banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8763 - 08 oct 18:19

O vulpe turbată a pus pe jar autoritățile sanitare

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 25 ianuarie 2011

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov a identificat săptămâna trecută o vulpe turbată. Animalul a fost descoperit pe domeniul silvic Felmer, din zona Făgărașului

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov a identificat săptămâna trecută o vulpe turbată. Animalul a fost descoperit pe domeniul silvic Felmer, din zona Făgărașului. Inspectorii DSVSA au luat în acel caz toate măsurile necesare pentru eliminarea focarului, iar acum analizează probe de la o altă vulpe care circulă în zona Stației de epurare din Stupini. „Săptămâna trecută am înregistrat un focar de rabie în județul Brașov. Mă sperie într-un fel modul în care această boală începe să acționeze. Rabia la acel exemplar a fost o rabie absolut «didactică». Și un învățăcel și-ar fi dat seama de prezența corpusculilor Babeș-Negri în culturile prelevate. Domeniul de vânătoare în care a fost găsită e foarte întins. Pe lângă asta, avem informații că și lângă stația de epurare din Stupini circulă o vulpe turbată”, a declarat Dorin Enache, director DSVSA Brașov. În astfel de cazuri, oamenii trebuie să se ferească de animalele care au un comportament ciudat. „Cetățenii trebuie să fie atenți la animale care au un comportament deviat. Condițiile de frig, de iarnă, conduc ca animalele sălbatice să nu mai aibă hrană suficientă, să execute deplasări pe distanțe mari, apropiindu-se de casa omului. În aceste condiții, e bine de știut că animalele contaminate nu mai au niciun fel de încadrare într-un tipic. Se reped la câini, la oameni, la animale mult mai mari. Noi avem un dialog permanent cu asociațiile de vânătoare și le-am atras atenția să fie atenți la animalele cu comportament deviant”, a precizat Dorin Enache, director DSVSA. Rabia este o boală produsă de un virus care afectează sistemul nervos central atât la animale cât și la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot răspândi boala prin intermediul salivei sau contactului cu țesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma mușcăturilor produse atât de la animale sălbatice, cât și domestice infectate.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie