Curs BNR

1 EUR = 4.9484 RON

1 USD = 4.2646 RON

1 GBP = 5.8523 RON

1 XAU = 244.4451 RON

1 AED = 1.1610 RON

1 AUD = 3.1622 RON

1 BGN = 2.5301 RON

1 BRL = 0.7734 RON

1 CAD = 3.4531 RON

1 CHF = 4.6171 RON

1 CNY = 0.6630 RON

1 CZK = 0.1948 RON

1 DKK = 0.6651 RON

1 EGP = 0.2713 RON

1 HUF = 1.3760 RON

1 INR = 0.0568 RON

1 JPY = 3.7293 RON

1 KRW = 0.3603 RON

1 MDL = 0.2467 RON

1 MXN = 0.2074 RON

1 NOK = 0.5067 RON

1 NZD = 3.0064 RON

1 PLN = 1.0828 RON

1 RSD = 0.0421 RON

1 RUB = 0.0599 RON

1 SEK = 0.4938 RON

1 TRY = 0.4618 RON

1 UAH = 0.1588 RON

1 XDR = 6.0191 RON

1 ZAR = 0.2897 RON

Editia 7562 - 19 oct 05:27

O braşoveancă transpune curentul Steampunk pe bijuterii

Autor:

Publicat la 16 august 2014

Proiectul LaCercei.ro a plecat de la pasiunea Dianei pentru meşterit, dar şi de la fascinaţia ei pentru un joc de calculator

O braşoveancă transpune curentul Steampunk pe bijuterii
Diana e din Braşov, stă în Bucureşti, lucrează la o multinaţională şi, în timpul liber, se dedică misiunii de a face cunoscut Steampunk-ul prin bijuterii. Steampunk-ul e un curent artistic retro-futurist, care cuprinde literatură sci-fi, filme, muzică, haine, bijuterii, jocuri video - toate bazate pe ideea unui viitor imaginat (deseori, post-apocaliptic), petrecut într-o societate similară cu cea din vremea epocii victoriene, dominată de tot felul de maşinării care funcţionează numai şi numai pe baza motorului cu abur.
Proiectul LaCercei a început din pasiunea Dianei pentru meşterit. De la început, când avea numai cercei din lemn, LaCercei.ro a devenit acum un butic de inspiraţie steampunk cu pandantive, inele şi butoni care se fac remarcate de la depărtare. Sunt făcute din părţi de ceasuri vechi, răşină şi alte materiale, şi ies nişte frumuseţi ciudate care redau atmosfera unui viitor-trecut reimaginat, scrie iqads.ro. 
„Sunt braşoveancă şi mi-e constant dor de casă fiindcă, după liceu de informatică şi facultate de psihologie făcute acasă, am ajuns într-o multinaţională tocmai în Bucureşti; povestea clasică. Asta îmi ocupă cam 50 de ore din săptămână. în rest, cam tot timpul liber înseamnă LaCercei.ro”, povesteşte braşoveanca.
Diana a pornit proiectul împreună cu prietenul său. „N-aş fi reuşit singură şi sunt de părere că nici nu era o posibilitate. De la început a fost nevoie de cineva care să mă încurajeze şi motiveze, şi, din fericire, pe lângă încurajări se pricepe şi la programare. Prietenul meu a fost cel care a cumpărat într-o zi domeniul şi a construit site-ul, şi care se ţine constant de capul meu să nu mă las păgubaşă când nu-mi convine câte ceva. Eu mă ocup de creaţie şi administrativ, iar el se ocupă de site şi promovare”.
 
 
Ideea a apărut de când era mică, atunci când meşterea tot timpul câte ceva, dar şi când era fascinată de un joc de calculator – Syberia. „Ca să aflu de curând că Syberia este element de referinţă al curentului Steampunk. Am iubit dintotdeauna vestimentaţia perioadei victoriene”, povesteşte Diana. 
Nu are inspiraţie chiar tot timpul, dar atunci când aceasta apare profită din plin de ea. „Materialele vin de peste tot, de pe internet, din magazinele de specialitate şi neapărat de la târgurile de vechituri. Am reciclat toate ceasurile vechi ale cunoştinţelor, am mai cumpărat de la ceasornicari, dar baza rămâne târgul de vechituri. Nu e un procedeu de maximă dificultate, dar cere timp, răbdare, multă migală şi atenţie la detalii. N-am calculat niciodată cât durează să fac o bijuterie pentru că fac mai multe în acelaşi timp - pot estima cam o săptămâna pentru «un lot», o zi sau două durează pictatul bazelor, încă două sau trei zile petrec aranjând piesele în baze şi turnând răşină, iar altele doua sunt aşteptarea (răşina se întăreşte cam în 1-2 zile)”.
Braşoveanca îşi doreşte ca în viitor să deschidă şi un magazin fizic. Deocamdată construieşte curentul Steampunk în România, acesta fiind destul de puţin cunoscut pentru moment. „Lansarea a venit odată cu pagina de Facebook, apoi un târg în Bucureşti, după care am lansat şi site-ul. Încet, parcă prea încet, şi destul de haotic. Ne-am disciplinat destul de târziu, dar am ajuns la un ritm bun şi ne vom ţine de el”, a mai spus Diana. 
 
 
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional