O braşoveancă la Roma

Mihaela Cornea, născută în Făgăraş acum 27 de ani, nu a avut o viaţă uşoară. A fost unul din acei copii cu mame plecate în străinătate, la muncă, pentru a le asigura un trai mai bun. Dar, în ciuda dificultăţilor, a reuşit să-şi urmeze visul: acela de a-şi deschide un salon de coafură. Şi nu oriunde, ci la Roma! Povestea Mihaelei, o poveste de curaj, hotărâre şi spirit întreprinzător, o puteţi citi mai jos, povestită pentru Rotalianul.

După mama
Crescută de bunica, la ţară, Mihaela a avut o copilărie grea, fără părinţi care să o îmbrăţişeze în fiecare zi, cu lipsuri pe care nu le va putea uita uşor. Avea grijă cât putea şi de sora ei mai mică. La şedinţele cu părinţii, ne-a povestit că venea mătuşa ei ca să vorbească cu profesorii.
„Nu am avut o familie înstărită, dimpotrivă. Economiseam bani pentru a ne ajunge de mâncare. Părinţii mei erau despărţiţi. Aşa că mama a plecat să muncească în Italia, ca badante. Da, mi-a lipsit mama, dar am înţeles sacrificiul ei. Dacă rămânea în România, risca să ne piardă, să ne ia serviciile sociale, pe mine şi pe sora mea”.
Când a ajuns la gimnaziu, mama Mihaelei a reuşit să o aducă alături de ea, în Italia. Astfel, studiile începute la Făgăraş au continuat la Roma. La 15 ani, Mihaela a putut să aleagă o şcoală profesională care să-i permită să înveţe meseria pe care şi-a dorit-o, de mică, aceea de coafeză.
„De când mă ştiu, eram fascinată de coafuri. Nu, nu exista un salon în sat, dar pe mama mi-o amintesc mereu cum se îngrijea şi se pieptăna cu grijă, era atentă la detalii. Era o mamă tânără, deseori ni se spune că suntem două surori!”. Şcoala profesională pe care a decis să o urmeze este recunoscută oficial în regiunea Lazio, iar atestatele obţinute sunt indispensabile pentru a începe să practici meseria. După obţinerea diplomei, românca nu s-a oprit, ci a continuat să urmeze cursuri de perfecţionare a diferitelor tehnici.
„De la 18 ani, am început să mă ocup de cliente, să le coafez. Abia aşteptam să pun în practică ce am învăţat. Aşa mi-am dat seama că teoria şi ce am învăţat la şcoală nu e de ajuns, e nevoie de multă practică!”

Un început dificil
Au urmat mulţi ani în care Mihaela a lucrat aproape non stop, la mai multe saloane. „Dar fără un contract de muncă, fără un salariu stabil. Munceam de la ora 9 până seara, uneori chiar până la 21. La muncă, abia dacă mă puteam aşeza câteodată să mă odihnesc. Mulţi din şefi se uitau şi dacă luam un pahar cu apă sau un sandviş. Iar plata era foarte mică, de multe ori echivalentul a  25/ 30 de euro pe zi”, povesteşte Mihaela. La ultimul loc de muncă, îşi aduce aminte că ea singură se ocupa de clienţi, pentru că şefa ei avea probleme personale şi îi lăsa toată responsabilitatea.

O familie tânără
În tot acest timp, Mihaela l-a avut alături pe viitorul ei soţ, Dumitru (Dinu), un băiat român, cu zece ani mai în vârstă, pe care l-a cunoscut de când îşi termina studiile.
„E foarte serios, nu se gândeşte decât la muncă şi la familie. Lucrează mult, acum îşi ia toate autorizaţiile pentru a-şi deschide propria firmă de instalaţii de aparate de condiţionat”.
Împreună au decis să întemeieze o familie. Deşi tineri, au reuşit să facă economii şi un împrumut la bancă şi să-şi ia în rate un apartament lângă Roma: „Chiria ne-ar fi costat mai mult, aşa că am făcut un împrumut pe 30 de ani, dar ştim că plătim apartamentul nostru. Nu e mare, dar are şi o cămăruţă pentru copil. Ne întreabă prietenii cum am reuşit. Pentru că am ştiut ce vrem, nu am cheltuit banii aiurea. Vacanţele le facem aici, lângă Roma, la mare. Mama, alte rude, ne-au ajutat cât au putut”. Apoi, a venit pe lume Sofia, fiica lor, acum în vârstă de 4 ani. În pandemie, viaţa nu a fost uşoară deloc, dar familia a reuşit să treacă peste greutăţi.
Pe plan profesional, românca, odată devenită mămică, a început să se lovească de un zid. Oriunde mergea, i se spunea că nu poate lucra. „Nimeni nu vrea să angajeze o mamă cu un copil mic, pentru că sunt multe absenţe, copilul se îmbolnăveşte şi trebuie să ai grijă de el”. Eram disperată, dezamăgită. Nu ştiam ce să fac. Apoi, mi-am dat seama că singura soluţie e să încep propria afacere, să fiu eu şeful meu. Nu voiam să fiu casalinga (casnică – n.r.), să stau în casă fără să fac nimic, să risc să intru în depresie, iar un salariu oricum nu era de ajuns. Dacă am reuşit să ţin un salon singură, să mă ocup de clienţi, de programări, de gestiune, de ce nu pot să o fac pentru mine?”

Un vis devenit realitate
Hotărârea a fost luată. „Unii prieteni i-au spus ma sei matta? (eşti nebună? – n.r.), mai ales că suntem în plină criză, cu războiul, după pandemie… Le-am spus că nu mai pot să stau pe loc, risc să cad în depresie şi prefer să risc, dar să ştiu că lucrez. În octombrie 2022, am început să caut o locaţie potrivită. Să mă uit la zone, să evaluez concurenţa, să caut un local cu o chirie pe care pot să o susţin”.
Aşa a ajuns în cartierul Alessandrino, periferia sud est a Romei. „Mi-a plăcut din prima localul, are un mic spaţiu extern, perfect pentru a pune plante, o măsuţă pentru cliente care vin cu copii sau cu căţei. E singurul salon din cartier, după ce două activităţi care erau înainte au închis. Preţul chiriei era convenabil, 550 de euro pe lună. Într-adevăr, trebuia renovat totul, dar am decis că va fi locul unde îmi voi deschide localul şi afacere!”
A urmat un împrumut de 5.000 de euro pe numele soţului, apoi, pentru renovarea localului, prietenii şi familia au sărit în ajutor, nu doar cu susţinere materială. Astfel, pe 3 decembrie 2022, a fost inaugurat „Il Salone di Michela”.
„Un vis împlinit! Sunt propriul meu şef, pot să gestionez singură orele de program, rezervările. Eu dau ordine, eu execut (râde, n.red.). Mai mult, am un mic spaţiu unde pot să o aduc pe Sofia când termină şcoala, să stea cu mine, să se joace. Are păpuşile, desenele, jocurile ei şi e tare mândră că stă cu mama toată după amiaza!”.

O comparaţie cu România
Clientele au început să vină, mai ales că unele, odată cu închiderea celor două saloane din cartier, trebuiau să meargă mai departe pentru a găsi un alt coafor.
„Am cliente de toate vârstele: italience dar şi românce sau moldovence şi chiar o doamnă din Franţa. Unele deja sunt cliente fixe, vin de două ori pe săptămână, să se spele pe cap. Altele, de exemplu unele doamne care lucrează ca badante – îngrijitoare, vin în zilele libere ca să-şi facă cadou un moment pentru ele, nu doar de înfrumuseţare, ci şi de relaxare”.
Dar dacă e să facem o comparaţie cu saloanele din România, apar mult mai multe diferenţe: „Am văzut cum se lucrează în mare parte din saloanele din ţară şi sunt uimită. Preţurile sunt ca aici, dar calitatea e total diferită! În România, pare că multe coafeze au rămas cu ani buni în urmă, atât la nivel de tehnică, cât şi de produse. La noi nu se fac cursuri de perfecţionare profesională serioase, deşi e un domeniu în care trebuie să fii mereu la zi cu noutăţile. Ultima oară când am fost în România, mă rugau prietenele să le tund, să le coafez, dar le-am spus că nu aveam toate instrumentele necesare la mine”.

Planuri de viitor
Când o întreb pe Mihaela ce planuri de viitor are, răspunsul vine imediat: „Sunt realistă şi văd ce pot face, pas cu pas. Acum, recuperăm investiţia, sper ca în doi ani să reuşesc. Plătim împrumutul la bancă, îmi construiesc o clientelă. Apoi, dacă e nevoie, voi angaja o altă fată, chiar part time. Deocamdată, mă bucur că pot lucra după propriul meu ritm şi mă pot ocupa şi de fetiţă. Nu văd un viitor în România, pentru că familia mea e aici, soţul îşi va deschide curând firma, avem casă aici”.

Sfatul ei pentru tineri este să aibă curaj
„Nu vă speriaţi la ideea că puteţi deschide o afacere, acum e momentul, când ai viaţa în faţă! Atunci când decizi că vrei ceva, trebuie să crezi cu adevărat că poţi să o faci. Când mă trezesc dimineaţa, am zâmbetul pe buze pentru că ştiu că îmi place munca pe care o fac şi o fac pentru mine. Iar la sfârşitul zilei sunt satisfăcută, pentru că ştiu că am schimbat în bine ziua persoanelor care vin la salon”.