Nota 10 la licenţă, deşi nimeni nu a crezut în el

A crescut prin orfelinatele din România şi, pe lângă toate suferintele prin care a trecut în instituţiile statului, a mai fost şi descurajat să înveţe şi să încerce să-şi construiască o carieră. A dovedit că are un caracter atât de puternic încât poate lupta împotriva omenirii întregi şi să iasă, la final, învingător.
Este vorba despre Rafaelo Varga, un tânăr abandonat de părinţi, reporter la o televiziune naţională din Bucureşti, care a luat licenţa cu nota 10. În câteva cuvinte, Rafaelo, a povestit cum a reuşit în viaţă. „Nu îmi amintesc să fi vorbit cândva despre mai puţin cunoscuta situaţie din casele de copii. Pentru a nu fi interpretat greşit, da, recunosc, în orfelinate acum e bine, condiţiile sunt incomparabile cu cele din anii 1997-2015, când eu eram instituţionalizat. Ce nu am înţeles, şi încă mă întreb, cu speranţa să nu mai fie aşa, e de ce o mare parte din oamenii angajaţi să ne susţină moral, să ne îngrijească ne descurajau? De exemplu, când eram în clasa a 7-a mi se spunea întotdeauna că nu voi lua capacitatea şi că am să rămân în sat, că voi ajunge în cel mai fericit caz un ciurdar, că mai mult decât a avea grijă de vacile din sat nu voi putea face. Asta m-a ambiţionat, însă m-a îngrozit pe întreg anul şcolar. Dar, astfel, am reuşit să iau examenul de capacitate. În tot răul, iată şi un bine. Nu cu notă mare, dar suficient cât să scap din localitatea unde se află orfelinatul. În clasa a 11-a, asistenţii sociali (de la Satu Mare) făcuseră pariu că voi pică examenul de bacalaureat şi că am să ajung un ratat. Au încercat chiar să convingă familia de plasament să nu mă ia în casa lor, motivând că studiile arată că noi, cei din orfelinat, suntem cei care atunci când vom creşte o sa le facem doar rău. Însă asta, din nou, m-a ambiţionat să merg zilnic la ore şi la meditaţii, pe care profesorii din liceu mi le-au oferit, pentru a recupera lipsurile din anii în care nu s-a ocupat nimeni de şcolarizarea mea. Am luat bacul cu o notă bună. Totodată, am vrut să le demonstrez că eu nu o sa fac rău familiei care m-a scos din locul de unde simţeam că nu voi ieşi vreodată.
După ce am primit diploma de bac, m-am prezentat la DGASPC Sector 2 şi mi s-a recomandat să plec din ţară. Ei au considerat că asta e mai bine pentru mine.
Am fost nevoit să îi «ameninţ» cu presa pentru a primi o adeverinţă care sa îmi ofere o gratuitate la facultate (prevăzută de lege pentru cei crescuţi în orfelinat). Până nu am ajuns la directoarea DGASPC de la acea vreme nu am obţinut adeverinţa.
Pur şi simplu nu au vrut! Acum, situaţia s-a mai schimbat. Nu prea am mai ţinut legătura cu majoritatea din angajaţii DGASPC atât din Satu Mare, cât şi din Bucureşti. Am rămas în contact doar cu o parte din foştii colegi şi cu doamnele care ne protejau de bătăi şi care ne ofereau afecţiune.
Astăzi, am susţinut lucrarea de licenţă. Recunosc că am fost susţinut, profesorii m-au îndrăgit şi înţeles. Am avut din primul an un job în domeniul la care doar visam în copilărie, deşi nu a fost uşor să împletesc timpul. Vă recunosc, să fii reporter nu e tocmai uşor!
Ce vreau sa spun cu această postare? Aş vrea să le amintesc colegilor din orfelinate că se poate!
Limitele vi le impuneţi doar voi, nimic nu e nerealizabil. Dacă sunteţi puternici şi dacă veţi sparge «zidurile» cuvintelor de descurajare, veţi reuşi.
Luptaţi, învăţaţi şi cereţi ajutorul atunci când aveţi nevoie! Sunt mulţi care vor fi acolo să vă sprijine”, a transmis Rafaelo Varga.
Rafaelo a avut parte de iubire de la una din angajatele DGASPC Satu Mare, care l-a îndrăgit şi l-a tratat ca pe propriul copil. Când a plecat de la Satu Mare, a întâlnit-o pe Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov, care a însemnat o alta şansă pe care adolescentul de atunci nu a ratat-o. Acum, tânărul care a obţinut nota 10 la licenţă poate avea cariera la care a visat de mic şi îşi poate pune întreaga pricepere în slujba copiilor aflaţi în grija statului.