Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 14:14

O braşoveancă, până la capătul lumii: 30.000 de kilometri, singură, cu căţeluşa ei

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 01 martie 2024

O braşoveancă, până la capătul lumii: 30.000 de kilometri, singură, cu căţeluşa ei

Foto: UN VIS TRANSFORMAT ÎN REALITATE. Începând din 2009, Roxana călătoreşte constant, organizând singură complet fiecare plecare în străinătate pentru a descoperi lumea aşa cum este.

Roxana Cârceag, o tânără din Braşov pasionată de călătorii, a făcut pasul cel mare în aventura vieţii sale, explorând lumea alături de cel mai loial companion, căţeluşa Joy.  Din România până la capătul lumii, în Ushuaia, cel mai sudic punct de pe glob, au străbătut împreună peste 30.000 km, schimbând zeci de avioane, autobuze, tuk-tuk-uri şi taxi-uri.  Roxana călătoreşte de aproape un an de zile alături de Joy, plecând împreună din România şi ajungând să exploreze Americile până în „Țara de foc” sau tărâmul pinguinilor, aproape de Antarctica.

A decis să exploreze lumea acum un an
În 2023, Roxana Cârceag (37 ani) a decis să exploreze lumea alături de căţeluşa ei, Joy, odată ce a apărut contextul potrivit pentru o astfel de experienţă. Deşi de regulă tânăra călătorea singură sau alături de prieteni, de această dată a ales să plece însoţită de Joy, pe care a adoptat-o în urmă cu 5 ani.
„Am călătorit mult timp, dar mereu mă întorceam acasă, în România, după câteva zile sau cel mult o lună de zile. Mă gândeam de câţiva ani la a pleca cu un bilet doar dus, dar mereu exista cel puţin un motiv să cumpăr şi zborul de întoarcere în scurt timp. Însă la început de mai 2023, când lucram de ceva timp ca freelancer, s-a ivit momentul potrivit pentru dorinţa mea – aveam în faţă toate motivele pentru a pleca cu un bilet doar dus şi o experienţă imposibil de imaginat fără să o trăiesc. Nu mi-ar fi dat pace gândul că nu aş fi încercat. Gândul că la bătrâneţe mi-aş fi spus ce-ar fi fost dacă… mi se pare o boală pentru mine. Aş vrea să povestesc mai mult decât ce am făcut în tinereţe. Şi mă bucur că Joy, pe care o iubesc enorm, este parte din această poveste. Nu puteam să îmi asum mental ideea de one way ticket fără Joy. Ştiam că nu puteam călători fără ea, mai ales că făceam des acest lucru în România. În permanenţă aveam un bagaj la uşă şi Joy ştia – sărea în maşină când urma să plecăm. Ştiam că pentru a călători pe o perioadă mai lungă am nevoie de două lucruri: de laptop şi implicit conexiune la Internet şi am nevoie de ce iubesc eu mai mult pe lumea asta: Joy”, spune Roxana Cârceag.

Un manifest
Întreaga lor aventură nu este doar o simplă călătorie, este şi un manifest pentru încurajarea românilor să călătorească mai mult, mai ieftin şi chiar şi cu un animal alături. Povestea lor este prezentată constant prin proiectul online HaiHui cu Swit Rocs, unde Roxana împărtăşeşte cu cititorii experienţele şi provocările alături de căţeluşa Joy din călătorie.
Călătoria lor a început în Brazilia şi a continuat în Peru, Columbia, Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador, Nicaragua, ajungând până în locul considerat căpătul lumii, Ushuaia, din sudul Argentinei. Roxana şi Joy au parcurs astfel împreună peste 30.000 km schimbând multe avioane, autobuze, tuk-tuk-uri, taxi-uri, mototaxi-uri, s-au cazat în peste 70 de unităţi de cazare, au cunoscut sute de oameni şi au vizitat zeci de locuri.

Foto: Roxana Cârceag, la Ushuaia  - cel mai sudic punct de pe glob, alături de câţeluşa Joy.

Cât de dificilă este călătoria cu un câine: „Totul este împotriva ta când călătoreşti cu câinele”
Deşi a încercat să se pregătească cât mai bine pentru călătoria cu un câine, Roxana a descoperit că de fapt sunt foarte puţine informaţii şi experienţe împărtăşite în online. Astfel, experienţa de la faţa locului a fost „îngrozitor de grea”, punctează Roxana. De exemplu, dacă pentru oameni este simplu – pentru a intra într-o ţară este nevoie de un paşaport, dovada zborurilor de ieşire şi uneori a cazării, pentru călătoria cu câinele lucrurile se complică: stăpânul lui trebuie să ştie ce este nevoie pentru câine ca să intre în ţara respectivă, ce este nevoie pentru a ieşi din acea ţară şi ce este nevoie ca să intre în următoarea ţară.
„Iar aceste informaţii nu le găseşti pe Internet. Nu doar că este extrem de greu să obţii documentele pentru câine, dar şi după ce ai le ai pe toate nu poţi fi sigur că de fapt ai tot. Ştiam dinainte să plec că va fi greu, dar când am ajuns în America Latină m-am lovit de cele mai rigide bariere dintre toate călătoriile de până acum, doar pentru că am cu mine un căţel. Totul este împotriva ta când călătoreşti cu câinele. Dacă nu eşti în situaţia mea în care trebuie să şi lucrezi în cea mai mare parte din timp, trebuie să şi gestionezi totul, eşti mai relaxat şi găseşti soluţii mai rapid. Dacă ai mai mulţi bani, nu va mai fi o teroare pentru 10 euro în plus ceruţi pentru câine. Cel puţin dacă ai mai mulţi bani totul devine mult mai simplu, însă eu nu îmi permit. Pe mine presiunea financiară este în fiecare zi. Lovindu-mă de refuzuri pentru cazare cu Joy, pentru a lua autobuzul sau pur şi simplu pentru a intra în restaurante, am fost forţată să schimb abordarea şi starea mea şi să încep să conving oamenii că Joy este un căţel educat şi că nu creează niciun fel de problemă. Iar cu cât dovedim că şi câinii sunt educaţi, dacă desigur stăpânii îi educă prin îngrijire şi atenţie, şi oamenii din jur şi proprietarii de facilităţi sunt mai deschişi să primească turişti cu animale. Şi astfel vom avea o lume mai prietenoasă cu animalele de călătorie”, spune Roxana Cârceag.
O altă diferenţă între călătoriile oamenilor şi călătoriile în care există şi un câine este faptul că totul devine mai costisitor. Pentru câine plăteşti constant documente noi, transport, cazare. Mai mult decât atât, dacă oamenii odată ce au documentele necesare sunt lăsaţi să se îmbarce sau să intre într-o ţară, cu câinele situaţia se poate schimba radical: poate fi refuzat accesul acestuia, deşi are toate documentele necesare, pentru că fie nu îşi doresc câini în ţara lor, fie li se pare suspect”, explică Roxana Cârceag (HaiHui cu Swit Rocs).
În unele cazuri, prezenţa câinelui a generat refuzuri pentru călătorii cu autobuzul, la restaurat sau la cazare. „În foarte multe locuri nu ai voie cu câinele pentru că se tem fie de el, fie că îşi va face nevoile în interior sau că muşcă. Eu sunt fericită că am putut să merg cu Joy în foarte multe locuri unde mi s-a spus că nu e voie cu câini, dar am făcut acest lucru cu răbdare, cu bunătate, învăţând cum să comunic cu oamenii respectivi. Nu spuneam Bună ziua! Am nevoie de un bilet, sunt cu câinele. Nu, explic, povestesc cu ei, le spun că le dau un depozit de bani, timp în care Joy arăta cât de prietenoasă este. Iar astfel se conving că nu există niciun motiv să nu ne primească. În acest mod am ajuns să vorbesc spaniola la un nivel destul de avansat şi povestind în limba lor, în America Latină, oamenii devin mai flexibili. Iar de multe ori am auzit oamenii vorbind surprinşi că Joy este atât de cuminte şi adaptabilă, că nu îşi face nevoile în locuri nepotrivite şi că nici se simte uneori, cum este în autobuz”, spune Roxana Cârceag.
Călătoriile lor au venit şi cu provocări mai grele, dar care s-au încheiat cu bine pentru Roxana: căţeluşa Joy a fost pierdută la transferul din cala avionului către aeroportul de escala la plecare spre Brazilia, iar ulterior cardurile bancare ale Roxanei au fost clonate.



Muncă de la distanţă, în descoperirea lumii
În paralel cu descoperirea lumii alături de Joy, Roxana lucrează constant, de la distanţă, realizând conţinut cât mai divers, pentru site-uri, bloguri, mape prezentare, comunicate de presă, ghiduri how-to etc., pentru companii din România, din domenii variate, medical, electronice, sport, beauty, HoReCa şi altele. Totodată, creează conţinut şi gestionează pagini de business pentru social media.
„Lucrez mai mult decât lucam înainte să plec, au fost perioade în care am lucrat continuu două săptămâni fără să ies să mă plimb, să descopăr locul în care ajunsesem. Călătoritul solo este mai scump decât în doi, pentru că unele cheltuieli cum ar fi cele pentru cazare, taxi sau mâncare nu sunt împărţite cu cineva. Iar călătoritul cu câinele este mai scump decât călătoritul solo. În România documentele pentru Joy au costat 100 de lei. În schimb în America Latină costurile au fost cel puţin 50 euro-100 euro (250 lei-500 lei) pentru documente în fiecare ţară, unele cazări iau taxă suplimentară consistentă pentru câine, la fel şi în taxi”, explică Roxana Cârceag.
Om de litere şi traducător, Roxana Cârceag nu a profesat în domeniu, însă s-a dezvoltat profesional în domeniul comunicării şi al organizării de traininguri, teambuildinguri, workshopuri (pentru companii) şi alte activităţi pe zona de public speaking. A lucrat mai mulţi ani în corporaţii şi a condus un club de public speaking în engleză, iar de 4 ani lucrează pe cont propriu ca specialist în marketing şi social media.
În paralel cu evoluţia profesională, s-a autoeducat pentru a călători cât mai mult şi cât mai ieftin posibil pe cont propriu. Începând din 2009, Roxana călătoreşte constant, organizând singură complet fiecare plecare în străinătate pentru a descoperi lumea aşa cum este. Pasiunea ei de a călători a devenit şi o sursă de inspiraţie şi informaţie pentru prieteni şi cunoştinte, pe care le ajută cu planuri bine puse la punct pentru călătorii cât mai frumoase şi la costuri accesibile,  în Europa, Asia şi Africa.„Tot ce am învăţat legat de călătorii am învăţat pe cont propriu, deprinzând obiceiuri care să mă ajute să economisesc pentru a călători, pentru a găsi cele mai ieftine zboruri şi pentru a mă bucura de destinaţie fără a cheltui o avere. În copilărie nu am avut acces la alt tip de educaţie şi învăţare decât cea de la şcoală, aşa că odată ce mi-am dat seama că vreau să văd lumea am început să învăţ şi să mă autoeduc tot mai mult pentru a ajunge acolo unde îmi doream. Fără autoeducaţie, fără curiozitate nu aş fi putut să văd o parte din această lume, mai ales că resursele financiare erau şi sunt în continuare destul de reduse. Şi în continuare învăţ, despre mine, despre locuri, despre oameni şi despre cum să comunic cu ei şi, deşi vine cu unele greutăţi, fiecare călătorie mă învăţă cum să trec peste noi limite şi să mă bucur de viaţă”, a încheiat Roxana Cârceag, care şi-a publicat poveştile de călătorie pe blogul său, haihuicuswitrocs.com.


 

 

+8 -1

Comentarii

'Gladiator'

2024-03-01 08:21:10


'Frumos. Drumuri bune iti doresc.'

'Willy'

2024-03-01 07:05:15


'Sa isi ia toti potaile, sa se duca la capatul lumii, sa le lase acolo si dupa aceea sa se intoarca acasa. Poate asa scapam de mizeria facuta de cotarle. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie