O găinărie în ambalaj de “megafraudă”?

Noțiunea de “mega-fraudă bancară” și suma de aproape 30 milioane de euro delapidați vehiculate de procurorii DIICOT sunt cel mai elocvent model de promovare intensivă a activității Parchetului – una dintre caracteristicile principale ale “regimului” Kovesi-Morar. Dacă în perioada cât cei doi au fost în capul Ministerului Public va rămâne în istorie prin ceva, acest ceva este abilitatea de a “vinde” produsele în ambalaje strălucitoare și de a “sponsoriza” mass-media prin scurgeri discrete de informații din dosare, înainte ca acestea să ajungă pe masa judecătorilor. Principalul instrument la care apelează parchetul în lupta sa cu corupția și fraudatorii este reprezentat de interceptările telefonice. Acestea – fie că au sau nu vreun rol în dovedirea vinovaților – sunt utilizate intensiv și fac deliciul cititorilor care au sentimentul că astfel privesc pe gaura cheii în budoarele învinuiților. “Reclama e sufletul comerțului” – spune un vechi proverb și probabil că el poate fi adaptat în cazul parchetului în formula “Stenograma e sufletul rechizitoriului”. Am citit și eu, ca atâția alții, transcrierile convorbirilor între Aurel Șaramet și Dragoș Diaconescu și, în afara stilului colocvial pe care-l adoptă vechi cunoștințe la reluarea contactelor, n-am identificat nimic care să poată fi de folos judecătorilor pentru a aprecia o eventuală vinovăție. Am aflat și eu, ca toată lumea, că a explodat bomba “mega fraudei bancare”. I-am văzut pe domnii Cercel și Șaramet aduși cu duba la Parchet și poziționați ca și “capi” ai unei imense scheme de fraudare! Dar i-am văzut pe amândoi puși în libertate de judecători, din motive de lipsă de dovezi concrete și nu de supoziții. Am aflat mai apoi, că, de fapt, marea fraudă era de fapt o excrocherie banală, care includea feluriți interlopi ce făceau ceea ce fac mai toți interlopii: falsificau documente ca să ia credite pe care să nu le plătească! Tot procurorii au anunțat cu surle și trâmbițe, că țiganii din Sintești (e drept, ajutați de un fost general securist – dar parcă era primul implicat în asemenea operațiuni?) ar fi “penetrat” 80% din sistemul bancar – de fapt poate 0,08% cum bine opina Mugur Isărescu, pentru că cele 15 filiale din 3 bănci (dintre care una – BCR – este cea care a depistat și dat în vileag escrocheria) nu pot reprezenta sistemul bancar. Și nici cele 3 milioane de euro (mult, e drept!) nu pot însemna cele 320, pe care escrocii le-ar fi putut frauda. Să fie clar (dacă nu e): prin demantelarea acestor rețele, parchetul face o treabă bună, necesară, iar justiția va trebui să fie severă în litera legii, cu cei implicați în diferite forme. Dar de aici până la a vinde opiniei publice o motoretă “împrumutată” pe post de Rolls Royce furat este o distanță. Și o măsură. Pentru că, până la urmă aici avem de-a face cu o găinărie, învelită în ambalaj de megafraudă.