Nosocomia administrativă

S-a vorbit mult despre nosocomie, după tragedia de la Colectiv şi după decesul mai multor victime în urma contractării unor viruşi intraspitaliceşti. Dintre aceea pe care nici un medicament nu-i poate lichida, unica soluţie acceptată fiind aceea a buldozerului. Nu era o noutate. Se ştie de multă vreme şi în întregul mediu spitalicesc că doar norocul te poate scăpa de aceşti ucigaşi nevăzuţi şi că principalele lor victime sunt pacienţii cu boli grave. Precum cei arşi de pâsla otrăvită căzută din tavanul clubului.
Există şi alte variante de nosocomie, cea mai comună manifestându-se în instituţiile administraţiei publice. Germenii ei stau pitiţi prin birourile ministeriale sau directoriale şi pândesc apariţia unui pacient mai slab de înger, infiltrându-se rapid în genele sale. Cea mai cunoscută manifestare a nosocomiei administrative este aceea că cel infectat simte brusc nevoia de a-şi pune la munci grele rudele şi prietenii cu care înlocuiesc rapid pe cei aflaţi în funcţiile de conducere din subordinea sa. Aceştia, contaminaţi la rândul lor, repetă gesturile, având şi ei rude şi prieteni pe care nu-i cruţă. Şi, uite-aşa, orice schimbare la vârf se propagă în ritm alert pe toată verticala administrativă.
Premierul Cioloş a venit gata infectat de la Bruxelles. De cum a poposit la Victoria, şi-a consultat agenda telefonică şi i-a convocat pe toţi cei cu care băuse un ceai la cofetăria de la Barleymont sau jucase un şeptic pe coridoarele de la Strasbourg şi de care îi lega amintiri depănate din vremurile când erau încă în ţară, slujbaşi la stat. În febra constituirii noului guvern, un mare număr de portofolii au revenit acestor persoane, indiferent dacă mai avuseseră în clin sau în mânecă cu domeniul pe care urmau să-l păstorească în manieră tehnocrată. Una dintre primele victime a nosocomiei contractate la noul loc de muncă a fost doamna Cristiana Paşca Palmer. Palmer de la soţul american cu care a bătut drumurile lumii pe teme date de Departamentul de stat. Pentru domeniul mediului de care trebuie să se ocupe o recomandă pregătirea sa de bază – aceea de asistentă medicală – dar şi trecerea, de-a lungul timpului, prin diferite medii, din Europa în America şi din America în Africa. Atracţia unor medii diverse fac ca, de la preluarea mandatului, doamna Paşca Palmer să fi petrecut mai mult de jumătate din timpul de muncă socialmente necesar pe la Bruxelles unde se află coordonatorii domeniului şi soţul. Când a revenit în ţară, doamna Paşca s-a preocupat să schimbe tot ce se poate. Mai puţin secretarii de stat – în legătură cu care s-au făcut nişte înţelegeri cu partidele. Dar mai în jos, organigramele colcăie de directori, şefi de regii şi administratori care par că abia aşteaptă să-şi cedeze locurile unora mai buni ca ei. Din delicateţe, doamna ministru nu catadixeşte să-i întrebe de sănătate, dacă mai pot şi nu sunt dispuşi să lase loc tineretului, ci le trimite mesageri personali cu recomandarea să-şi ceară de bunăvoie schimbarea.
În rest, totul este minunat la Ministerul Mediului unde se pare că a devenit o tradiţie ca doamnele să facă politică pe spinarea bărbaţilor.