O nouă schimbare de lider
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 13 octombrie 2008
Nou promovata formație ploieșteană CSM FC a pierdut primele două puncte acasă, beneficiarul fiind echipa Dunării Giurgiu, pregătită de fostul stegar Marin Barbu
Nou promovata formație ploieșteană CSM FC a pierdut primele două puncte acasă, beneficiarul fiind echipa Dunării Giurgiu, pregătită de fostul stegar Marin Barbu. Egalul ploieștenilor a fost de bun augur pentru cealaltă Dunărea, cea din Galați, și pentru Ceahlăul. Dacă retrogradata formație gălățeană (revenită prin cumpărarea locului câmpinenilor), a demonstrat valoare pe unde a fost, Ceahlăul lasă, după fiecare meci, discuții privind implicarea în obținerea de victorii din partea unor persoane. Surprinde scorul mare cu care i-au învins tulcenii pe botoșăneni, formație care în fiecare ediție începe puternic, cu intenții dintre cele mai bune, pentru a se stinge pe parcurs. În formația satelit a lui Dinamo, au evoluat și doi jucători din prima formație, Nicolae Mitea (venit nu demult de la Ajax) și Miranda, de altfel autorii celor două goluri victorioase. Ambele formații băcăuane au capotat în această rundă. După cum am spus, fosta prim divizionară FCM a pierdut cu cântec la Piatra-Neamț și a preluat lanterna seriei, iar Știința, acasă, în fața celor din Snagov. De altfel a fost un meci al noilor promovate, în care Snagovul a preluat un loc călduț în zona mediană a clasamentului. Concordia Chiajna a părăsit ultimul loc, datorită victoriei din ultimul minut de joc în fața pădurarilor. Timp de 53 de minute scorul s-a menținut egal, ceea ce nu era rău deloc.
Seria a II-a
Ceferiștii, învinși pe Bega
Surpriza rundei în seria a II-a o constituie înfrângerea cefereului timișan în propriul bârlog din partea nou promovatei din Curtea de Argeș. În acest fel, cum FCM Tg. Mureș a câștigat cu severinenii, se află singur pe primul loc al clasamentului. Uniriștii din Alba Iulia și-au valorificat propriul teren și au ajuns în coasta târgmureșenilor. De altfel, echilibrul acestei serii se menține. UTA, deși învinsă la Oradea de bihoreni, într-un meci derby care are o lungă existență, se menține în top. Vâlcenii, după victoria la un scor de forfait asupra capricioasei formații Liberty, încep să se apropie tot mai periculos de topul seriei. În subsol, două echipe, Mechel și ACU se îndepărtează tot mai mult de pluton. O situație îngrijorătoare o au studenții de pe Someș, care au coborât (după înfrângerea de la Mioveni) până pe locul 15, primul retrogradant. De altfel, meciul de la Mioveni este o reeditare a meciului din primăvară, de pe prima scenă (unde figurau amândouă), când s-au produs și unele incidente.
Rezultatele înregistrate
Seria I-a
Știința Bacău – FC Snagov 0-1 (0-1) – Posteucă (23); Dinamo II București – Cetatea Suceava 2-1 (2-0) – Mitea (31), Miranda (34 pen.) / Colban (53); Dunărea Galați – Sportul Studențesc Buc. 2-1 (2-1) –Bârlădeanu (15), Enache (45) / Ferfelea (7); Delta Tulcea – FC Botoșani 4-0 (2-0) – Anton (16), Nanu (30), Mățel (54), Pantelie (87); Ceahlăul P. Neamț – FCM Bacău 2-1 (1-1) – Vițelaru (20), Forminte (67) / Spiridon (45); CSM Ploiești – Dunărea Giurgiu 2-2 (1-1) – St. Ciobanu (25), Mihai II (74) / Șanțmare (44), Bătfoi (54); CS Buftea – Prefab. 05 Modelu 3-1 -Axente 36, M. Chițu 59, Ad. Popa 68 / V. Gheorghe 87 ; Petrolul Ploiești – Progresul București 2-3 - Tincu 14, Budescu 35 / Băjenaru 31, M. Ene 36, 81; Concordia Chiajna – Forex Brașov 2-1 – Diniță (2), Ungureanu (90+2) / Olteanu (37).
Seria a II-a
CFR Timișoara – Internațional C. Argeș 3-4 (1-2) – Vukasinovic (4), Neagoe (47 și 90) / Vezan (32), Szekely (46, 65 și 86), Dacia Mioveni – U Cluj 1-0 (0-0) – Olteanu (70); FCM Tg. Mureș - Drobeta Tn. Severin 2-1 (1-0) – Gheju (33 pen.), Ragipovic (80) / Fotescu (60); Unirea Alba Iulia – ACU Arad 3-1 (1-0) – Ză-grean (24), Pepenar (68), Costea (71), Mitiți (82); CSM Rm. Vâlcea - Liberty Salonta 3-0 (2-0) – Facundo (3), Câju (23), Grecu (84); FCM Târgoviște – Mureșul Deva 2-1 (1-1) – Vlăduți (29), Daj (66) / Dâmbean (44); FC Bihor Oradea – UTA Arad 3-2 (1-1) – Bucur (10 pen, 67 și 90) / Roszel (45 și 54); Arieșul Turda – Jiul Petroșani 2-1(2-0) – Dianu (28), Lupașcu (40) / Răduțoiu (82).
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu