât furiei naturii, cât şi şoferilor indisciplinaţi, care au pornit la drum fără să fie pregătiţi pentru condiţiile meteo anunţate cu o zi înainte prin codul portocaliu. Nu trebuie să uităm, însă, autorităţile, care au acţionat cu mare dificultate.
(1).webp)
Radiografia unei zile
Circulaţia pe DN 1, între Timişu de Sus şi Predeal, a fost blocată joi dimineaţă, în zonă aflându-se echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru fluidizarea traficului afectat din cauza unui TIR derapat. De asemenea, restricţii de circulaţie pentru autovehiculele de până la 7,5 tone au fost aplicate pe DN 73 Bran-Moieciu-Fundata şi pe DN 1A Săcele-Cheia. În noaptea de miercuri spre joi, la Şercaia un stâlp a căzut peste un autobuz. În interiorul vehiculului se afla doar şoferul, care nu a fost rănit.
La Făgăraş, un stâlp care stătea să cadă a dus la închiderea unei porţiuni de drum, iar mai mulţi copaci au fost puşi la pământ de căderile masive de zăpadă. Utilajele de deszăpezire nu au putut ajunge la un tir blocat între Braşov şi Predeal decât după multe ore, astfel că traficul a fost blocat de dimineaţa de la ora 5 până după prânz. În zona Predeal au ieşit în decor mai multe autovehicule, iar camioanele de mare tonaj au blocat întreaga circulaţie.
De asemenea, a fost afectată şi calea ferată Braşov - Predeal, la orele dimineţii fiind deschis un singur fir, între Braşov şi Predeal.
Coloană de maşini pe zeci de kilometri. „Nu mai avem mâncare, apă, s-a dus tot”
Coloana de tiruri de pe Ocolitoarea Braşovului se întindea pe zeci de kilometri, iar nemulţumirea oamenilor era la fel de mare. „Cred că stăm aici de 7 ore. Stăm, aşteptăm să ne dea drumul ca să plecăm. Nu mai avem mâncare, apă, s-a dus tot. Asta e!”, ne-a spus un tânăr pasager al unui autocar. „De şapte ore stăm aici. Nu avem mâncare, nu avem apă, am îngheţat, avem copii mici acasă, le dăm ţâţă, trebuie să ajungem urgent. Din Anglia venim şi mergem la Râmnicu Sărat”, ne-a reclamat o femeie din acelaşi autocar. „Stau aici de azi noapte, de la 12. Trebuie să ajung la Bucureşti şi am marfă perisabilă. Stăm până ne dă drumul”, a spus şoferul unui camion. „De azi noapte de la 3 stăm aici. Sunt 9 ore de când stăm aici. Am stat în maşină, n-am îngheţat, noroc că avem motorină”, a declarat un alt un şofer. „De la ora 5:00 stau, de 7 ore. Am stat în maşină şi m-am dus pe jos şi am venit, iar că amorţeşti pe scaun, stând aici”, s-a plâns un alt conducător auto.
.webp)
Cu prioritate
Pe străzile principale din oraş şi pe cele pe care trec mijloace de transport în comun lucrurile au stat bine joi dimineaţă. Nu la fel s-a întâmplat însă pe celelalte străzi, unde utilajele nu apucaseră să ajungă. „Încă de aseară s-a acţionat în tot oraşul. Am avut 42 de utilaje de deszăpezire. S-a intrat pe parcursul ninsorii pe străzile principale, pe străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun, în zonele înalte, cum e Dobrogeanu Gherea, pasaje, poduri, Poiana Braşov, drumul de Poiană, iar de dimineaţă, odată cu oprirea ninsorii, s-a intrat şi în cartiere”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Reprezentanţii municipalităţii se plâng şi ei de lipsa de disciplină a unor şoferi. „Din păcate, ne confruntăm cu aceleaşi situaţii pe străzile mai înguste cu cei care îşi parchează maşinile pe stradă, iar utilajele de deszăpezire nu pot să intervină aşa cum ar trebui”, a mai spus Toarcea.
Problemele au dispărut după prânz
Din fericire, ninsoarea s-a oprit de dimineaţă, iar temperaturile s-au situat în jurul valorii de zero grade, astfel că traficul s-a desfăşurat în condiţii acceptabile în restul zilei. După prânz s-a reuşit şi eliberarea ambelor sensuri de circulaţie între Braşov şi Predeal, astfel că a fost reluată şi circulaţia între Braşov şi Bucureşti. Autoturismele au putut circula pe Valea Prahovei, în timp ce camioanele au fost direcţionate de poliţişti pe DN 1A, prin Cheia.
Silviu
2018-01-19 08:51:39
In fiecare an aud acelasi discurs: "odată cu oprirea ninsorii, s-a intrat şi în cartiere" Caldura esta singura care scoate zapada din cartiere, pentru ca strada mea nu a vazut in viata ei cum arata un utilaj de deszapezire (zona Unirea)
În ţara 169, în Mauritania, Lucian Daghie a călătorit 13 ore în cel mai lung tren din lume
2026-11-09 citeste mai multFostul vicepremier Tanczos Barna (UDMR) consideră că rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite arată cât de rapid se schimbă electoratul şi criteriile după care[...]
2026-11-09 citeste mai multPreşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a demarat procedura de înfiinţare a popririi, din cauza unor obligaţii fiscale locale[...]
2026-11-09 citeste mai multLuca Niculescu, premierul României, are o pasiune pentru lectură care îl însoţeşte încă din tinereţe. În interviuri, a vorbit despre cărţile care l-au marcat[...]
2026-11-10 citeste mai multRomânii ar putea găsi pe rafturi preţuri mai temperate dacă plafonarea adaosului comercial s-ar aplica tuturor produselor alimentare, nu doar celor de bază. Aceasta este soluţia pe care o[...]
2026-11-09 citeste mai mult
horatiu
2018-01-19 09:39:52
Domnule Toarcea, esti normal la cap? Azi este vineri si strazile secundare au devenit patinoar. Referitor la parcarea masinilor pe strada unde vrea muschiul unora, cine trebuie sa ia masuri? Cetateanul care isi plateste locul de parcare? Rusine.