O victorie a non-votului...

Rezultatul euroalegerilor dat de sondajele efectuate la ieşirea de la urne, cu toate aproximaţiile şi marjele de eroare, prefigurează o ierarhie a forţelor politice active în acest moment. Victoriile sau înfrângerile înregistrate au o valoare relativă, atâta timp cât nu schimbă nimic din configuraţia actuală, putând fi luate în calcul cel mult pentru o aliniere la startul prezidenţialelor de la sfârşitul anului.
Nici absenteismul masiv şi nici procentul zdrobitor cu care a fost creditat PSD-ul (în formula aşa-zisei alianţe de rezervă) nu constituie surprize. Adevărata surpriză este procentul obţinut de Mircea Diaconu, care nu avea nevoie decât de 2% ca să meargă la Bruxelles. Actorul a obţinut de trei ori pe atât, fiind aproape să egaleze performanţa mult-scremutei formaţiuni prezidenţiale a cărei lidereasă visa cu ochii deschişi la un scor mai mare decât al PDL-ului. Diaconu este primul candidat independent adevărat din istoria noastră electorală. Nici „părintele Constituţiei” – Iorgovan, şi nici odrasla prezidenţială – Elena Băsescu n-au fost independenţi reali. Primul a fost un diversionist montat de FSN, iar a doua a fost beneficiara unei maşinaţiuni prin care organizaţiile PDL erau obligate să-i dea câte 15 voturi în fiecare secţie controlată de partid, Diaconu nu numai că a fost sprijinit de vreo formaţiune, dar a şi fost fugărit de cea căreia-i aparţinuse. Semnificaţia acestui succes cred că stă în avertismentul antisistem pe care electoratul îl dă clasei politice. Şi nu m-aş mira că abia de aici să înceapă adevărata carieră politică a lui Mircea Diaconu, ce ar putea să depăşească limita mandatului european.
Faptul că partidul clocit în incubatoarele Cotrocenilor n-a reuşit să rupă gura târgului nu mă miră. Scorul său, coroborat cu cel obţinut de PDL-ul cel blamat şi abandonat, indică influenţa tot mai redusă pe care Traian Băsescu o are asupra electoratului. Repetatele sale apeluri contra PSD-ului şi cauţionarea sistematică a dezertorilor din fostul său partid s-au dovedit a nu avea nici pe departe efectele scontate.
În logica lucrurilor se înscriu performanţele PPDD-ului, o făcătură politică ce se dezintegrează sub propria sa lipsă de greutate, şi PRM-ului, rămas, practic, doar o amintire, defazat faţă de trendul european al zonei politice la care se reclamă. Cât despre partidul lui Ungureanu, cel abandonat şi de Băsescu, în favoarea lui Udrea, cei 2% pe care i-a luat spun limpede că este vorba despre o ficţiune lipsită de orice forţă.
Referindu-mă la „podium”, aş mai spune doar că liberalii nu fac decât să-şi egaleze precedenta performanţă, fără nici un efect practic, în timp ce PDL-ul, cu o pierdere de 20 de procente faţă de 2009, rămâne totuşi cea de-a treia forţă a momentului, rezistând de-a dreptul miraculos eforturilor de dezintegrare din interior.
Egali cu ei înşişi, maghiarii îşi conservă electoratul şi ponderea.
Pe plan practic, lista PSD este învingătoare, trimiţând la Bruxelles jumătate dintre europarlamentarii români.