O braşoveancă la Polul Nord

Foto: PREGĂTIRI. Adela a împachetat 110 kilograme de haine groase, din care 10 doar de mănuşi, a început un program de îngrăşare, grăsimea fiind binevenită în expediţii printre gheţarii Nordului. Până la Polarstern, Adela a mers cu spărgătorul rusesc de gheaţă Dranitsyn (foto).

La 13.000 de kilometri Australia - unde focul apocaliptic a cuprins mii de hectare de pădure, temperaturile au sărit de 40 de grade, aerul este irespirabil, încălzirea globală fiind un factor favorizant -, o echipă de 600 de cercetători din toată lumea caută să înţeleagă mai bine dezastrul climatic al ultimilor ani, scormonind gheaţa la temperaturi de -25 de grade. Expediţia MOSAiC, cea mai mare din istorie, este un efort global de a da de capăt schimbărilor climatice.  Oceanograful Adela Dumitraşcu, o braşoveancă de 38 de ani, care lucrează de ani buni într-un proiect de cercetare în Suedia, face parte din echipaj, povestea singurei românce aflate acum la Polul Nord fiind spusă de cei de la Libertatea.

14 ani, cărţile lui Jules Verne şi oceanografia
Asta şi-a dorit dintotdeauna. Mai exact, de la 14 ani. În apartamentul ei din cartierul Răcădău, Adela citea Jules Verne şi se gândea la aventurile ce aveau să vină şi pentru ea. Din Braşovul aflat la 400 de kilometri de Marea Neagră, se visa oceanograf. Specializare care nici astăzi nu există la universităţile româneşti. Şi ea ştia asta. Doar că visele mari nu pot fi doborâte nici măcar de valuri de patru metri. „Am citit foarte mult în copilărie (sper să mai fie copii de 7-8 ani care merg singuri la bibliotecă şi împrumută o carte) şi, bineînţeles, Jules Verne a fost şi este autorul meu preferat. De la Jules Verne a pornit cred pasiunea pentru ocean, pentru aventură, pentru cercetare, pentru tehnică, dar şi pentru spaţiu şi astronomie… După care, a două mare dragoste: Jacques Yves Cousteau!”, povesteşte Adela.

Foto: Echipajul de pe Polarstern lucrează timp de 24 de ore în întuneric

A fost fotograf pe vase de croazieră ca să strângă bani de facultate
A căutat universităţi în toată lumea cu specializarea oceanografie, dar studiile erau prea scumpe. Aşa că a decis să strângă banii pentru facultate lucrând ca fotograf pe vase de croazieră. A făcut asta timp de şase ani, în Bahamas, Caraibe, Alaska şi Hawaii şi apoi a venit timpul să se întoarcă la şcoală. A studiat Oceanografie la Universitatea Gothenburg din Suedia. „Gothenburg a devenit de atunci acasă, dar Braşov nu va înceta niciodată să fie acasă”, ne asigură ea.
Apoi a făcut şi un masterat în geofizică la Universitatea din Hawaii, unde a participat la expediţii cu vasul universităţii unde făcea analize oceanografice. Apoi s-a întors în Suedia şi s-a angajat la MMT Group, companie care realizează inspecţii de instalaţii pe fundul mării – turbine eoliene, conducte de gaz. Adela a lucrat întâi ca geofizician şi apoi a trecut la inginerie în cadrul unui proiect cu Universitatea Gothenburg.

Cea mai mare expediţie la Polul Nord din istorie
Aşa a ajuns practic să lucreze în cadrul MOSAiC, cea mai mare expediţie la Polul Nord din istorie. O expediţie care are costuri operaţionale de 200 de mii de euro pe zi. Dar şi despre care se presupune că va face să merite fiecare ban. Scopul expediţiei este de a studia climatul arctic continuu, timp de un an, inclusiv pe perioada iernii arctice. Cele mai mari schimbări climatice au loc în regiunile polare. Înţelegând ce se întâmplă acolo, se pot crea tipare pentru întreaga planetă şi poate am putea preveni situaţii dezastruoase, ca cea din Australia.
Cercetătorii pomenesc de expediţia MOSAiC cu vasul Polarstern, pe care se află Adela, alături de celebra călătorie a lui Fridtjof Nansen cu vasul său de lemn Fram, între 1893 şi 1896. La 130 de ani distanţă, vasul Polarstern va fi la Polul Nord timp de 390 de zile şi, pentru prima dată în istorie, şi în timpul iernii polare. 600 de oameni sunt la bord, din 17 naţiuni.

Foto: „ASTRONAUŢI”. Expediţia MOSAiC este pentru un cercetător echivalentul plecatului în spaţiu pentru un astronaut. „Cel mai fain comentariu pe care l-am auzit de la un cercetător de aici e că suntem precum astronauţii pe ISS, dar fără un Space Control Center care să ne monitorizeze constant. În rest, ne simţim ca pe o altă planetă, îngheţată, în noapte, undeva în univers” - Adela Dumitraşcu, oceanograf.

Până în martie, în întunericul arctic
Braşoveanca a povestit ce înseamnă viaţa la Polul Nord, unde va sta până în martie. În întunericul arctic, cu 4.400 de metri de apă dedesubt Adela a ajuns pe Polarstern pe 13 decembrie, după aproape 3 săptămâni pe spărgătorul de gheaţă rusesc Dranitsyn.
„În jur de 4 sau 5 decembrie, în jurul cinei a apărut gheaţa pancake pe mare – semn că ajungem în curând la banchiza de gheaţă. Următoarea zi, gheaţa pancake era deja consolidată. De atunci vasului Dranitsyn i-a fost din ce în ce mai greu să spargă gheaţa. De obicei mergeam înainte până ajungeam la un ice ridge (creastă din gheaţă) şi ne opream, dădeam înapoi şi din nou înainte şi tot aşa până am ajuns la Polarstern într-o vineri pe 13 Decembrie. Vasul Dranitsyn a folosit 6 motoare să spargă gheaţă în ultimul timp, full power, cu un consum de 60-100 tone diesel pe zi, şi o viteză de 1-2 noduri”, a povestit românca. Încet-încet, au lăsat în urmă lumina şi au pătruns în întunericul hibernal al Polului Nord.
Nu e greu de înţeles cât de pasionată este Adela. Ar putea vorbi la infinit despre halocarboni, nitrogen sau aparatura folosită. „Oricum, partea faină este că lucrăm mult pe gheaţă, nu numai în laborator! Pentru a lua probele de gheaţă trebuie să forăm în gheaţă până la apă, de obicei 1-3 metri. Da, gheaţa pe care ne aflăm e în jur de un metru, momentan. Şi sub noi – 4.400 m de apă! Anul trecut, în expediţie am zburat cu elicopterul în fiecare săptămână pentru a lua probele de gheaţă”.

5 ani de pregătiri
Polarstern este un labirint, plin cu cabine pentru echipaj şi laboratoare. Meteorologii, biologii, fizicienii şi oceanografii locuiesc în cabine cu două paturi supraetajate, câte trei în cabină. Expediţia lor a fost pregătită în detaliu cu cinci ani înainte şi toţi oamenii pregătiţi temeinic. „Ne trebuie o grămadă de traininguri, de exemplu, STCW – training de supravieţuire în condiţiile arctice, training de a evacua elicopterul în caz că ne prăbuşim în apă, trebuie să trecem printr-un examen medical intensiv, training de folosire a armelor pentru urşii polari etc.
Foarte important a fost echipamentul, pentru temperaturile care ajung la -30 de grade Celsius. „Fiecare cercetător şi membru al echipajului a primit un sac cu haine şi încălţăminte pentru munca în acest climat. Ar fi de ajuns, dar oricum fiecare persoană şi-a adus hainele personale. Eu una am împachetat în jur de 77 kg de echipament personal şi instrumente de rezervă pentru laborator… cred că în jur de 10 kg numai mănuşi de toate felurile! Cel mai important lucru în acest climat este să nu laşi nici o parte de piele neacoperită, mai ales când avem vânturi mari. Folosim pricipiul layer on layer (strat cu strat) când ne îmbrăcăm. Hainele şi încălţămintea sunt făcute special pentru aceste condiţii. Lâna ca material, mai ales merinos, e o alegere excelentă chiar dacă hainele devin umede. Şosetele acelea «a la bunica» din lână sunt apreciate acum!”, spune aventuriera.

„Urăsc cuvântul «carieră»”
Adela locuieşte astăzi în ţara Gretei Thunberg şi cercetează tocmai încălzirea climatică. „Ca geolog, am mereu acelaşi răspuns: planeta noastră va supravieţui până la expansiunea soarelui în câteva miliarde de ani. Planeta noastră a supravieţuit multor schimbări climatice în timpul său geologic şi va continua… Problema este dacă noi, oamenii, ca specie, vom supravieţui acestor schimbări… La această întrebare sunt sceptică. Greta ne demonstrează că oricine poate face o schimbare, că oricine poate contribui la îmbunătăţirea climatului şi a amprentei noastre pe această planetă. Tot ce trebuie este puţină informare şi puţină voinţă!”, spune braşoveanca.
„Niciodată nu m-a interesat cum arată CV-ul meu şi chiar pot spune că urăsc cuvântul «carieră». Cred că orice alegem să facem în viaţă trebuia să reprezinte ceea ce simţim, în primul rând. Scopul meu în viaţă nu este un «job bun», e posibilitatea de a face ceea ce vreau şi simt să fac”, a conchis Adela Dumitraşcu.