banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8661 - 15 mai 01:33

O călătorie simbolică București - Brașov. La 45 de ani de la primul zbor în spațiu al unui român, Dumitru Prunariu s-a întors acasă

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 18 mai 2026

O călătorie simbolică București - Brașov. La 45 de ani de la primul zbor în spațiu al unui român, Dumitru Prunariu s-a întors acasă

O delegație de astronauți și cosmonauți, din mai multe țări, condusă de general-locotenent în retragere, doctor-inginer Dumitru-Dorin Prunariu, au făcut vineri, 15 mai, o călătorie simbolică, București – Brașov.
Deplasarea s-a făcut cu trenul „Leon”, primul automotor de tip DMU, Diesel Multiple Unit, construit în România în ultimii 80 de ani, iar momentul a marcat 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu în spațiu. Acest demers reprezintă o punte simbolică între tradiția tehnologică românească și frontierele viitorului, arată organizatorii.
„Este un eveniment prin care celebrăm 45 de ani de când astronautul Dumitru Prunariu a fost primul și singurul român care a ajuns în spațiu. Alături de dumnealui sunt invitați alți astronauți și ingineri aerospațiali, precum și oameni din zona academică, dar și invitați personali ai săi. Este o călătorie pe care o facem cu trenul Leon produs la Electroputere VFU Pașcani, primul automotor DMU produs în România în ultimii 80 de ani. De asemenea, în tren este și un grup de copii care au participat la un concurs pe care Grupul Grampet l-a realizat pe Facebook și au câștigat o invitație pentru a-l cunoaște pe faimosul cosmonaut Dumitru Prunariu”, a declarat pentru Agerpres, în Gara de Nord, Radu Balcu, consilierul președintelui Grampet Group Gruia Stoica.
„Cum să mă simt? Emoționat în primul rând. Este un eveniment istoric, deși a rămas undeva în istorie evenimentul meu, consider că a deschis multe drumuri pentru prezent și viitor. Ideea s-a înfiripat că vreau să zbor. De când eram mic, cred că aveam 5 ani în care mă uitam pe cer și voiam să zbor. De acolo, încet, încet, am ajuns la aeromodele, la rachetomodele. Am ajuns să-mi doresc să construiesc avioane. Am absolvit facultatea de inginerie aerospațială. Și după aceea mi s-a oferit posibilitatea să mă prezint voluntar pentru un zbor cosmic. Și de atunci cariera mea s-a schimbat”, a declarat Dumitru Prunariu, la sosirea în Brașov, orașul natal.
Prima parte a zilei a fost dedicată întâlnirii cu studenții și profesorii la Rectoratul Universității Transilvania din Brașov. Această sesiune de dialog a fost concepută ca o platformă de comunicare între astronauți, specialiști și mediul universitar, discuțiile fiind orientate către teme de inovație și perspectivele carierelor în științele viitorului. Evenimentele au continuat la Academia Forțelor Aeriene, unde a fost inaugurat și un amfiteatru care va purta numele primului român care a zburat în spațiul cosmic.  
„Pentru a avea un viitor spațial avem nevoie, în primul rând, de oameni bine pregătiți, de o bază solidă de specialiști care să ducă mai departe acest domeniu de activitate. Este un domeniu din ce în ce mai complex, un domeniu care cuprinde tot mai multe elemente, profesii, nu numai inginerie, nu numai computere, nu numai fizică, matematică, biologie, inginerie și promotori ai științei. Deci acești tineri eu consider ca un viitor deschis și foarte bun în privința aceasta”, a spus Dumitru Prunariu.
Anterior, invitaţii astronauţi şi specialişti din străinătate au participat, la Bucureşti, la reuniunea de lucru a astronauţilor membri ASE Europa, reuniunea Comitetului Executiv ASE şi la programul aniversar ce a marcat 45 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic al unui român.

Foto: Radio România Brașov FM



 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie