„Nu vreau ca băiatul meu să creadă că dacă nu e cuminte ajunge în Iad”

Religia, materie de sine stătătoare şi facultativă, care se predă în toţi anii de şcoală, de la pregătitoare până în ultima clasă de liceu, ar trebui să fie reformată din temelii. O spun experţii în educaţie, o spun răspicat şi părinţii copiilor. Motivul? Predarea Religiei în şcoli este un eşec social, iar cei 13 ani de educaţie religioasă nu au adus nici un beneficiu,  consideră Ciprian Mihali, directorul departamentului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

„A fost din start înscris”
Religia este o materie care se predă îndoctrinând, de cele mai multe ori, copiii, a precizat Miruna Matei, mama unui elev de clasa I, care a povestit cum a fost influenţat copilul „să creadă în bazaconii fără nici o susţinere ştiinţifică”:
„Nu am făcut cerere să-l înscriu pe Theo la Religie, copilul a fost din start înscris. Ar fi trebuit să fac o solicitare dacă nu voiam ca el să participe. Aşa mi s-a zis de la secretariatul şcolii. Dar mi s-a părut prea mare bătaia de cap dacă aş fi vrut să-l retrag, iar asta pentru că băiatul ar fi trebuit să iasă de la oră şi nu ar fi avut unde să stea”, explică părintele.
„Însă, cu timpul, mi-am dat seama că am făcut o mare greşeală. Copilul a început să vorbească din ce în ce mai des despre Dumnezeu, Isus, cruci, moarte, îngeri, biserici, să cânte rugăciuni pe stradă, să se închine fără motiv - un gest care devenise într-o vreme aproape un tic...”.
Femeia a povestit că a încercat să nu bage în seamă astfel de gesturi. „În schimb, am început să-i explicăm de ce nu cântăm rugăciuni în gura mare pe stradă, de ce nu ne închinăm decât la biserică, i-am explicat onest, sincer şi cât de bine am putut ce este moartea, ce se întâmplă după moarte, cine a fost Isus, cum s-a format lumea, omul etc. Însă ce îi spuneam noi era anulat de ce îi spunea domnul de Religie în clasă”.
Femeia s-a îngrijorat cu adevărat atunci când copilul i-a spus că ar vrea să se închine noaptea şi să zică Tatăl Nostru ca să nu mai viseze urât: „Pentru că a avut într-o noapte un coşmar, copilul a început să se roage la Dumnezeu să nu-i mai dea vise urâte. I-am explicat din nou că te poţi închina, te poţi ruga, dar asta nu înseamnă că nu vei mai visa urât. Am vorbit mult atunci. I-am spus că avem cu toţii coşmaruri câteodată, i-am explicat pe înţelesul lui de ce se întâmplă acest lucru, ce se petrece în creierul nostru, am dormit împreună o perioadă”.
Femeia ne-a spus că vrea să-şi retragă băiatul de la ora de Religie pentru că-şi doreşte un copil ancorat în realitate, un copil înclinat spre ştiinţă, „nu unul care să creadă că păcătoşii ajung în Iad, iar dacă nu e cuminte o să-l bată Dumnezeu”. Însă, recunoaşte tot ea, va fi foarte dificil, căci copilul are anul acesta ora de Religie în mijlocul programului.
În acest context, foarte des întâlnit în şcolile româneşti, profesorul Ciprian Mihali trage un mare semnal de alarmă: „Transformarea Religiei în disciplină opţională este un eşec. O disciplină este opţională atunci când elevul are posibilitatea să aleagă între ea şi o altă disciplină, cum se întâmplă cu alte discipline şcolare sau universitare: ai, de exemplu, patru cursuri opţionale dintre care ai libertatea să alegi două. Dar, în cazul Religiei, alternativa nu există: ca elev, ori îţi pui căştile pe urechi şi asculţi muzică în ora de Religie, ori îţi faci temele la alte materii, ori stai pe holurile şcolii. Niciuna din aceste alternative nu este propriu-zis educaţională şi benefică elevilor”.

„Religia în şcoli, un experiment de catehizare a copiilor”
Povestea Mirunei este doar un exemplu care ne arată cum se predă, de fapt, Religia la şcoală în clasele mici, atunci când mintea copiilor este cel mai uşor de modelat. „Cei 13 ani (de la clasa pregătitoare până în clasa a XII-a) de pretinsă educaţie religioasă nu contribuie nici la o mai bună cunoaştere a fenomenului religios sau a istoriei religiilor, dar nici nu formează un cetăţean mai moral, mai deschis la minte şi mai deschis spre ceilalţi. Nici măcar nu educă nişte credincioşi care să-şi înţeleagă mai bine propria religie, textele ei fundamentale sau propria lor credinţă”, consideră profesorul Ciprian Mihali. „Cu rare şi fericite excepţii, profesorii de Religie continuă să fie slab pregătiţi teoretic şi se mărginesc la un nereuşit şi îndelung experiment de catehizare a copiilor”, continuă specialistul.  
Marian Staş, expert în educaţie,  întăreşte ideea explicând faptul că Religia ar putea rămâne ca materie predată în şcoală, însă sub o altă formă: „În locul acestei discipline am putea introduce o componentă de Educaţie pentru spiritualitate. Căci, în momentul de faţă, la cum este predată acum această materie, există două mari riscuri: în primul rând, există multiple semnale care spun că oamenii care intră în sălile de clasă nu sunt profesionişti aşa cum ar trebui să fie şi, în al doilea rând, ne confruntăm cu riscul de prozelitism şi îndoctrinare”. Şi nu neapărat religioasă, dacă ne amintim cazul profesorului de la Buzău acuzat de prozelitism neolegionar.
 
Un aranjament, un joc de putere şi influenţă
Prin urmare, consideră Marian Staş, Religia, dacă tot o păstrăm în şcoli, să fie măcar de un real folos copiilor: „E limpede pentru mine că acest aranjament, care generează conflicte de natură juridică dar şi de natură pedagogică, are o sursă despre care nu vorbeşte nimeni. Şi anume, această tendinţă de joc de putere şi influenţă din partea cultului religios majoritar. Iar asta nu e o acuză. E un fapt”.
Marian Staş compară acest joc de putere practicat de BOR cu un veritabil joc de GO: „În care obiectivul este ca piesele fiecărui jucător să  încercuiască un număr cât mai mare dintre piesele adversarului”. Iar până la o limită, spune Marian Staş, poate accepta acest lucru din partea Bisericii.„Cu ce nu am să fiu însă niciodată de acord este acest risc de prozelitism şi îndoctrinare. Pentru că asta nu mai înseamnă o societate liberă, ci o societate tributară unei educaţii de Ev Mediu, nu unei educaţii de secol XXI”, spune expertul.
Una este credinţa profundă, pe care fiecare dintre noi o purtăm în suflet mai mult sau mai puţin, şi alta este ceea ce se predă la şcoală, consideră cei doi experţi în educaţie. În acest context, Marian Staş îl invită pe patriarhul României la un exerciţiu onest pentru ceea ce înseamnă educaţia spirituală a copiilor din ziua de azi: „Să gândim conţinuturi cu teme relevante, neutre, care să echilibreze pedagogic şi educaţional idei şi credinţe religioase, care să invite la autocunoaştere, autocontrol, cunoaştere de sine etc. Asta, evitând cele două compenente profund contra-educaţionale, şi anume prozelitismul şi îndoctrinarea”.
Pe lângă eliminarea Religiei din orar şi introducerea în locul său a disciplinei Educaţie pentru spiritualitate, Marian Staş mai vine cu o propunere: pilotarea acestei materii în anumite şcoli.: „Pentru ca schimbarea să nu se facă brusc, pentru ca această noutate să fie mai uşor de acceptat. Iar acolo unde trebuie ajustat, intervenit, să se poată ajuta şi interveni”.

Apel la BOR
Profesorul universitar Ciprian Mihali adresează şi el un apel către Biserica Ortodoxă Română, spunând că BOR are dreptul de a face educaţie religioasă, însă felul în care o face este discutabil. „Să ne înţelegem: BOR şi celelalte biserici recunoscute de statul român au tot dreptul, consacrat prin lege şi recunoscut de societate, de a face educaţie religioasă. Vrem nu vrem, religia este o dimensiune fundamentală a existenţei noastre individuale, colective şi istorice. Dar felul în care această educaţie se petrece şi locul în care se petrece, durata şi actorii ei aduc mari deservicii nu doar religiei în general, ci şi relaţiilor dintre oameni şi societăţii în ansamblul ei”.