O forţă muzicală a tinerei generaţii

Ioana Maria Lupaşcu, o prezenţă constantă în juriul concursului „Virtuozii”, este unul dintre reperele artei interpretative din România. S-a născut la Brăila şi a început studiul pianului la patru ani, cu profesorul Mircea Bogatu. A absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” şi a susţinut licenţa la Iaşi. A început cursurile de masterat la Lausanne, în Elveţia, apoi le-a continuat în Italia, cu maestrul Lazăr Berman. În prezent, este solistă concertistă la Filarmonica din Ploieşti.

- Ioana Maria Lupaşcu, faci parte dintr-o familie în care arta, cultura, muzica, bunele maniere, educaţia au făcut parte integrantă din viaţa ta de zi cu zi. Crezi că aceste direcţii educaţionale au contat cel mai mult în alegerea carierei tale? Altfel spus, cât de important este să canalizăm de mic copilul spre artele frumoase?
- Esenţial. Copilul mic este precum un burete care absoarbe tot ce este în jur, care învaţă foarte repede, este curios şi vrea să ştie cât mai multe. Important este să-l înconjurăm de frumos, de spiritualitate, desigur pe înţelesul său, putem transforma joaca în educaţie frumoasă. În primii ani se imprimă anumite obişnuinţe şi se creionează personalitatea, tendinţele de mai târziu. Cu cât va învăţa mai multe despre artă, despre credinţă, cu atât mai mult îi vor fi de folos mai târziu. În dezvoltarea mea au contribuit toate. În copilărie am făcut câte puţin din toate însă o parte din acestea la nivel performant, învăţând astfel despre concurenţă, responsabilitate, dorinţa de a fi din ce în ce mai bună. Am făcut înot de performanţă şi am fost campioană la juniori, am făcut gimnastică artistică, un pic de tenis, de patinaj, vioară şi bineînţeles pian. Părinţii mei au vrut să încerce mai multe neştiind spre ce aveam să mă îndrept mai târziu, apoi cu trecerea anilor am renunţat rând pe rând la activităţi rămânând cu cea care mi-a devenit mai apoi profesie.
- Deşi studiezi pianul de la vârsta de 4 ani, cred că adevărata ta perfecţionare a venit odată cu studiul alături de marele pianist rus Lazar Berman.
- Cumva toate etapele studiului meu mi-au folosit, dar tu ai dreptate. Fiecare profesor a aşezat o piatră de temelie, fiecare curs sau sfat primit, fiecare influenţă a avut rostul său, dar acoperişul construcţiei clădirii mele muzicale şi artistice, ca şi întreg finisajul acestei construcţii a fost făcut de maestrul Lazar Berman.
- Au existat momente de cumpănă în viaţa ta artistică? Vreo perioadă când nu te-ai aşezat la pian sau când ai refuzat pur şi simplu muzica şi scena?
- Cred că în viaţa fiecărui artist există momente de cumpănă, aşa se dăltuieşte personalitatea noastră artistică. Parcă arta sau viaţa ne testează, dar cu fiecare cumpănă trecem la un alt nivel, avem şi mai mult de dăruit publicului. Au existat câteva momente în care nu am ştiut ce va fi . Când tatăl meu a murit, au trecut câteva luni în care nu m-am putut apropia de pian, de asemenea am avut două momente când am vrut să renunţ şi am făcut-o chiar pentru câteva luni, apoi ....m-am reîntors pentru că lipsea o parte din mine. Pe vremea aceea mi se părea că profesia mea îmi era şi drog în acelaşi timp. Acum îmi dau seama că nu era drog, eram pur şi simplu eu. Trăiesc pentru şi prin momentele în care sunt pe scenă şi mă dăruiesc publicului. Şi în restul timpul sunt într-o căutare permanentă, un freamăt interior.
- Când a început colaborarea ta cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti şi ce reprezintă pentru tine şi cariera ta profesională această colaborare?
- Sunt solistă a Filarmonicii ploieştene din 2007 şi extrem de bucuroasă că este aşa. Acest rol mi-a adus şi responsabilitatea de a fi văzută de acelaşi public de mai multe ori pe an, dar şi provocarea de a veni mereu cu ceva nou, de a îmbunătăţi şi progresa permanent. Între timp am început să forţez limitele, să explorez şi alte zone, iar acum stagiunile mele sunt pline de surprize, de lucrări noi, dar mereu melodioase, de compoziţii pe care le primesc cu dedicaţie sau în exclusivitate şi îmi pot bucura publicul care îmi este prieten şi teribil de drag. Am avut ocazia să colaborez cu enorm de mulţi dirijori şi să observ cum această orchestră, care este una dintre cele mai bune din ţară, este o oglindă perfectă a dirijorului care le stă în faţă, poate mai mult decât orchestrele din alte oraşe sau ţări.
- Cum ai descrie calitatea de membră a juriului la diferitele concursuri de pian unde eşti deseori invitată ca să faci parte din comisia de jurizare ?
- Pentru că şi eu am trecut prin această etapă ca tânără pianistă şi să spun sincer nu mi-au plăcut nedreptăţile care sunt legate de orice concurs, consider o mare piatră de încercare pentru mine ca om şi ca profesionist să fac parte dintr-un juriu. Încerc să îmbin cerinţele profesionale cu corectitudinea umană şi să pun în practică, cât pot de mult, îmbinarea acestor concepte. Încerc să dau încredere tinerilor pianişti în forţele lor proprii, dar în acelaşi timp nici să creez falsa impresie că merge oricum. Linia de demarcaţie este foarte fină însă eu iubesc aceşti micuţi şi permanent, atât cât pot, mă străduiesc ca deciziile mele să fie în folosul zidirii lor pozitive şi armonioase.
- Dincolo de scenã şi muzicã, ai cochetat şi cu scrisul, ai colaborat cu presa scrisã, dar ceea ce este şi mai important de menţionat e cartea pe care ai publicat-o în urmã cu ceva vreme: „Prinţul Baghetei” şi care s-a epuizat în doar 3 luni de la apariţie.
- Îmi place să scriu, este un talent nativ, pur si simplu odată găsit subiectul cuvintele curg. Am scris pentru Monitorul de Brăila, pentru Liternet, Q magazine şi alte bloguri. Cartea prezintă mai mult decât orice, o istorie a muzicii interpretative româneşti. Sunt poveşti despre marile nume ale scenei ca Voicu, Elenescu, Ruha şi mulţi alţii. A avut o publicitate foarte bună din partea editurii şi acest lucru, pe lângă subiectele atractive abordate, a făcut ca ediţia să se epuizeze atât de rapid.
- În finalul interviului nostru, te rog sã transmiţi un mesaj cititorilor cotidianului „Bunã ziua Braşov”.
- Le urez o primăvară minunată, le doresc să trăiască fiecare zi cu bucurie, speranţă şi credinţă , să găsească frumosul în orice şi să aleagă să fie fericiţi!

A lansat până în prezent doua albume muzicale
Primul CD a apărut chiar la Braşov, la editura Libris si cuprinde titluri romantice, dar şi româneşti: Mendelssohn, Liszt, Bach-Busoni, Silvestri, piese pe care le-a lucrat pe parcursul timpului cu maestrul L. Berman. Celălalt disc, scos la Editura Casa Radio, este o punte prin istoria muzicii pornind de la Scarlati, trecând prin romantici ca Chopin, Schubert, Liszt, până la Skriabin şi Bartok.

Un stil interpretativ matur
Ioana Maria Lupaşcu descrie stilul său de interpretare ca fiind unul matur, care reflectă viaţa. În 2011, a interpretat în premieră în România Concertul patetic de Liszt, ultimul concert pe care marele compozitor l-a compus înainte de a muri. După acest concert presa a scris: „Viaţa intensă pe care ştie să o redea este secretul artei superior construite a pianistei". A avut numeroase colaborări cu violonişti şi dirijori de marcă. „Am cântat cu Ladislau Horvath, singurul violonist care a cântat cu Mehta şi m-am încântat cu talentul lui, cu muzicalitatea lui rafinată si colorată. Anumiţi dirijori mă fac să scot la iveală tot ce am mai bun, cum este Valentin Doni cu care am colaborat extraordinar de bine. “, ne-a mai spus Ioana Lupaşcu.

Alături de actriţa Daniela Nane şi Cezar Ouatu, pe marile scene
Din anul 2011, a început o frumoasă colaborare cu actriţa Daniela Nane, în cadrul unor spectacole de muzică şi poezie. „Întâlnirea dintre noi s-a produs pe perioada concediului meu de maternitate, când am fost la cursurile ei de actorie. Până acum am făcut în fiecare an câte un spectacol diferit, în 2011 şi 2012 «Dor de dragoste», apoi a urmat în 2013 «Poveste de dragoste», iar, acum, în 2014: «Simfonia iubirii». Se observă un crescendo al colaborării noastre. Sensibilitatea noastră artistică se potriveşte pe scenă şi se îmbină în punctul din care se nasc sentimentele de tandreţe şi frumos. Daniela este o actriţă minunată pe lângă faptul că este o femeie care taie respiraţia, iar inima ei este caldă . În spectacolele noastre elogiem dragostea în toate formele ei, sentimentul naţional, iubirea, iar publicul pleacă acasă cu un sentiment plăcut de linişte, înălţare şi rafinament”, ne-a declarat Ioana Lupaşcu.
Un alt gen de spectacol abordat este şi cel în care a adus pe scenă şi dansul flamenco, în cadrul unei colaborări inedite cu artistul argentinian Lucas Molina. „O mare provocare pentru mine şi de asemenea un proiect care mi-a adus multe satisfacţii, bucurii şi momente amuzante. Am dorit să fac ceva un pic altfel, să arăt publicului o altă faţă, una mai pasională, una în care pianistul face şi un pic de coregrafie atunci când cântă, o îmbinare a dansului cu muzica. Pentru mine a fost o rupere de rutină, care a fost primită cu succes peste tot, pentru că poate cu aceste spectacole a căzut acel zid invizibil care uneori se pune între artist şi public şi care de fapt împiedică creşterea oricărui spectacol. Vorbeam mult cu publicul în acele spectacole, explicam conceptul şi vedeam cum creşte interesul oamenilor şi apropierea faţă de noi. Trăiau cu noi fiecare piesă, îşi făceau propriile poveşti, se emoţionau. Cred în provocări, căci ele te împiedică să te plafonezi. Şi odată cu aceste spectacole am ajuns să abordez alte repertorii în care mi-am găsit noi laturi, piazzolla, gardel, tangouri şi multe altele. Acum am acasă partituri cît pentru 5 spectacole nu unul“, a explicat Ioana Maria Lupaşcu.
În prezent, susţine recitaluri alături de binecunoscutul solist Cezar Ouatu, despre care pianista ne spune că este un artist foarte cald, rafinat, are o scenografie deosebită şi este o încântare pentru mine cât este şi pentru public. „Cezar are o voce absolut senzaţională, dar este în acelaşi timp un muzician cu o largă paletă coloristică, este de asemenea un actor charismatic şi un om născut să fie pe scenă. Publicul a fost in delir, mai ales că există şi surprize în spectacol”, afirmă Ioana Lupaşcu.