„Numai pe apă nu am desenat”

Anca Timiş este o braşoveancă îndrăgostită nebuneşte de artă. Desenează cu drag, cu răbdare şi bucurie, astfel că a reuşit să transforme talentul şi pasiunea într-o afacere „colorată”. Banalele ziduri negre se transformă rapid în poveşti create cu multă imaginaţie şi har.
Braşoveanca a studiat Dreptul, dorindu-şi să profeseze ori în Diplomaţie ori în ONG-uri, în caritate. Şi cum se întâmplă de la sine, când tu nu eşti sigur, viaţa îţi arată drumul pe care trebuie să mergi ca să ajungi unde trebuie.
„M-am simţit mereu un om bogat, şi nu vorbesc aici despre bani, care are multe de dăruit şi care are privilegiul de a fi de folos celor din jur, celor în situaţii de viaţă dificile. Aşa încât mai întâi voluntar, apoi preşedintele Filialei Braşov a Organizaţiei Salvaţi Copiii, apoi iar voluntar în câteva ONG-uri mi-am urmat drumul profesional. E de tăcut aici – ce faci din caritate se cuvine să rămână nespus. De arte nu am stat departe niciodată. În paralel cu facultatea am studiat teatrul, artele decorative, pictură, grafică, ceramică, terapie prin artă, muzică, managementul artei. Nu cred că există an în care să nu descopăr o nouă jucărie, artistică, desigur. Caligrafia, iarăşi, mă fascinează de ani buni”, a explicat Anca Timiş.

Creativitatea, elementul cheie
Braşoveanca se consideră un „soi de puzzle”, care îmbină calitatea de profesor de arte la Colegiul Naţional „Johannes Honterus”, cu cea de artist plastic, de caligraf, de mentor în scrisul de mână pentru copii şi adulţi, cu cea de voluntar şi cu cea de liber profesionist în zona creativă. Creativitatea este elementul cheie în preocupările sale, de aceea ce face ea este inedit, unicat, aşa cum este cazul desenelor cu cretă.
„Stau pe perete un timp, apoi, cu un simplu burete, totul dispare, lăsând loc unei alte poveşti desenate.Un perete gol, negru, este pentru mine o promisiune, o invitaţie la joacă cu creta, o promisiune pentru zâmbetele ce vor urma după ce va fi colorat. Oamenii spun: aş vrea ceva cu natură, o pădure poate, sau o apă, sau nu ştiu exact, fă tu cum vrei. Asemenea invitaţii îmi plac cel mai mult, e provocator să pun imaginea incertă din mintea cuiva cu viziunea mea, împreună. Iese întotdeauna cel mai fain”, a mărturisit braşoveanca.
Ca o „stăpână”, arta o însoţeşte de când se ştie, deşi nu bănuia că dacă la câţiva ani a recita frumos pe o scenă, a avea desenele expuse la panoul şcolii înseamna, de fapt, că ai suflet de artist. Odată cu frecventarea cursurilor Şcolii Populare de Arte din Braşov, în liceu, a simţit că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmeze, şi astfel şi-a îndreptat paşii spre o carieră în domeniul creativ. Au urmat expoziţii colective şi personale, interacţiuni cu alţi artişti, o viaţă trăită în spiritul artei.

Trecerea de la pensulă la cretă
Ştiind că Anca pictează, o arhitectă a întrebat-o dacă ar desena pe un perete de tablă, la o firmă din Braşov. A urmat apoi partea de studiu ce cuprinde desenul cu cretă.
„Era ceva diferit, era textura cretei, era dimensiunea mare de aproximativ 20 mp, era subiectul lucrării care să îmbine elemente de panificaţie, specifice profilului firmei cu elemente de marketing, brand, multe aspecte care nu aveau nimic în comun cu pictura în ulei. O lucrare care mai este şi astăzi acolo, cred că a împlinit 3 ani, o lucrare dragă în mod deosebit, aşa cum îţi este dragă «prima dată» din orice. Am descoperit cu această ocazie că desenul cu cretă nu este doar o joacă de copii, ci o metodă creativă de personalizare a diverselor spaţii comerciale sau nu”, a adăugat femeia.

Un metru pătrat de desen cu creta necesită o oră de muncă
Pentru a putea picta cu creta este nevoie de o suprafaţă vopsită negru, de obicei, care să suporte ştergeri repetate. Anca spune că face, de obicei, o schiţă în creion, de multe ori pe hârtie milimetrică, schiţă ce va fi apoi transformată.
„Prefer să am şi un procent de libertate a creativităţii, de viziune personală, de alegere a cromaticii, de exemplu. Aleg să lucrez singură, s-a întâmplat şi să fiu închisă noaptea într-o şcoală, după program, atunci e linişte, sunt concentrată, nu mă grăbesc, ascult jazz şi desenez până nu mai pot. Cu drag, cu răbdare, cu bucurie. Şi pe perete este nevoie să schiţez repere, să aliniez şi să spaţiez corect, să ajustez compoziţia, pentru că, de multe ori, când suprafaţa este mare e imposibil să cuprinzi totul într-o privire sau într-o mână. Durează mult, ca să vă închipuiţi, socotiţi cam o oră de lucru pe fiecare metru pătrat. Iar după ce este gata, mă întorc a doua zi, să văd cu alţi ochi, poate am scăpat vreun detaliu, poate am uitat să şterg liniile ajutătoare. Iar la sfârşit zâmbesc, semnez şi îmi iau la revedere”, a detaliat artista.
Este important ca pigmenţii cretei să fie de cea mai bună calitate, altfel, se decolorează repede. Anca nu face excepţii, folosind cele mai bune materiale şi instrumente de desen. Pastelurile sunt preferatele ei. „Mă port cu peretele ca şi cu o pânză uriaşă. Mai folosesc markere cu vopsea-cretă acolo unde am nevoie de precizie mare sau de intensitate cromatică puternică. Este aşa o contradicţie plăcută între suprafaţa rigidă, neagră, şi textura prăfoasă a cretei. Zic, de multe ori, că este o mângâiere creta pentru arţăgosul perete”, a mai spus Anca.

Pe unde o „întâlniţi”
Anca a desenat în şcoli, grădiniţe, societăţi comerciale, restaurante, cafenele, spitale,case particulare, pensiuni, pereţi exteriori, grădini, birouri, ferestre, maşini.
„Cred că numai pe apă n-am desenat… Desigur că am o formă juridică de lucru, se numeşte Art Addict Atelier SRL, iar colaborările cu instituţiile publice şi alte entităţi juridice mă onorează şi mă bucură, şi aduc un plus de satisfacţie preocupărilor mele artistice”, a declarat braşoveanca.
Îţi aminteşte cu nostalgie de primul desen cu creta realizat la fima Novapan din Braşov. Se întinde pe mai mulţi pereţi, iar tematica principală este panificaţia.
„Şcoala de la Sânpetru, Grădiniţa de la Sânpetru tot de mine sunt desenate. La grădiniţă fiecare sală are o tematică diferită, în funcţie de grupa de copii. La Hospice Casa Speranţei am desenat salonul de recepţie a adulţilor şi în birouri, restaurantul unui prieten, pe strada Postăvarului. La Old Jack, în Piaţa Sfatului, am scris meniul pe perete tablă. În grădina Artigianale, pe str. Mureşenilor, am desenat pereţii panou ai barului, în cadrul unui eveniment din vara aceasta. Pensiunea Monti Chalet din Poiana Braşov are pe pereţii exteriori logo şi picturi făcute de mine. În curtea Colegiului Honterus am pictat, împreună cu alţi părinţi voluntari, zone de joacă pentru copii. Prin casele oamenilor, iar, tot felul de peisaje, poveşti, pe astea nu le mai punem. Multe, mărunte, mari şi foarte mari, cine le mai ţine minte pe toate?  Şi vă mai spun un secret: acasă am un perete tablă în living, de fiecare dată când avem un sărbătorit sau se schimbă anotimpul primeşte desen nou, aşa că, tot timpul am treabă să desenez ceva, ori pentru mine, ori pentru ceilalţi”, a povestit artista.

„Sunt frumoşi oamenii pentru care desenez, au ceva al lor, avem ceva în comun”
Oameni de business, din turism şi servicii, din instituţii şcolare sau spitaliceşti, de obicei manageri care îşi doresc ceva diferit, unic au apelat la talentul Ancăi. Mai sunt cei care îşi doresc acasă o anumită atmosferă, pentru ei, pentru copii, poate iubesc marea, muntele, muzica sau o anumită poveste, iar desenul pe perete îi duce tot timpul acolo, în locul acela drag, ca într-o vacanţă, ca într-un spaţiu sigur, cald. „Sunt frumoşi oamenii pentru care desenez, au ceva al lor, avem ceva în comun”, a completat femeia.

Peretele „secret” de acasă, un adevărat jurnal de familie
Acasă are un perete secret pe care pictează frecvent. „Pot să vă spun că peretele ăsta, de câţiva ani, e un fel de jurnal al familiei. De când copiii iubeau Hello Kitty sau Star Wars, unicorni sau prostioare ca fast food, apoi Porsche sau filozofi, trece peretele ăsta prin chinurile adolescenţei, ale primelor îndrăgostiri, ale motivaţionalelor, ale rockului ş.a.m.d., de sunt curioasă şi eu unde ne ducem. E fain când şi ei sau prietenii lor simt să lase un semn acolo: X-ulescu was here”, a declarat Anca.
Nici nu se gândea că cineva ar putea să plătească pentru lucrul pe care ea îl face cu atâta plăcere. Un  desen costă….
„Am renunţat la mentalitatea conform căreia când este pasiune este gratis, nu e sănătoasă pentru nimeni. Adică, nu fac lucrurile pentru bani, nu acesta este scopul, însă este echilibrat atunci când fiecare îşi împlineşte nevoia, şi este nevoie ca artiştii să fie răsplătiţi, respectaţi. Să schimbăm împreună viziunea asupra valorilor. Fiecare are talentul lui şi dacă din acesta duce o viaţă decentă, lumea este mai frumoasă şi mai valoroasă. Când iubeşti ceea ce faci, când perfecţionezi constant, când laşi acolo ceva din tine, nu ai cum să nu mergi mai sus”, a explicat femeia.

„Iubiţi şi faceţi ce vreţi!”
Anca Timiş spune că se apropie de 50 de ani şi nu regretă o clipă. Este un dar al vieţii să deseneze, să scrie, să picteze, să creeze… din nimic. „Am încă multă treabă, sunt abia la început. Privesc spre oameni cu iubire şi uimire, iubesc arta în atâtea forme încât nu ştiu pe care o voi putea deprinde până la capăt. Concret, vreau să fac aceleaşi lucruri ca până acum, însă mult mai bine. În fiecare zi mai bine, un strop. Nu am ambiţii financiare, sau orgolii de supremaţie artistică. Vreau să creez pentru oameni vii, reali, cu emoţii. Vreau să învăţ mereu, vreau să învăţ pe alţii din ce ştiu. Să insuflu dragostea faţă de artă, de autentic, de unicitate. Vreau să mă schimb pe mine, nu lumea. Vreau să nu uit că o simplă cretă poate schimba chimia umană, că un perete negru poate deveni o lume de poveşti şi că în fiecare zi contează cum ţi-ai scris povestea. Poate peretele meu este negru, însă culori am nenumărate. Iubiţi şi faceţi ce vreţi!”, a încheiat Anca Timiş. (BizBraşov.ro)