O moțiune fără emoțiuni

La un an de la precedenta moțiune de cenzură care a răsturnat Guvernul Boc, perspectiva repetării unei astfel de situații rămâne destul de improbabilă. Nu pentru că Guvernul Boc V sau cât o mai fi ăsta, este mai valoros decât cel de anul trecut, ci pentru că întreaga situație este abordată acum dintr-un cu totul alt unghi. Moțiunea din 2009 venea la puțin timp de la ieșirea de la guvernare a PSD-ului, în urma demiterii ministrului Nica, gest perceput ulterior ca o provocare, menită să aducă în mâinile democraților comenzile Internelor, în perspectiva apropiatelor alegeri prezidențiale. La acel moment, democrații erau izolați în fața unui front advers compus din liberalii cu care nu mai aveau ce discuta, pe ruinele Alianței DA, socialiștii tocmai alungați de la guvernare și udemeriștii lăsați pe dinafară la oficierea concubinajului cu oamenii lui Geoană. PDL-ul n-a avut atunci nici o șansă și a înregistrat premiera politică a primului guvern dat jos printr-o moțiune adoptată de Parlament. Acum, în 2010, situația este complet diferită. Traian Băsescu, victorios pe ultimii centimetri ai alegerilor prezidențiale, a țesut cu tenacitate de Spiderman o nouă alianță, compusă din transfugii de la PSD și PNL grupați sub titulatura de „Independenți”, din reprezentanții minorităților cărora li s-a garantat continuitatea mandatelor în cazul revizuirii structurii Parlamentului și frustrații din UDMR. Cu toată slăbiciunea evidentă a guvernului Boc și a structurii politice care-l menține la guvernare, cu noile gafe în serie, șansa celor doi aliați tacit – PSD și PNL – este extrem de redusă. O recunoaște într-un mod de-a dreptul imprudent chiar președintele PNL, Antonescu, care-i acordă șanse de doar 45%. Introdusă târziu – în funcție de calendarul intern al socialiștilor – moțiunea rămâne o improvizație, în legătură cu care susținătorii n-au reușit nici măcar să ajungă la un consens elementar. Votul în parlament e miercuri, iar luni cei doi lideri nu se întâlniseră încă pentru a pune la punct o minimă strategie comună. Una greu de realizat, atâta timp cât PSD-ul a anunțat deja o serie de decizii luate pe cont propriu (Ponta – premier și asigurarea pozițiilor actuale pentru UDMR), fără un acord prealabil al partenerilor. Nu doar calculul aritmetic, dar și procedura pe care și-au propus-o democrații – aceea ca parlamentarii lor să fie prezenți pentru cvorum, dar să nu voteze, pentru a nu permite celor cu intenții necurate să-și pună în aplicare planurile – fac aproape imposibilă orice așteptare favorabilă moționarilor. Nu știu cât de mare va fi dezamăgirea din tabăra socialistă, în special, dar ceva mă face să cred că nici măcar ei nu-și doresc, în mod serios, ca moțiunea să treacă acum – lucru care i-ar pune într-o situație aproape imposibilă, încărcată de riscurile unui eșec de rău augur.