O viață închinată baschetului, Gică Roșu

Cine nu-l cunoaște în Brașov, din lumea sportului, pe nea Gică Roșu? Și acum, când împlinește vârsta de 80 de ani (este născut pe 4 martie 1928), Gică Roșu este același truditor al sportului cu mingea la coș. Îl vezi și acum în sală, alături de prichindeii lui sau ajutându-i pe mai vârstnicii antrenori. Gică Roșu se află în panoplia de aur a marilor tehnicieni ai sportului de sub Tâmpa, alături de Tică Tănase, Pik Colibași, Gil Ludu, Silviu Ploieșteanu, Vulcăneanu și mulți alții, unii dintre aceștia rămași în conștiința urmașilor prin ceea ce au făcut de-a lungul timpului. În noiembrie 1952, după terminarea armatei, se apucă de treabă sub Tâmpa, venind din Capitală, unde în ultimii doi ani de la I.C.F. (Institutul de Cultură Fizică) a fost preparator. „Am preferat să părăsesc Capitala, pentru că pe atunci la ICF erau două curente contradictorii. Unul era al rectorului Leon Teodorescu, o personalitate extraordinară, celălat al lui Șiclovean, fost jucător de fotbal la «Carmen», pus să arate linia conducătoare a noii orânduiri. Încep epurările, unele mari personalități fiind trecute pe liber. Puteam să aleg SMTCF-ul bucureștean (Școala Medie de Cultură Fizică), puteam alege, Clujul, Timișoara, Oradea, oriunde era baschet. Am ales Brașovul, pentru că era la munte și-mi plăcea și schiul. Pe atunci baschetul nu era cunoscut la Brașov și am trecut la treabă”. Aici l-a găsit pe Tică Tănase, care avea ceva vechime sub Tâmpa, persoană cu care a colaborat foarte bine. A promovat băieții în divizie. „În 1953/ 1954 am terminat pe locul 10. Brașovul nu avea arbitri. Făceam de toate. Începuseră anumite animozități în echipă, băieților nu le-a prea convenit felul meu de a fi, fapt care m-a determinat să mă ocup mai mult de fete, cu care de altfel am obținut cele mai bune rezultate”. Între timp, Progresul a devenit Steagul Roșu, CSU, iar acum CSU Municipal Cuadripol. Generații întregi de mari valori „Am decis să rămân la fete. Am avut și șansa unei generații foarte talentată. Le-am luat de la junioare. Pe atunci se mai practica polisportivitatea. Octavia Simon-Cucuruz lucra la categoria gimnaste la maestre, avea segmente lungi avea în schimb calități pentru baschet. Hanelore Kraus-Spiridon, aflată acum în Germania, avea performanțe la natație pe distanțe lungi. Vogel Ecaterina, Kato era un talent la Liceul de Artă. Ani Starck era handbalistă, și a făcut și baschet de performanță”. Prin mâna lui Gică Roșu, pe lângă valorile mai sus prezentate au mai trecut și Ecaterina Vogel, Gytko Simon – Pruncu, Doina Rizescu, Corneliu Petric- Ulrick, Magda Pall-Jerbie, Camelia Solovăstru – Hânda, Ilona Cicio, Eva Adler, Sorin Lambrino, iar lista ar putea continua. La campionatul European de senioare, din 1968, din Italia, dintre cele 12 jucătoare din lotul român, cinci erau brașovence din trupa lui Gică Roșu. Același lucru era valabil și la cadete, când în două rânduri au ocupat același loc IV cu componente majoritare din Brașov. Precursor al minibaschetului Gică Roșu s-a orientat spre crearea unei competiții pentru micuții baschetbaliștii și așa a luat ființă, în 1960, Cupa de minibaschet. În 1967 s-a ajuns ca la această „Cupă a Carpaților” să participe 80 de formații. Federația a preluat inițiativa și a transformat-o în Campionatul Național de minibaschet. Exista posibilitatea de a depista și crește viitoarele competitoare. Rezultatele nu au întârziat să apară. În activitatea desfășurată sub Tâmpa a adunat peste 20 de titluri de campioni la juniori I, II, III, la minibaschet și școlari la Cluburile Școlare brașovene. Unul dintre cele mai mari produse realizate de prof. Gheorghe Roșu este, indiscutabil, Magda Pall-Jerebie. La campionatul european din Bulgaria de la Plovdiv, unde România a ocupat locul IV, Magda a fost considerată cea mai bună recuperatoare, având cea mai bună tehnică și cel mai bun procent de aruncări libere. Baschetul are nevoie de mai mulți Gică Roșu Sărbătoarea baschetului brașovean, de la sfârșitul săptămânii trecute, a fost un omagiu pentru ceea ce a însemnat și înseamnă Gică Roșu în baschetul de sub Tâmpa, dar nu numai. Nume de rezonanță din baschetul românesc, în frunte cu delegația Federația condusă de Carmen Tocală, foste baschetbaliste renumite au fost alături de octogenar. Din Germania, unul dintre foștii antrenori români, Ionică Nicolau, pe lângă felicitările de rigoare a transmis o urare sportivului cu mingea la coș: „Baschetul românesc are nevoie de mai mulți Gică Roșu”. Într-adevăr, mai mulți „Gică Roșu” ar însemna o creștere evidentă a performanțelor sportului românesc. În iunie 1990 a primit ca răsplată a muncii desfășurate titlul de antrenor emerit, iar în urmă cu o săptămână obștea locală l-a făcut „ cetățean de onoare” al orașului. Despre Gică Roșu s-ar putea scrie pagini întregi. Chiar el își va scrie amintirile, urmărind preceptul lui Henrik Ibsen: „Oricine are ceva de spus trebuie să scrie o carte, dar să spună adevărul”. Consideră că motto-ul cărții ar putea fi un citat din Eminescu: „progresul omenirii nu zace în mulțimea geniilor sale, ci în acele personaje ale istoriei, care lucrează neobosit fără altă răsplată decât conștiința datoriei împlinite”. Și Gică Roșu o are pe deplin.