„Nu te gândeşti, când ai 30 de ani…”. Povestea Alexandei, din Zărneşti

În plină pandemie, Alexandra, o tânără din Zărneşti, judeţul Braşov, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Avea 33 de ani atunci când a aflat că suferă de aceeaşi boală care i-a răpit mama cu doar o săptămână înainte să-şi primească propriul rezultat de la biopsie.
Vestea că nodulul pe care l-a simţit din senin era de natură malignă nu a luat-o prin surprindere. Dimpotrivă. Cumva, se aştepta ca, mai devreme sau mai târziu, să treacă, la fel ca şi mama ei, printr-un diagnostic de cancer. Doar că nu se aştepta ca acest lucru să se întâmple atât de repede.
„Problema cancerului este foarte complexă pentru mine”, povesteşte Alexandra. Tot din cauza cancerului şi-a pierdut soţul, în 2017, când bărbatul nu împlinise încă 30 de ani. „Am experienţă cu cancerul din ambele unghiuri: şi ca pacient, şi ca aparţinător”, continuă Alexandra, acum în vârstă de 36 de ani.
Abia ce îşi terminase facultatea atunci când mama sa a fost diagnosticată cu cancer la sân. De atunci, a înţeles că cea mai bună variantă este să meargă regulat la controale. Doar aşa putea depista din timp o problemă. Şi altfel nu putea interveni precoce în cazul unui diagnostic sumbru, cum avea să şi primească.
„E o suferinţă a mea că nu am copii. Dar în acelaşi timp, sunt conştientă că dacă nu aş fi mers la controale, că dacă nu s-ar fi intervenit la timp, probabil că aş fi depistat cancerul într-un stadiu metastatic. Nu te gândeşti, atunci când ai 30 de ani şi eşti în plină activitate, că poţi să primeşti un astfel de diagnostic. Dar iată că se întâmplă”, povesteşte Alexandra, care e director al unui centru de educaţie non-formală din Zărneşti.

Marile întrebări din spatele unui fenomen îngrijorător
Din păcate, povestea braşovencei de 36 de ani nu reprezintă o excepţie. În ultimul timp, tot mai multe familii, nu doar din România, ci de peste tot din lume, se lovesc de o realitate cruntă: scade vârsta celor diagnosticaţi cu cancer.
Spre exemplu, o analiză Financial Times a datelor de la Şcoala de Medicină din Washington, D.C., remarcă o creştere alarmantă a cazurilor de cancer nou diagnosticate în rândul persoanelor sub 50 de ani, în intervalul 1990-2019 şi la nivelul G20, adică al economiilor industrializate. Pentru grupele de vârstă 25-34 de ani, creşterea e de aproape 20%. Asta în timp ce, în categoria de vârstă peste 75 de ani, incidenţa a scăzut după 2005, în aceleaşi ţări.
În România, nu putem spune ce ne arată statisticile cu privire la acest trend observat în restul lumii, dată fiind lipsa Registrului Naţional de Cancer. Deşi e pe agenda publică şi pe lista de promisiuni de ani de zile, platforma e tot în faza de proiect.Pentru a avea un ordin de mărime în ceea ce priveşte numărul pacienţilor cu cancer din categoria tinerilor, cu precădere a celor de 30-45 de ani, s-au făcut solicitări către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Până la publicarea acestui material, s-a primit răspuns doar de la INSP, datele nefiind însă defalcate pe categorii de vârstă, ci arătând un total al cazurilor de cancer aflate în tratament.
Dar unde nu sunt date, sunt oameni-pacienţi şi medici deopotrivă. Iar ei confirmă că şi la noi scade vârsta la care se pun diagnosticele de cancer.

Lipsa unui traseu clar pentru pacientul oncologic în sistemul medical românesc
Chiar dacă motivele pentru care s-a ajuns aici reprezintă mari semne de întrebare în rândul membrilor comunităţii ştiinţifice, un lucru e cert: e nevoie de abordări diferite pe toate palierele: de la politici publice, la optimizarea programelor de prevenţie, la ajustarea investiţiilor şi până la construirea unor campanii de informare care să ţintească populaţia sub 50 de ani.
Ştim, însă, că sistemul de sănătate românesc nu gestionează corespunzător nici cazurile clasice de oncologie, respectiv pe cele apărute la persoanele trecute de 50 de ani.
La rândul lor, specialiştii admit că e nevoie de o mai bună informare, inclusiv în rândul personalului medical, astfel încât tinerii să nu mai fie plimbaţi între specialităţi şi spitale, aşa cum se întâmplă în prezent. Aceste hibe şi lipsa unui traseu clar definit pentru pacientul oncologic duc, la ora actuală, la întârzieri în punerea diagnosticului sau iniţierea tratamentului. Iar când vine vorba de cancer, timpul face toată diferenţa.
„Recunoaşterea simptomelor la persoane tinere poate să fie un lucru dificil de făcut de către medici, dacă nu au fost expuşi genului acesta de mesaj”, admite doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

Cancerul afectează tot mai multe persoane sub 45 de ani
Alexandra, tânăra de 36 de ani din Zărneşti, povesteşte că la şedinţele de chimioterapie era înconjurată de persoane care aveau sub 45 de ani.
„Mai bine de 40% din cei prezenţi la tratamente aveau sub 45 de ani. Cred că suntem din ce în ce mai mulţi tineri care trecem prin treaba asta. E îngrijorător”, a explicat femeia care a trecut atât prin chimioterapie cât şi prin şedinţe de radioterapie.
Şi, totuşi, de ce par să fie mai multe cazuri de cancer la tineri? O primă explicaţie este, cu certitudine, şi creşterea capacităţii de diagnostic, declară medicul Marius Geantă.
E incontestabil că, faţă de acum 10 ani, oncologia stă mai bine din toate punctele de vedere. Există mai mulţi specialişti în oncologie la nivel naţional, au fost investiţi mai mulţi bani în aparatură de înaltă performanţă sau în programe pilot de screening.
Însă, este esenţial să ne uităm şi spre celelalte cauze. În mod evident, în situaţii precum cea a Alexandrei, moştenirea genetică are o componentă cât se poate de clară. Dar în alte cazuri, în care nu există un istoric familial de boală, comportamentul individual, comportamentul social pot influenţa apariţia cancerului.

Cancerul, stilul de viaţă modern şi tarele sale
Numărul ridicat de diagnostice de cancer în rândul milenialilor (născuţi aprox. 1981-1996), de pildă, ar avea o legătură directă cu ceea ce numim stil de viaţă modern, apreciază oamenii de ştiinţă.
„Cancerul este o boală a genomului. Cu alte cuvinte, materialul genetic al unei persoane se modifică, celulele devin celule maligne, iar aceste modificări au loc în contextul interacţiunii materialului genetic cu diverşi factori din mediul înconjurător. Pot să fie factori fizici, pot să fie factori asociaţi cu obiceiurile noastre: fumat, consum de alcool, consum de alimente ultraprocesate. Creşterea incidenţei obezităţii ar fi un factor de risc. Această creştere reală a numărului de cazuri la vârste tinere e legată mai puţin de componenta genetică şi mai mult de impactul pe care factorii amintiţi îi are asupra materialului genetic al fiecărei persoane”, explică Marius Geantă.
O parte dintre factorii de risc care favorizează apariţia cancerului sunt puşi sub lupă şi de experţii Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătăţii, într-un document ce stă la baza controversatului Plan Naţional pentru Combaterea Cancerului, alt proiect ţinut la sertar.

Cei trei factori asociaţi cu apariţia cancerului
Aflăm, astfel, că rata supraponderabilităţii şi rata obezităţii în rândul adulţilor au crescut mai mult în România decât în Uniunea Europeană, în intervalul 2014-2019, fapt ce ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă.
Nici din perspectiva consumului de alcool nu stăm prea bine: prevalenţa consumului periculos de alcool este cu 45% mai ridicată în România faţă de media Uniunii Europene, arată documentul amintit.
Iar dacă vorbim de fumat, se punctează că deşi legislaţia anti-fumat adoptată în 2016 a contribuit la o scădere a numărului de fumători, România are în continuare un număr ridicat de consumatori de ţigarete, în mare parte bărbaţi.
„Există deja date care ne arată că, dacă în următorii ani se păstrează trendul descendent în privinţa fumatului, dar, în acelaşi timp, se păstrează trendul obezităţii – adică din ce în ce mai mulţi oameni vor fi obezi -, obezitatea va fi principalul factor de risc al apariţiei cancerului, depăşind fumatul. Foarte importantă este componenta care asociază, de fapt, trei factori: componenta de nutriţie şi ponderea alimentelor ultraprocesate, componenta de activitate fizică şi componenta de obezitate. Este o tripletă extrem de mult asociată cu apariţia cancerului”, completează Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

Atunci când medicii nu recunosc simptomele
Pe lângă factorii ce ţin de stilul de viaţă, există şi o serie de cauze ce ţin de sistem. Întârzierea unui diagnostic poate avea efecte dezastruoase pentru pacient, dacă nu decide să meargă să ceară şi o altă opinie.
Chiar şi Alexandra s-a confruntat cu o astfel de situaţie. A mers la medic şi, în urma ecografiei la sân, nodulul nu părea anormal. I s-a recomandat să revină peste alte trei luni la control. Dar un simptom care îi era familiar din vremea în care îşi îngrijea mama, respectiv faptul că i s-au umflat ganglionii, a determinat-o pe Alexandra să meargă direct la oncolog.
„E un pericol pe care l-am constatat şi vine din experienţa ultimilor ani. Foarte mult din ceea ce înseamnă controlul cancerului în România este din zona oncologiei. Or, de fapt, ar trebui ca şi medicii de familie sau medicii de alte specialităţi să fie implicaţi în programe de formare, aşa încât capacitatea lor de a recunoaşte simptomele să crească”, punctează medicul Marius Geantă.
Bineînţeles, contează şi interesul pacientului pentru controale preventive, unde nu stăm deloc bine. Un lucru e cert: nu sunt de vină doar pacienţii, ci şi investiţiile scăzute în prevenţie şi screening. Pentru că adevărul dureros e că, dacă nu e decontată de stat, prevenţia poate fi foarte scumpă, caz în care cade prea des din bugetul unei persoane.
Un motiv pentru asta e că, în ceea ce priveşte programele de screening, un criteriu major de includere îl reprezintă vârsta. Iar programele derulate în România în momentul de faţă exclud din start persoanele sub 50 de ani.
Prin urmare, tinerii aparent sănătoşi nu pot beneficia de screening pentru diverse tipuri de cancer. Asta în ciuda faptului că practica medicală, dar şi experienţele altor ţări cu sisteme de sănătate mai dezvoltate arată că vârsta pacienţilor diagnosticaţi cu cancer este într-o continuă scădere.
Spre exemplu, programul de screening pentru cancerul de col uterin nu funcţionează în parametri optimi în România, iar programul de vaccinare anti-HPV, după mai multe încercări eşuate, urmează să fie extins de la finalului anului, prin includerea băieţilor, dar şi prin compensarea vaccinurilor pentru adulţi.