banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8752 - 23 sep 06:30

Nostalgia Pieței Universității

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 19 ianuarie 2012

Pentru cei care n-au avut privilegiul să trăiască pe viu acele momente, Piața Universității a reprezentat un soi de “nouă” Revoluție, dacă nu chiar o alternativă a acesteia – abordare întărită de demersurile publice ale unor mijloace media direct interesate în rescrierea istoriei recente

Pentru cei care n-au avut privilegiul să trăiască pe viu acele momente, Piața Universității a reprezentat un soi de “nouă” Revoluție, dacă nu chiar o alternativă a acesteia – abordare întărită de demersurile publice ale unor mijloace media direct interesate în rescrierea istoriei recente. Practic, a fost vorba de o replică dată celor care, odată cu răsturnarea ceaușismului, se instalaseră în capul mesei, asumându-și legitimitatea acestei succesiuni. Cei care au întârziat la festin, ori n-au avut curajul să se afișeze, au încercat să-și facă partea într-o manieră prin care au catalogat noua putere drept cripto-comunistă, ei înșiși desemnându-o ca purtătorii adevăratului demers democratic. Ocuparea Pieței Universității – a locului în care, practic, se scrisese cea mai importantă pagină de istorie a finalului de veac - a fost în primul rând o manifestare de frondă, care s-a amplificat pe măsură ce forțele plasate în culisele sale au crezut că pot modifica cursul evenimentelor. Vreme de aproape două luni Piața Universității s-a transformat într-un soi de cenaclu-carnaval, cu accente de Hyde Park, în care s-au amestecat, de-a valma, oameni nemulțumiți pur și simplu, idealiști, oportuniști, securiști deghizați în democrați sadea și pescari în apele tulburi ale tranziției. A fost o formă de protest originală și cu impact în special pe plan extern, gradul său de acceptare internă scăzut fiind pus în evidență de scorul alegerilor desfășurate chiar în timpul manifestării. Ce se petrece de câteva zile în Piața Universității poartă însemnele nostalgiei după o vreme în care protestul reprezenta principala formă de manifestare a opiniei. Demisia lui Arafat a fost doar detonatorul unei mișcări ce s-a amplificat cu fiecare zi, generată de mult prea lunga etapă de austeritate diferențiată și de flagrantă indiferență față de dialog. Puseele de violență, care au prins pe picior greșit forțele de ordine moleșite de inactivitate și de haosul și incompetența ce au pus stăpânire pe un minister deprofesionalizat prin ierarhiile pe care le-a alcătuit exlusiv prin joc politic, au fost relativ rapid înlăturate și, de câteva zile, Piața a redevenit cenaclul-carnaval din urmă cu 22 de ani. Cu diferența că astăzi protestul este mai limpede și mai clar direcționat. Desigur, numărătorile scrupuloase ale Internelor, care arată că doar 6-7000 de oameni din toată țara participă la proteste, tind să inducă ideea că acestea sunt apanajul unei minorități. Cred însă că semnificativ este nu numărul celor ieșiți în piață și în stradă, ci sentimentul cvasigeneral de nemulțumire față de efectele unei guvernări în mod vădit incompetente. Pentru prima dată în istoricul acestor manifestări, protestul este preponderent social și refuzul imixtiunii politicului a fost evident din reacția mulțimii față de încercările de infiltrare – în speranța câștigării de capital politic – ale unor personaje ce ar fi dorit să-și construiască în Piață platforme electorale.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie