Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 07:15

O treime din investiţia Airbus Helicopters de la Ghimbav e susţinută de statul român

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 18 noiembrie 2015

CEO-ul companiei franceze, secondat de ambasadorul Franţei, a dezvelit ieri piatra de temelie a viitoarei fabrici.

O treime din investiţia Airbus Helicopters de la Ghimbav e susţinută de statul român
Ieri a avut loc ceremonia de deschidere a lucrărilor de construcţie a fabricii de elicoptere SuperPuma de la Ghimbav a celor de la Airbus Helicopters Industries. Investiţia se cifrează, potrivit secretarului de stat Alexandru Năstase, şeful Departamentului de Investiţii Străine al Guvernului, la 15 milioane de euro, din care 20 de milioane de lei (4,53 milioane de euro) sunt ajutor de stat acordat recent de Guvernul României. Asta după ce francezii lansaseră anul trecut o cifră de 40 de milioane de euro ca fiind investiţia în noua fabrică. 
La evenimentul de ieri a fost prezent şi ambasadorul Franţei, ES Francois Saint-Paul, care i-a simţit lipsa premierului Dacian Cioloş, ocupat la Bucureşti cu învestitura noului cabinet. „Primul cadou pentru noul premier, care şi-a cerut scuze că nu poate să ne onoreze cu prezenţa, va fi noul elicopter Airbus, făcut în România. Gestul de încredere pe termen lung al Airbus este cel mai important cadou”, a declarat ambasadorul.
 
La Ghimbav va fi asamblat elicopterul H215, ultimul model al Airbus
Guillaume Faury, CEO Airbus Helicopters, a declarat că la Ghimbav va fi asamblat elicopterul H215, ultimul venit în familia de aeronave H a grupului franco-german, fratele „mai mic” al H225. H215 este o variantă avansată a fostului elicopter AS332 Cie/L1e, care ar urma să fie vândut „la preţuri accesibile”, deoarece „costurile sunt mici”.
 
 
15 elicoptere pe an
La Ghimbav va fi construită o fabrică cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, urmând să fie create 300 de locuri de muncă „pe termen lung”. Aici nu va fi doar producţia, ci o echipă întreagă, de la achiziţii până la post-vânzare. Linia de asamblare va avea o capacitate de producţie de până la 15 aeronave pe an. 
„Elicopterul H215 are o importanţă strategică pentru Airbus Helicopters şi ne va permite să le oferim clienţilor cel mai bun elicopter adaptat nevoilor lor, la costuri de operare şi de întreţinere extrem de competitive”, a spus Faury. „Prin acest parteneriat extins cu România, un important membru al UE şi NATO, ne vom asigura că legendarele elicoptere grele bimotor sunt mai economice ca niciodată pe pieţele curente şi emergente”, a mai precizat acesta. 
Toate elicopterele vor ieşi de pe linia de asamblare finală într-o configuraţie versatilă, capabile să suporte o listă extinsă de echipamente opţionale. Acest concept va permite aeronavei să vină în întâmpinarea aşteptărilor clienţilor şi deserveşte o gamă largă de misiuni, oferind o soluţie modernă pentru nevoi precum activităţi utilitare, operaţiuni de menţinere a păcii şi misiuni de sprijin logistic.
Interesant este că Faury a dat de înţeles că investiţia de la Ghimbav va atrage la rândul ei investiţii ale furnizorilor companiei. 
Airbus Helicopters are peste 23.000 de angajaţi în toată lumea, iar anul trecut a avut venituri de 6,5 miliarde de euro.
 
UN MINUT DE DOLIU. Evenimentul de dezvelire a pietrei de temelie a fabricii Airbus din Ghimbav a început cu un moment de reculegere pentru victimele atacurilor teroriste de la Paris, urmat de intonarea imnului Franţei.
+0 -0

Comentarii

soryn

2015-11-18 15:35:35


o alta investitie pentru costurile mici (a se vedea salariile mici) din romania a le caror efecte le vom vedea cu totii mai tarziu materializate in pensii umilitoare

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie