O lecţie de pragmatism de la o mamă de olimpic

În România au promovat examenul de Bacalaureat, în vara acestui an, peste 90.000 de absolvenţi de liceu. O parte dintre aceştia vor să urmeze studii superioare. Adică se vor înscrie la una dintre cele aproape 90 de universităţi de stat sau private din România. Dacă, pentru o parte dintre aceştia, alegerea este deja făcută de cel puţin doi ani sau chiar din clasa a IX-a (cei care dau la Medicină, Academia de Poliţie, academii militare sau arte), pentru ceilalţi urmează o perioadă grea de negocieri, hotărâri, răzgândiri şi convingeri. Un proces în care, de obicei, se implică aproape toată familia.
Pe de o parte, părinţii se gândesc la partea economică a problemei, adică la facultăţi şi specializări care le pot oferi copiilor şanse la cariere bănoase, iar, de cealaltă parte, viitorii studenţi tind să caute oraşe mari, cu multe oportunităţi, inclusiv pentru distracţie, dar şi să-şi urmeze tot felul de pasiuni.
Alegerea este foarte importantă, mai ales că, de obicei, decide destinul profesional al tânărului. Tocmai de aceea, specialiştii în educaţie, precum profesorul şi inspectorul şcolar Cristina Bălăucă, mamă a unor copii cu câte două facultăţi absolvite, dar şi a unui fost olimpic internaţional, spun că alegerile trebuie făcute cu maximă atenţie şi luând în calcul mai multe criterii şi factori.

„Trebuie să găsim o cale de mijloc”
Prima întrebare care se pune este: „Este bine să alegem o facultate cu raţiunea şi gândindu-ne la cariere bănoase sau să mergem pe calea dictată de pasiune?”. Cristina Bălăucă spune că ideal este să nu mergem nici pe una, nici pe cealaltă. Adică să încercăm să găsim un echilibru.
În primul rând, trebuie să vedem ce ne place să facem, dar care să ne asigure şi un viitor pe piaţa muncii. Adică să nu ajungem şomeri cu diplomă, care, imediat ce au terminat facultatea, să înceapă o reconversie profesională pentru a avea din ce trăi.
„Totul este în funcţie de ce vrei tu să faci în viaţă. Alegerea trebuie să o facă un tânăr şi cu inima, dar şi cu raţiunea. Ştiţi că întotdeauna extremele sunt mai greu de gestionat. Trebuie să găsim o cale de mijloc care să ne satisfacă şi emoţional, dar şi financiar, ulterior, după terminarea studiilor şi începerea carierei profesionale. Şi este posibil acest lucru dacă analizăm cu grijă. Adică trebuie să ne gândim şi cum ne vom integra pe piaţa muncii după ce terminăm studiile. Ce vom face cu specializarea pe care am aprofundat-o? Ne vom găsi loc de muncă? Ne vom putea întreţine? Care sunt opţiunile din acest punct de vedere? Pentru că piaţa este într-o continuă mişcare şi schimbare. Şi este posibil ca, după terminarea studiilor, să mai ai nevoie de ceva în plus, de un master într-un alt domeniu, astfel încât să-ţi găseşti locul de muncă pe care ţi-l doreşti”, precizează profesorul.
De cealaltă parte, un absolvent de liceu nu trebuie să se gândească doar la partea financiară atunci când alege o facultate. Trebuie să vadă şi ce-i place să facă. Pentru că o carieră fără pasiune se poate scufunda în contraperformanţe.
„O carieră, în primul rând, trebuie să-ţi aducă acea satisfacţie sufletească. Pentru că, dacă mergi la muncă doar pentru satisfacţia materială, să ştiţi că nu cred că este în regulă. Adică să mergi acolo doar fiindcă eşti bine plătit, în virtutea inerţiei, dar, în realitate, să nu-ţi placă ce faci. Probabil nici randamentul nu este unul scontat. Poate înveţi să-ţi placă, la un moment dat, poate găseşti în meseria respectivă o cale pe care să o urmezi, astfel încât să obţii randament maxim, dar, în principiu, dacă faci ceva cu plăcere, merge mai uşor. Cu alte cuvinte, trebuie găsită o cale de mijloc între pasiune şi oportunitate în alegerea unei facultăţi”, adaugă Cristina Bălăucă.

Părintele, vocea raţiunii
Totodată, specialiştii spun că părintele nu trebuie să dicteze, în niciun caz, domeniul în care va activa un copil. Adică să nu-i impună o facultate, o carieră, pentru că rezultatele s-ar putea dovedi catastrofale atât pe plan emoţional, cât şi pe plan profesional. În schimb, părintele poate juca rolul vocii raţionale. Adică să direcţioneze tânărul, în funcţie de pasiunile şi aptitudinile acestuia, către un domeniu care să îmbine, aşa cum preciza Cristina Bălăucă, plăcerea cu oportunitatea.
„Ar trebui să fie o colaborare cu părintele atunci când un tânăr se gândeşte exact ce studii superioare ar trebui să urmeze. Cum spuneam, copilul trebuie să aleagă o cale de mijloc între oportunitatea materială şi cerinţele pieţei muncii, posibilităţile oferite de traseul universitar, dar şi ceea ce-i place să facă şi pentru ce are aptitudini şi chemare. De obicei, copilul tinde foarte mult să se hazardeze, să urmeze doar glasul pasiunii, în timp ce părintele vine cu argumentele logice, ca o voce a raţiunii, aducând un echilibru. Sunt situaţii în care poţi alege şi două sau chiar trei variante, de ce nu?”, susţine Cristina Bălăucă.

„Eu recomand să înveţe în ţară”
Totodată, Cristina Bălăucă spune că cel mai bine este ca absolvenţii să aleagă universităţi din ţară. Şi asta în condiţiile în care mulţi olimpici, inclusiv fiul profesoarei botoşănence, multiplu premiat internaţional, au ales să studieze în România, deşi erau deja admişi la universităţi de prestigiu din Marea Britanie. Şi asta fiindcă, spune Cristina Bălăucă, în România este mai ieftin şi există o gamă la fel de variată de specializări. Iar oportunităţile nu lipsesc.
„Atâta timp cât găseşti în România un echivalent al domeniului pe care vrei să-l urmezi în străinătate, este bine să-l faci în ţară. În primul rând, din motive economice, pentru că în străinătate este greu să te împrumuţi. Mai precis, sunt acele credite pe care le fac părinţii, dar şi viitorii studenţi. Atâta timp cât găseşti echivalent în ţară şi să ştiţi că universităţile din România au o gamă foarte variată de domenii, eu recomand să înveţi în ţară. Eventual, ca student, să mergi şi în străinătate, dar prin diferite proiecte care pot fi accesate în timpul perioadei de studii, să mergi, eventual, la un master, un doctorat, mai târziu, pe o anumită specializare care poate nu se găseşte la noi în ţară. Se poate face performanţă şi în România în mediul universitar. Copiii mei au făcut câte două facultăţi, la noi în ţară. Şi le-au făcut în acelaşi timp. Adică chiar găseşti sprijin şi poţi face mai departe ceea ce-ţi doreşti studiind în România”, susţine Cristina Bălăucă.