O afacere de spionaj cel puțin ciudată

Prima ciudățenie este că Parchetul însuși a dat NUP – Neînceperea Urmăririi Penale – în dosarul de corupție, derivat din cel de spionaj, în care au fost cercetați Sereș, Nagy, Mucea, Stancev și Benyatov. Deci, după aproape doi ani de investigații, timp în care presa a fost alimentată preferențial cu fragmente semnificative din convorbirile telefonice ale inculpaților, din care reieșea, în general, destul de limpede, mobilul material al acțiunilor lor, procurorii vin și spun: sorry, n-am găsit nimic! Nu există prejudiciu material, nu există corupție! La loc comanda! Ar trebui să înțelegem, dacă avem puțină minte, că acest conclav de poeți nu avea propensiuni materialiste. Dacă spionau, o făceau de amorul artei sau, poate, din convingere! Există exemplul celebru al lui Richard Sorge, care spiona la japonezi pentru ruși datorită convingerilor sale ideologice. Sau ale unor celebri spioni ruși care lucrau în America pe aceleași baze. Nu știu de ce, dar credeam dispărută această specie, într-un ev materialist ca cel în care trăim. Iată însă că „lotul” celor doi miniștri, doi consultanți internaționali și câțiva înalți funcționari publici români contrazice ferm această opinie. În mod logic, cam aceeași cale ar urma să aibă și dosarul de spionaj propriu-zis: fără prejudiciu, nema spionaj! Poate schimb de informații, dar nu spionaj! Și spionaj pe ce? Pe ce știe toată lumea? Pe ce, oricum, instituțiile statului trebuie să ofere firmelor de consultanță? În așteptarea - cred că nu prea lungă - a următorului NUP, da- ți-mi voie să-mi exprim niște uimiri. Prima este legată de decizia Parchetului de a nu mai trimite dosarul în instanță. După ce ai lucrat pe brânci la el, doi ani, pare cam ciudat să renunți, așa, de bună voie. A doua ține de ecoul acestei renunțări: nici două zile nu au ținut comentariile. După care s-au stins brusc. De parcă cineva le-a acoperit cu o prelată. Nici unul dintre inculpați nu și-a exprimat satisfacția sau nemulțumirea față de caznele prin care au trecut. Nici unul nu s-a revoltat, amenințând că va cere daune. Toți au tăcut mâlc. De parcă ar fi avut o înțelegere. Ori chiar au avut? Nu știu de ce, dar mi se pare că o firmă multinațională de calibrul lui First Boston n-ar fi putut să accepte implicarea sa într-un asemenea scandal fără să reacționeze. Nu sunt adeptul teoriei conspirației, dar prea mi se pare că, în spatele justiției, s-au făcut niște înțelegeri, din medii sau înalte rațiuni de stat (care ar fi alea?). Cum nu e prima dată, rămân nedumeririle.