O gravă eroare judiciară: refuzul eliberării lui Miron Cozma!

Lui Miron Cozma i s-a refuzat pentru cea de-a treia oară eliberarea condiționată. În pofida documentelor prezentate, care atestau buna sa comportare în detenție și îndeplinirea condițiilor necesare pentru luarea unei astfel de măsuri, instanța a refuzat eliberarea invocând „gravitatea” faptelor pentru care a fost condamnat. Miron Cozma va rămâne în analele agitatei perioade postdecembriste ca persoana care a generat nu doar cele mai violente tulburări sociale, dar și ca persoana care a fost responsabilizată pentru catastrofalele urmărie ale mineriadei, care au întârziat considerabil nu doar intrarea în normalitate, dar și accesul în instituțiile fundamentale în care țara își căuta locul - de la Consiliul Europei, la NATO și UE. Desigur, niciodată nu va putea fi acceptată ideea că un singur om poartă vinovăția tuturor acestor nereușite, dar Miron Cozma a izbutit să întruchipeze toate acele lucruri care ar fi reîntors societatea românească la nivelul realităților dureroase de care se dorea desprinsă pentru totdeauna. Miron Cozma a fost - în viziunea multora dintre români dezamăgiți sau nostalgici - haiducul modern care pune pe fugă o oligarhie nepreocupată de altceva decât binele propriu. În viziunea altora, el a reprezentat pericolul unei reveniri, într-o altă formă, a „dictaturii proletariatului”. Situația explozivă din Valea Jiului, combinată cu varii interese politice, au făcut din el vârful de lance al unei organizații aproape para-militare, ce putea fi oricând chemată să facă ordine sau să bage spaima în „dușmanii poporului”. Manipulat în fel și chip, Cozma a sfârșit, previzibil, prin a plăti pentru oalele sparte de toți cei care s-au folosit de el. Condamnările sale, pentru mineriadele din ’91 și ’99, au fost mai mult decât severe. De-a dreptul excesive. Imaginea acestuia, combinată cu episodul tulbure al grațierii și reîncarcerării sale au început să transforme, treptat, ispășirea într-un martiriu. Cele trei refuzuri ale eliberării condiționate nu fac decât să amplifice acest sentiment. Cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere legal, ele sunt nejustificate: pentru faptele sale, a căror gravitate este invocată, Cozma a plătit, fiind condamnat cu o maximă severitate. De data aceasta instanța nu mai avea a-i re-judeca faptele, ci contextul ispășirii pedepsei. Din acest punct de vedere, refuzul constituie o gravă eroare judiciară, comisă de o instanță ori lipsită de experiență, ori obedientă față de o eventuală influență politică. Ea nu face decât să întărească sentimentul că liderul minerilor este un deținut politic, într-o vreme în care această noțiune ar trebui să fie ștearsă din catastiful de evidență a celor încarcerați. Dacă președintele Băsescu are sânge în vine - și a dovedit că are - ar trebui să intervină în acest caz și să demonstreze că este apărătorul drepturilor tuturor românilor. Inclusiv ale celor ale lui Miron Cozma.