Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 03:13

Nonagenar tâlhărit după ce a vrut să-şi astâmpere poftele trupeşti. Când credea că va dezgoli o tânără de 21 de ani, un braşovean de 90 de ani a fost „golit” de bani de o trupă de 4 prietene hoaţe

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 11 iunie 2020

Nonagenar tâlhărit după ce a vrut să-şi astâmpere poftele trupeşti. Când credea că va dezgoli o tânără de 21 de ani, un braşovean de 90 de ani a fost „golit” de bani de o trupă de 4 prietene hoaţe

Un bărbat de 90 de ani din Braşov a ajuns victima unui grup infracţional care tâlhărea persoane cărora la promitea favoruri sexuale. O tânără de 21 de ani, membră a grupului, a ajuns în apartamentul bătrânului, după ce i-a promis că va face sex cu el, însă, în casă, l-a îmbătat pe bărbat şi, ajutată de trei complice, l-a tâlhărit. Șase persoane făceau parte din grup şi aveau un mod de operare bine stabilit.
Vineri, 5 iunie, în jurul orei 14:00, nonagenarul a condus-o pe tânără în locuinţa sa, după ce aceasta ar fi acceptat să întreţină relaţii sexuale cu bărbatului. Ajunşi în casă, cei doi au „încălzit” atmosfera cu câteva pahare cu băuturi alcoolice. Se pare că numărul de pahare a fost prea mare pentru bărbat, care a căzut într-o stare de somnolenţă. Atât a aşteptat tânăra, care şi-a chemat alte trei prietene, cu vârste între 29 şi 37 de ani, împreună cu care ar fi sustras o sumă de bani din casa bătrânului.
În urma cercetărilor ulterioare, poliţiştii au scos la iveală faptul că cele patru femei, împreună cu alţi doi bărbaţi cu vârste de 33 ani, respectiv 37 ani, care le asigurau transportul, ar fi autorii altor două infracţiuni de tâlhărie calificată, fapte săvârşite prin aceeaşi metodă. În 09 iunie, poliţiştii braşoveni au prins în flagrant, imediat după comiterea unei fapte similare de tâlhărie calificată, patru dintre persoanele implicate, iar ulterior, în cursul aceleiaşi zile, au fost depistate şi celelalte două persoane.
„În baza probatoriului administrat în cauză, toate cele şase persoane au fost reţinute pentru 24 ore şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat comisarul şef Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Basov.

+2 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie