banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8724 - 14 aug 23:52

O repriză câștigată la puncte

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 15 martie 2007

Așteptată cu interes, confruntarea dintre cei doi lideri ai puterii actuale, de luni, la Palatul Victoria, s-a soldat cu o dezamăgire din partea celor care au estimat un spectacol de circ pe măsura talentului protagoniștilor

Așteptată cu interes, confruntarea dintre cei doi lideri ai puterii actuale, de luni, la Palatul Victoria, s-a soldat cu o dezamăgire din partea celor care au estimat un spectacol de circ pe măsura talentului protagoniștilor. În fapt, în spatele ușilor închise ale sălii în care se țin ședințele de guvern a avut loc un monolog prezidențial, urmat de o declarație a premierului care preciza că aceea n-a fost o ședință de guvern, ci o simplă consultare. Așa cum a făcut Băsescu la Parlament, când i-a informat, sec, pe membrii legislativului: „V-am consultat”, așa a făcut și Tăriceanu: „Ne-ați consultat!” Și ura și la gară. Adică la mașina care aștepta la scările din Victoria, unde fusese lăsată, de nevoie, și consiliera Adriana Săftoiu, căreia protocolul de la Palat îi interzisese accesul în sala de ședință! În fapt, a fost poate cea mai dură confruntare pe care cei doi au avut-o de-a lungul meciurilor lor cu multe reprize. Și prima din care Tăriceanu a ieșit în avantaj. Tactica adoptată de-a lungul timpului a fost aceea a atacurilor permanente, cu numeroase lovituri sub centură, din partea luptătorului aflat în colțul portocaliu, și a unei defensive prudente din partea celui din colțul decolorat. Așa cum se întâmplă în box, Tăriceanu a ajuns să se trezească din pumni și să reacționeze: mai întâi, timid, cu câte o stângă la ficatul vulnerabil al adversarului, iar apoi cu directe la figură. Deja partida începe să nu mai semene cu o tentativă de a accede la titlu a șalangerului, ci cu o încăierare de pe poziții relativ egale. Ceea ce l-a descumpănit cel mai tare pe președinte la întâlnirea de luni a fost tocmai faptul că premierul nu s-a eschivat, ci a acceptat provocarea, răspunzându-i într-un stil extrem de incomod: sobru, cu o politețe aparentă, dar categoric în aprecieri. Dacă ar fi să folosesc stilul cronicilor de maidan, aș spune că pentru prima dată guralivul și tupeistul campion a fost pus cu botul pe labe, arătându-i-se clar limitele prerogativele și ale competențelor sale. Este și motivul pentru care, după vizită, Băsescu a fost atât de reținut în declarații. Și, totodată, motivul pentru care s-a grăbit să semneze decretul de eliberare din funcție a lui Ungureanu înainte ca contestația lui Tăriceanu să ajungă la Curtea Constituțională și să îngroașe dosarul de pe masa anchetatorului Voiculescu. Repriză câștigată, deci, de Tăriceanu. La ce îi va folosi însă acest câștig? Are el resurse să câștige întreg meciul? Are tăria de a purta o centură adeseori incomodă? Are, în public, susținerea care să-l facă să se țină pe picioare în continuare? Sunt întrebări la care răspunsurile vor veni mai repede decât ne închipuim.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie