O iluzie: litoralul românesc

În concertul de lamentări și de pesimism care ne înconjoară a scăpat și o exclamație de satisfacție: ultimul week-end a fost cel care a marcat cea mai mare densitate de turiști pe litoral: circa 70% dintre locurile disponibile au fost ocupate! Până luni, când nivelul a coborât la limita de „flotabilitate” de circa 50%. Ce se întâmplă cu litoralul, „perla” turismului românesc de dinainte de 89, când a merge o săptămână la mare devenise similar cu hagialâcul la Mecca și tot omul muncitor își putea permite acest lux? Pentru că o cameră era tot 45 de lei pentru minerul de la Petroșani sau pentru ministrul nu știu care (e drept că ultimul prefera să locuiască în „ghetto-ul” de la Neptun), că mâncarea era vreo 25 de lei pe zi și că dacă era soare nici măcar n-aveai nevoie de distracțiile care lipseau și atunci. Ba, mai mult, multe stațiuni precum Costineștiul aflat sub protecția „Delfinului”, inspira chiar un aer de occident și de frondă tinerescă bine temperată. Până prin anii ’80, când a început să se strângă șurubul economic și ideologic, turiștii străini dădeau năvală să petreacă 2-3 săptămâni la prețuri mai mici decât ajutorul de șomaj pe o lună, și cu o întreagă suită de temenele față de mărcile sau dolarii pe care aceștia îi cheltuiau cu destulă zgârcenie. În vârf de sezon, care ar fi acum, nici nu mai puteai să speri să găsești o cameră liberă – totul era rezervat pentru Măria Sa Turistul Străin cu pantaloni rupți în fund. Deceniul 8 (între 1970-1980) a fost intervalul de aur al turismului litoral. Se construiseră noi hoteluri – elegante pentru standardele vremii – și zona avea prioritate absolută în orice – de la producția de pepsi până la angajații sezonieri. Era un turism de masă, pentru care partidul alocase sume importante ca să refacă capacitatea de efort a oamenilor muncii: hoteluri–cămin și restaurante-cantină au împânzit litoralul, rămânând astăzi ca o relicvă tristă și de nefolosit pentru faza economiei de piață. De la o privatizare aiuristică, care n-a făcut decât să ruineze și ce mai era, până la împământenirea concepției că scump, fără servicii, prost, litoralul va continua să fie frecventat de românii care n-aveau unde să se ducă altundeva, parcă totul a concurat la golirea și părăsirea stațiunilor de la mare. Prețurile mari și serviciile proaste au alungat românii în Bulgaria, iar străinii n-au mai fost atrași de o ofertă care nu se susține decât prin imaginea personală a doamnei Udrea. Ce se întâmplă acum este rezultatul logic și de așteptat al unei politici proaste combinate cu lipsa de viziune. Pentru promovarea litoralului nu e nevoie de un minister, ci de niște reglementări legale și fiscale care să permită ca întreaga sa infrastructură să reziste în condițiile unui sezon de doar două luni (pe vremuri era de patru!Cum oare?) și să stimuleze investitorii să găsească și să promoveze alternativele necesare - centre de spa, cazinouri, complexele de agrement – care să facă din litoral ce era o dată și încă ceva pe deasupra: un concurent egal cu altele care beneficiază de aceleași condiții naturale.