Curs BNR

1 EUR = 4.9483 RON

1 USD = 4.3786 RON

1 GBP = 5.8051 RON

1 XAU = 250.8945 RON

1 AED = 1.1921 RON

1 AUD = 3.0780 RON

1 BGN = 2.5300 RON

1 BRL = 0.7745 RON

1 CAD = 3.4205 RON

1 CHF = 4.7500 RON

1 CNY = 0.6866 RON

1 CZK = 0.1945 RON

1 DKK = 0.6654 RON

1 EGP = 0.2787 RON

1 HUF = 1.3562 RON

1 INR = 0.0580 RON

1 JPY = 3.8668 RON

1 KRW = 0.3708 RON

1 MDL = 0.2470 RON

1 MXN = 0.2058 RON

1 NOK = 0.4793 RON

1 NZD = 2.9559 RON

1 PLN = 1.0778 RON

1 RSD = 0.0421 RON

1 RUB = 0.0593 RON

1 SEK = 0.4811 RON

1 TRY = 0.3178 RON

1 UAH = 0.1600 RON

1 XDR = 6.1218 RON

1 ZAR = 0.2738 RON

Editia 7594 - 08 dec 08:16

„Supla organigramă” a Braşovului, cu 65 de posturi în plus, nu a trecut nici a treia oară de Consiliul Local Braşov

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 18 octombrie 2021

„Supla organigramă” a Braşovului, cu 65 de posturi în plus, nu a trecut nici a treia oară de Consiliul Local Braşov

Noua organigramă a Primăriei Braşov nu a fost aprobată nici în şedinţa extraordinară de plen de vineri, 15 octombrie. A fost a treia încercare de aprobare a organigramei, după ce Consiliul Local nu a aprobat-o în şedinţele de plen din 29 septembrie (când a fost şedinţa ordinară) şi din 4 octombrie (când a fost o şedinţă extraordinară). Spre deosebire de variantele din 29 septembrie şi 4 octombrie, organigrama din 15 octombrie a fost uşor modificată,  cele 65 de posturi nou create fiind „mutate” de la un departament la altul. Ultima variantă a organigramei nu a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate nr. 1 (de buget - finanţe) şi nr. 5 (juridică).
Chiar dacă pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Local Braşov a fost un singur punct, respectiv „Aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Braşov”, aleşii au avut nevoie de 36 de minute pentru a dezbate proiectul şi a-l vota.

Cum e la Cluj, Timişoara, Sibiu şi Oradea, cum e la noi
În timpul discuţiilor, primarul Braşovului, Allen Coliban, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, a prezentat argumentele prin care a încercat din nou să îi convingă pe consilieri să voteze organigrama.
Astfel, acesta a prezentat un „studiu comparativ” privind numărul de funcţionari raportat la numărul de locuitori. Astfel, el a menţionat că „la Cluj Napoca sunt prevăzute în organigrama primăriei 1.099 de posturi, raportul fiind de un salariat al primăriei la 296 locuitori. Timişoara are 640 de posturi,  iar raportul este de unu la 498. Oradea are 587 de posturi, raportul fiind de unu la 335. La Braşov sunt 335 de posturi, iar raportul este de unu la 755.  Sibiul are 308 posturi, iar raportul este de unu la 478. Deci, de departe, atât în cifră brută, cât şi raportării la populaţie, organigrama noastră este una suplă, iar pe anumite direcţii este subdimensionată”.

Allen Coliban: „Cred că trebuie ca toţi să fim clarificaţi, pentru că altfel nu facem decât să blocăm politic funcţionarea Primăriei”
De asemenea, el le-a transmis aleşilor locali că, potrivit Codului Administrativ este, obligaţia Consiliului Local „să asigure funcţionarea unor servicii. Vorbim despre educaţie, tineret, sport, pentru care nu avem structuri în subordinea Primăriei. Noua organigramă vine să regleze aceste aspecte. De asemenea, am avut discuţii în comisii, care, după şedinţa anterioară (din 4 octombrie – n.r.) au solicitat să mărim numărul de posturi la Investiţii şi la Urbanism. Am suplimentat posturile în ceea ce priveşte Investiţiile. Vă rog să ţineţi cont că investiţiile au două dimensiuni. O dimensiune  este cea a investiţiilor propriu-zise, iar alta priveşte urmărirea implementării celor finanţate din fonduri europene. Prin urmare, capacitatea noastră de a derula investiţii este dată de suma celor două  departamente: Serviciul Investiţii şi Serviciul derulare şi Implementare Proiecte. În ceea ce priveşte autorizările, înfiinţăm acel birou unic şi suplimentăm posturile de la autorizări construcţii. Cred că trebuie ca toţi să fim clarificaţi, pentru că altfel nu facem decât să blocăm politic funcţionarea Primăriei”.  

Lucian Pătraşcu: „Cer şi acum ca această organigramă să fie supusă dezbaterii publice”
După prezentarea făcută de primar, liderul Grupului PSD din Consiliul Local Braşov, Lucian Pătraşcu a afirmat că în opinia aleşilor social-democraţi „această majorare a organigramei cu 65 de persoane, echivalentul a 20%, din care rezultă o cheltuială de aproape 1,1 milioane de euro pe an nu este necesară şi oportună. Modul în care au fost repartizate cele 65 de posturi noi, dintre care 7 directori, 6 şefi de serviciu nu eficientizează fiecare direcţie, serviciu şi birou. Aşa cum am solicitat şi la şedinţa anterioară, cer şi acum ca această organigramă să fie supusă dezbaterii publice. Nu cred că în 30 de zile se va bloca Primăria. Cred că braşovenii au dreptul să îşi exprime punctul de vedere referitor la acest proiect”.
Referitor la solicitarea privind dezbaterea publică a organigramei, primarul Braşovului nu a spus dacă este de acord sau nu, afirmând doar că „în cazul de faţă, organigrama nu este ceva bătut în cuie sau scrisă în piatră. În elaborarea organigramei am preluat nemulţumirile cetăţenilor. Dacă nu veţi vota, evident că vom continua cu acelaşi aparat şi cu aceleaşi nemulţumiri”. Totodată, edilul a anunţat că în acest moment, Primăria Braşov înregistrează 52.000 de ore de întârziere în ceea ce priveşte răspunsurile către cetăţeni.  

Viceprimarul Sebastian Rusu a solicitat discutarea organigramei şi în afara şedinţelor Consiliului Local
Pe de altă parte, viceprimarul Sebastian Rusu (PNL) a declarat că Grupul PNL din Consiliul Local Braşov consideră că  un număr mare de angajaţi nu duce, în mod automat, la o creştere a performanţei. „În documentaţiile aferente proiectului de hotărâre nu găsim impactul bugetar dezvoltat.  De asemenea, nu regăsim posturi în plus la Direcţia Tehnice. Cred că trebuie să discutăm această organigramă să fie analizată şi discutată nu doar în şedinţele de Consiliu Local. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi de la anumite primării, acolo sunt incluse şi activităţi externalizare de noi. În Braşov, Direcţia de Asistenţă Socială are 834 de angajaţi. Poliţia Locală are 250 de angajaţi. Serviciul Public Local de Termoficare are 65 de angajaţi. Serviciul de Pieţe are 57 de angajaţi. Dacă le cumulăm, trecem de 1.000 de salariaţi”, a declarat Rusu.
În replică, primarul i-a răspuns viceprimarului că „legat de discuţii, dumneavoastră aţi venit cu o propunere de organigramă în luna iunie a acestui an, dar nu aţi fost deschis dialogului când s-a pus problema optimizării ei. Înaintea şedinţei ordinare din 29 septembrie, iniţial aţi fost de acord cu organigrama, în comisii, apoi v-aţi răzgândit. În ceea ce priveşte bugetul, explicaţia a fost oferită în şedinţa anterioară. Referitor la Direcţia Tehnică, activitatea acesteia s-a reorganizat, unele atribuţii fiind trecute la alte structuri”.
Într-un final, organigrama a fost respinsă, după ce numai 12 consilieri au votat „pentru”, iar alţi 15 „împotrivă”.

Comentarii

'Willy'

2021-10-18 11:51:36


'Nu i-ar fi rusine.'

'Barbu Gh.'

2021-10-17 19:43:12


'Jale mare. Nu reușește „aitistul” să-și răsplătească lipitorii de afișe cu posturi superbănoase la primărie.'

'SUCIU AUREL MIRCEA'

2021-10-17 06:59:28


'Buna ziua,d-le Primar aveti bani de salarii ptr.atatea directori?S-au ne mariti impozitele.Sant a poltic,dar este revoltator ce vreti sa faceti.Tara arde si d-vs va bateti joc de banii publici.De ce nu acceptai o dezbatere cu Brasovenii si o sa vedeti reactia lor,dupa care actionati in consecinta.Cati oameni capabili si cate pile vor fi angajati pe aceste posturi?Nu va jucati cu banii publici.Atentie consiliul nu mai este cu d-vs,va asteapta soarta d-lui Ghise.Sa auzim de bine.'

'Rammstein'

2021-10-17 05:49:27


'Bă boule,primăria Berlinului are doar 200 de angajați!!..și e capitală germaniei...!!!.pentru ce va trebuie sute si mii de posturi?..pentru clientela politică?..'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional