O situație rabinică...

Știți anecdote cu rabinul care judecă problemele credincioșilor în stil propriu: îi spunea fiecărui reclamant „și tu ai dreptate!”. Iar când un al treilea ve-nea și, pe bună dreptate, se mira că le dădea... dreptate amându-rora, conchidea: Vezi? Și tu ai dreptate! Cam așa stau lucrurile și la noi cu acest scandal al salariilor profesorilor. Să luăm puțin lucrurile în ordine cronologică: mai întâi a fost Parlamentul, ai cărui membri, într-un elan de generozitate electorală, au decis în unanimitate să majoreze lefurile profesorilor cu 50%. Dascălii au constituit, de-a lungul ultimilor ani, categoria cea mai defavorizată. Întotdeauna banii bugetului se terminau când le venea lor rândul. Întodeauna era invocată o viitoare majorare, când se va mai întrema acesta. Prost plătit, prost îmbrăcat, corpul profesoral a cunoscut o deteriorare aproape continuă. Calitatea tot mai slabă a dascălilor s-a reflectat direct asupra rezultatului muncii lor: serii după serii de analfabeți cu diplomă. S-a considerat că lucrurile pot fi remediate doar printr-o mai bună salarizare. Salariile mai mari vor genera concurență și, implicit, calitate. Numai că socoteala din târg a Parlamentului nu s-a prea potrivit cu cea de acasă a Guvernului, prins nepregătit de inițiativa legislativă menită să-l pună pe Tăriceanu în fața unui fapt împlinit. Evident că o astfel de soluție nu putea fi acceptată decât de un guvern incompetent sau indiferent la ce se întâmplă după el. E drept că în plin scandal, au început să iasă la iveală fel de fel de situații din care reieșea că același guvern face o risipă incredibilă dând salarii exorbitante unor întregi categorii de funcționari publici, aflați în afara oricăror reglementări. Dar, în practica guvernării, lucrurile nu sunt chiar așa de simple, în sensul că nu rezolvi o probloemă tăind dintr-o parte și dând în alta. Aici nu era vorba doar despre leafa profesorilor, ci mai ales despre ceea ce această măsură avea să declanșeze: un val de revendicări asemănătoare. Opoziția lui Tăriceanu este justificată și de bun simț - dacă toate celelalte acțiuni ale guvernului s-ar fi putut înscrie în acești parametri. Dar nu s-au înscris! Ultimul act al scandalului s-a consumat la Cotroceni, unde președintele Băsescu, aflat între ciocanul popular și nicovala executivă, a preferat să fie pe placul votanților. Pentru el personal, respingerea legii și returnarea ei la Parlament ar fi putut căpăta semnificații păguboase pentru partidul pe care-l ocrotește. Și astfel s-a ajuns într-o situație imposibilă: Parlamentul a dat o lege pe care Executivul nu poate să o aplice decât cu prețul declanșării haosului economic! Bașca, peste toate astea mai plutește și spectrul crizei care bate la ușă și pentru care o astfel de măsură ar însemna, practic, o acutizare a fenomenului. Se putea evita o astfel de situație? Probabil că da. Ar fi fost însă necesar ca aburii beției electorale să nu fi rătăcit mințile oamenilor. Parlamentari, guvernanți, salariați, laolaltă...