Nu, nu e prostituţia

Multă lume consideră că cea mai veche profesie din lume este prostituţia, atât de stigmatizată şi de blamată de-a lungul timpului. Cu toate acestea, primii „specialişti” se ocupau cu totul de altceva.
După cum scrie BBC, cu mult înaintea roţii, a scrisului şi a civilizaţiei, oamenii au inventat burghiul dentar şi au învăţat cum să rezolve afecţiunile dentare. Acestea reprezentau o mare problemă încă din cele mai vechi timpuri. De altfel, istoricii confirmă existenţa unor dovezi care fac referire la durerile dentare provocate de carii şi inflamări gingivale încă din jurul anilor 2750 î.Hr. O primă mărturie a unei intervenţii de la nivelul cavităţii bucale a fost descoperită în Egipt, unde a fost găsită o mandibulă cu două perforaţii localizate sub rădăcina primului molar. Istoricii susţin ideea că aceste perforaţii au fost realizate în scopul unui drenaj care să permită eliminarea unui abces format la nivelul dintelui.
Există, însă, relatări şi mai vechi, care datează chiar de la începutul anilor 4000 î.Hr. Acestea se referă la tratarea cariei dentare şi la unele rugăciuni care aveau ca scop eliberarea durerilor provocate de aceasta.
Tratarea afecţiunilor dentare în perioada Evului Mediu era un domeniu în care cei care profesau era de obicei călugări, nu persoane calificate. Între anii 1130 şi 1160 edictele papale le-au interzis călugărilor să se mai ocupe aceste probleme de sănătate, astfel că extracţiile au început să fie realizate de către bărbieri, singurii care deţineau şi puteau folosi pe atunci instrumente ascuţite.
În anul 1921, minerii din Kabwe sau Broken Hill (Zambia de astăzi) au descoperit un craniu care aparţinea unui om preistoric din specia Homo Heidelbergensis. Acesta avea o frunte înclinată, creste uriaşe ale frunţii şi cavităţi în zece dinţi. Istoricii spun că este posibil ca bărbatul să fii murit din cauza problemelor de dentiţie.
Unul dintre cele mai importante momente din istoria medicinei moderne a avut loc în anul 1685, atunci când a apărut primul manual stomatologic. În 1728 a fost publicată prima lucrare academică, intitulată „Dentistul Chirurg”, semnată de Pierre Fauchard, considerat unul dintre părinţii fondatori ai stomatologiei moderne. Fauchard a introdus primele plombe dentare şi a vorbit pentru prima dată despre protezele dentare.
Stomatologia a devenit obiect de studiu în România în 1890. Doctorul Pavel Macarovici înfiinţa în acel an, la Iaşi, prima societate a dentiştilor care purta denumirea de „Chirurgia dentistică”. La începutul secolului XX stomatologia avea să devină ramură oficială a medicinei, conform legii sanitare.