O profesoară din România, declaraţie neaşteptată: „Moldovenii sunt mai civilizaţi decât românii”

O profesoară din România, Nadina Nicolici, recunoaşte că a avut o experienţă extrem de plăcută în Chişinău şi că moldovenii sunt mult mai civilizaţi decât românii.
Dascălul din Drobeta Turnu Severin, coordonator a sute de proiecte educaţionale internaţionale, recunoaşte că a rămas profund impresionată de cum se poartă oamenii în societate. Mesajul a fost postat pe pagina sa de Facebook şi în scurt timp s-a viralizat.
„ACOLO oamenii sunt oameni. Pe străzi aglomerate sau nu prea, i-am auzit spunând «Scuzaţi» atunci când au trecut pe lângă mine şi au fost prea aproape, invadându-mi spaţiul personal sau atunci când au trecut prin faţa mea. Apoi mi-au mulţumit. Şi au zâmbit. AICI au intrat în mine şi nici nu au întors capul. Mi-au trântit geanta de pe umăr şi nici nu le-a păsat.
ACOLO străzile sunt curate. Nimeni nu aruncă gunoaiele la întâmplare. Să vă dau şi un exemplu: eram pe unul dintre bulevardele din Chişinău, oraş care nu excelează la numărul coşurilor de gunoi, dar compensează prin educaţie. Un cuplu de tineri în faţa mea. Au mers vreo 300 de metri cu gunoiul în mână (nişte banale ambalaje din hârtie) până când au găsit un coş de gunoi. AICI totul e inundat de plastic. Ori de câte ori bate vântul, gunoaiele de pe strada mea aterizează direct în trandafirii care cresc la geamul meu. Dacă nu aş avea fereastra închisă, cred că ar intra peste mine. Chiar dacă exact în faţa casei mele este un coş de gunoi. Ne e mai uşor să aruncăm unde ne vine şi cum ne vine.
ACOLO nu am văzut pe nimeni mâncând seminţe. AICI calc pe covoare de coji de fiecare dată când merg pe jos.
ACOLO nimeni nu scuipă pe stradă. AICI a devenit sport naţional. Este una dintre cauzele pentru care în România se înregistrează anual un număr foarte mare de noi îmbolnăviri cu tuberculoză şi conducem detaşat în topul ţărilor cu bolnavi de TBC.
ACOLO oamenii vorbesc încet. Să îi audă doar cei de lângă ei. La fel fac şi când vorbesc la telefon. AICI oamenii ţipă. Îi aud de la două colţuri distanţă. Tot ce e gol sună mai tare, nu?
ACOLO oamenii salută. Spun clar «Bună dimineaţa!» sau «Bună ziua». AICI de cele mai multe ori îmi este aruncat în faţă un «Neaţa!” care mă enervează de la prima oră. „Bună dimineaţa!» este cea mai frumoasă urare pe care i-o poţi face unui om. Are ceva magic şi pozitiv în ea. Ştiţi că şi la nunţile româneşti, oaspeţii sunt întâmpinaţi tot cu ea. E un început. De ce ne batem joc?
Şi ar mai fi, dar mă opresc aici. Cine are ochi şi urechi... Eu tot mai sper...”, scrie profesoara după experienţa trăită în Basarabia.