O culme a neruşinării...

...a atins Mircea Sandu cu „pachetul” său de beneficii solicitate de la instituţia pe care a „muls-o” timp de 24 de ani în folosul propriu şi al găştii sale de aranjori. Simptonul acesta este comun unor personaje – de genul Ruşanu-Dăianu şi alţi câţiva – pentru care propria existenţă este paralelă cu cea reală, adică cea în care majoritatea trăieşte la limita subzistenţei.
Mircea Sandu poate fi un subiect de studiu complex: în vălmăşagul post-revoluţionar a recurs la un procedeu de-a dreptul bantidesc, formând din câţiva tovarăşi de aranjamente oculte combinaţi cu şoferi, femei de serviciu şi funcţionari din sport, o federaţie, pe care a dotat-o cu un regulament care-l făcea, practic, preşedinte pe viaţă. Speculând momentul fast al generaţiei de aur a jucătorilor care s-au afirmat pe plan internaţional, şi-a constituit un zid de protecţie întârit cu devotamentul suporterilor şi cu interesele politicienilor în căutare de susţinere electorală. La adăpostul acestei poziţii a dat iama în banii primiţi de la forurile internaţionale, cheltuindu-i pe proiecte megalomanice – gen „Casa Fotbalului” – şi pe finanţarea grupării de susţinători. De la Federaţie s-au înfruptat, pe bani mulţi, divizii de nulităţi a căror calitate unică a fost fidelitatea faţă de cel care-i plătea. Epuizarea resursei umane de top s-a confruntat cu acelaşi comportament iresponsabil care a făcut ca competiţia internă să devină o ficţiune cu caracteristici de farsă. Sub oblăduirea sa au prosperat toţi bişniţarii aranjori, dintre care unii şi-au mutat recent domiciliul prin penitenciare.
La aniversarea a 24 de ani de cramponare de funcţie, Mircea Sandu lasă în urmă un dezastru pentru a cărui perfectare solicită un pachet de compensaţii care ar face invidios şi un preşedinte de multinaţională. Lista solicitărilor sale poate lăsa cu gura căscată orice cavaler de industrie care decide să se lase la vatră şi din aceasta lipseşte doar suma forfetară destinată întreţinerii unei amante. Cu paranoia caracteristică dictatorilor, Sandu vrea să-şi ducă zilele în acelaşi superconfort, federaţia urmând să-i plătească nu doar îngrijirea sănătăţii în cele mai scumpe stabilimente, dar şi orice deplasare în străinătate în hoteluri de 5 stele şi cu o diurnă de 500 euro pe zi!
Hai, că el vrea toate aceste favoruri este de înţeles până la un punct. Dar că a forţat aprobarea lor în afara Adunării Generale, este un gest de mafiot sută la sută, care nu ţine seama de nimic. Până şi gestul său de „bunăvoinţă” (copiat după Dăianu?) de a-şi scădea pensia de la 75.000 la 50.000 euro (!!!) reflectă aceeaşi mentalitate sfidătoare şi ruptă de realitate.
Ce a realizat Mircea Sandu ca să merite aceşti bani? Nimic! Lasă în urmă o caricatură de campionat şi un gol imens în pregătirea şi selecţia generaţiilor următoare de fotbalişti. Numai asta şi ar fi suficient ca noua conducere a Federaţiei să-i suprime toate beneficiile obţinute prin abuz de încredere şi să-l trimită să-şi vadă de sănătate pe cont propriu. Dacă nu cumva atitudinea de debut a lui Burleanu nu este una la derută, pentru a masca înţelegeri oculte...