banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8697 - 08 iul 02:00

FOTBAL

Noi reguli de arbitraj vor fi aplicate în următorul sezon competiţional al Superligii

Autor: George ALDEA

Publicat la 09 iulie 2026

Noi reguli de arbitraj vor fi aplicate în următorul sezon competiţional al Superligii

Conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) le-a prezentat arbitrilor, arbitrilor asistenţi şi observatorilor, în cadrul unui seminar de vară desfăşurat la Mogoşoaia şi Buftea, noile reguli care vor fi aplicate în următorul sezon competiţional al Superligii, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Sezonul 2026-2027 vine cu o serie de modificări semnificative în Legile Jocului, menite să crească ritmul şi buna desfăşurare a partidelor prin descurajarea tragerilor de timp.
Una dintre cele mai vizibile schimbări priveşte procedura înlocuirilor: jucătorii înlocuiţi au la dispoziţie doar zece secunde pentru a părăsi terenul. Depăşirea acestei limite de timp duce la întârzierea intrării jucătorului de rezervă, până la prima întrerupere care are loc după un minut (timp continuu), descurajând astfel pierderea de timp.
De asemenea, jucătorii care primesc îngrijiri medicale pe teren sau provoacă oprirea jocului din cauza unei accidentări vor fi obligaţi, în general, să rămână în afara terenului timp de un minut (timp continuu) după reluarea jocului, limitând simulările şi beneficiile obţinute în mod nesportiv.
În ceea ce priveşte arbitrajul video, acesta îşi extinde atribuţiile în noul sezon al Superligii. Astfel, oficialii VAR pot interveni în cazul unui cartonaş roşu acordat eronat, în urma unui al doilea galben evident greşit, dar şi atunci când un jucător este sancţionat din greşeală în locul altuia. Totodată, acordarea incorectă a unei lovituri de colţ poate fi corectată rapid, fără a întârzia jocul.
La capitolul disciplinar, nu se mai acordă cartonaş galben pentru o tentativa de oprire a unei oportunităţi clare de înscriere a unui gol, dacă avantajul este aplicat şi se înscrie un gol. În plus, se va utiliza o numărătoare inversă, vizibilă de cinci secunde, atunci când un jucător sau o echipă întârzie o aruncare de la margine; dacă se depăşeşte limita de timp, posesia mingii se acordă echipei adverse.
O altă măsură strictă vizează comportamentul jucătorilor în situaţii tensionate: acoperirea gurii în timp ce se adresează unui adversar va fi sancţionată cu eliminare directă. Aceste schimbări subliniază intenţia de a face jocul mai fluent şi mai transparent.
În cadrul seminarului desfăşurat în perioada 5-7 iulie, arbitrii şi arbitrii asistenţi au susţinut atât testări teoretice, cât şi fizice, în vederea pregătirii pentru competiţiile care urmează să înceapă.
O etapă importantă din pregătirea arbitrilor a însemnat activitatea fiecăruia, împreună cu managerul VAR, Ovidiu Haţegan, în faţa ecranelor simulatorului de asistenţă video. La fel ca în marile ligi europene, fotbalul românesc va beneficia începând din noul sezon de un HUB VAR la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, de unde arbitrii vor analiza fazele meciurilor din competiţiile interne. Noua tehnologie va beneficia de expertiza tehnicienilor Sportec, care vor ajuta la implementarea sistemului în competiţii.
Programul seminarului a inclus, ca în fiecare an, şi sesiuni video dedicate analizării fazelor de joc, teme privind poziţionarea în teren, interpretarea situaţiilor de joc şi managementul meciului. Totodată, au fost dezbătute aspecte referitoare la jocul cu mâna şi alte abateri prevăzute de regulament.
La seminar au participat arbitrul Gabriel Mihuleac şi arbitrul asistent Florin Iftode, amândoi promovaţi în această vară în lotul oficialilor de joc pentru Liga I.
Din motive de prevenţie, pentru a nu risca accidentări musculare serioase care le-ar putea compromite o mare parte din sezon, 8 arbitri (Radu Petrescu, Andrei Chivulete, Horia Mladinovici, Ionuţ Coza, Bogdan Dumitrache, Marius Omuţ, Ovidiu Mazilu, Cătălin Buşi) şi 7 arbitri asistenţi (Radu Ghinguleac, Doru Lucaciu, Marius Marchidanu, Marius Bobe, Andrei Constantinescu, Raul Ghiciulescu, Alexandru Cerei) nu au finalizat toate probele fizice şi, implicit, nu au promovat testarea susţinută marţi, 7 iulie. Aceştia vor fi retestaţi şi vor putea primi delegări pe teren la jocurile oficiale după ce vor promova probele fizice.
Prima etapă a ediţie 2026/2027 a Superligii va avea loc în perioada 17-20 iulie, dar sezonul intern va debuta cu Supercupa României, pe 12 iulie, la Craiova, între Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj. 

Foto: FRF

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional