O înfrângere superbă

Anul trecut pe vremea asta Simona nu exista, în timp ce Maria câştigase deja o grămada de turnee şi multe milioane. În 2013 a pierdut finala pe care o câştigase cu un an înainte. Era, cum s-ar spune, la ea acasă. În acelaşi timp, pentru Simona Roland Garros însemna un vis prea îndepărtat. Era, totuşi, la începuturile unei cariere sportive în care nu prea se pot arde etape.Simona, însă, le-a ars. A avut un final de an 2013 exploziv, urmat de un debut de 2014 fulgurant. A urcat treptele clasamentelor ATP sărind spectaculos de la un palier la altul. Turneul de Mare Şlem de la Roland Garros a adus-o în pozţia de cap de serie nr 4, în timp ce Sharapova era doar pe 7.
Finala a pus, faţă în faţă, două persoane, două sportive complet diferite. De o parte rusoaica- frumoasă, o construcţie de balerina în ciuda celor 188 cm de la înălţimea cărora terenul se vede altfel, cu o figura impasibila pe care se poate descifra doar o voinţa de fier; de cealaltă- un băieţoi cu picioare de fotbalist, cu centrul de greutate bine plasat, şi cu o alura flegmatică, parcă niciodată în pericol de pierdere a cumpătului.
Între aceşti doi poli sportivi s-a tranşat poate cea mai frumoasă finală din arena pariziană. Timp de trei ore sorţii s-au jucat cu nervii noştri, purtându-ne între euforie şi resemnare, speranţa renascând aproape ori de câte ori părea pierdută. A fost nu doar o întâlnire echilibrată, dar şi una despre care s-ar putea glosa la nesfârşit pe teama insipaţiei şi a lipsei de inspiraţie, prezente în egală măsură într-o confruntare cum nu a vazut Parisul... .
Desigur, implicaţi fiind putem supralicita emoţional. Spectacolul a fost însă splendid, iar Simona a obţinut o înfrângere superbă. Putea fi o victorie, dar şansa şi plusul de experianţă al rusoaicei în teste de o asemenea anvergura şi-au spus cuvântul. De un lucru sunt însă sigur: că în 2015 Simona va fi favaorita la Roland Garros şi nu numai acolo. Are toate calităţile care pot face din ea nu un Ilie Năstase al tenisului feminim ci o SIMONA HALEP.