O șansă la noi amintiri pentru copiii cu malformații cardiace
Autor: A.Ch.
Publicat la 28 iulie 2008
Copiii cu malformații cardiace operați cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și familiile lor s-au bucurat din plin de vacanță în Poiana Brașov în week-end-ul care tocmai a trecut
Copiii cu malformații cardiace operați cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și familiile lor s-au bucurat din plin de vacanță în Poiana Brașov în week-end-ul care tocmai a trecut. Magicianul Marian Rîlea și ajutoarele lui, zâna cea bună, șarpele, omul pe picioroange, i-au scos pe micuți din rutina spitalicească, transformându-i, pentru două zile, în eroi de poveste. Micuții prinți și prințesele au dansat, s-au jucat, au înălțat baloane către cer, s-au împrietenit, au făcut fotografii și au demonstrat că pot fi la fel de energici ca și un copil normal, în ciuda problemelor lor. Evenimentul le-a fost oferit de Procter&Gamble, în parteneriat cu Selgros, în cadrul campaniei „Șansă la viață, șansă la noi amintiri”.
Pentru inimi de copil
Campania „Șansă la viață, șansă la noi amintiri” a fost lansată la începutul lunii iulie, fiind primul proiect de amploare dedicat sprijinirii copiilor ce suferă de malformații cardiace. Campania are drept scop amenajarea unui nou bloc operator la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș (IBCvT) și specializarea în străinătate a personalului medical, cu ajutorul fondurilor strânse pe parcursul acesteia. Campania, care se va încheia la sfârșitul lunii septembrie, își propune salvarea cât mai multor copiii cu probleme cardiace și educarea publicului cu privire la gravitatea acestor probleme. În România se nasc anual aproximativ 1000 de copii cu malformații cardiace, 900 dintre aceștia necesitând intervenție chirurgicală în primul an de viață. Doar 270 de copii pot fi operați în medie, într-un an, la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, întrucât există o singură sală de operații și o singură echipă specializată, copiii fiind programați cu 2-3 luni înainte. „Pentru un asemenea proiect, însă, este nevoie de cel puțin 550.000 de dolari”, ne spune Olivia Ciubotariu, specialist relații externe la P&G. „Până acum, din evenimentele care au avut loc în diferite lanțuri de magazine și hypermarket-uri din țară, s-au strâns aproximativ 300.000 de dolari, bani care deja au fost investiți în aparatură performantă”, precizează Olivia Ciubotariu.
„Specialiștii nu se găsesc prin mica publicitate”
Coordonatorul echipei de la Târgu Mureș și singurul specialist din țară în chirurgia cardiacă pentru sugar, doctorul Horațiu Suciu, spune că problema cea mai mare în România este găsirea specialiștilor. „Secția de la Târgu Mureș este singurul centru de chirurgie cardiacă pediatrică din țară, fiind deci dedicată exclusiv copiilor cu malformații cardiace. Acum avem o sală de operații, cu zece paturi la Terapie Intensivă, iar unul dintre scopurile acestei campanii este dotarea unei noi săli de operații. Problema nu este atât cu dotarea, cât cu oamenii. Specialiștii în chirurgia cardiacă pediatrică nu-i găsești prin anunț la mica publicitate. Este necesar ca ei să meargă dincolo, să învețe și să vrea cu adevărat să facă astfel de intervenții. Sunt mult mai dificile operațiile de acest gen. Înainte de înființarea acestei secții, intervențiile pediatrice erau făcute de specialiștii chirurgi pentru adulți. Însă este o foarte mare diferență între adult și copil. Sugarul nu este un adult mai mic, copii în general au o altă patologie, iar situațiile lor nu pot fi raportate la patologia adultului dozată”, ne spune Horațiu Suciu. Mai mult, pentru ca toți copii să aibă o șansă la viață, în România ar trebui să existe cel puțin cinci centre de chirurgie pediatrică, iar fiecare centru ar trebui să aibă minimum doi chirurgi operatori medici primari. „În România, ar trebui să existe cinci astfel de centre pentru a fi operați cât mai mulți copii. Fiecare centru ar trebui să aibă câte doi chi-rurgi operatori medici primari, cinci anesteziști, cardiologi pediatri și tot așa. Eu pe an operez cam 250 de copii, însă cererea este mult mai mare”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu