Amânarea începerii campionatului în Ligile a II-a și a III-a a fost benefică pentru unele formații care încă mai aveau nevoie de timp pentru completarea loturilor și neavenită pentru care își planificaseră, conform programului, forma echipelor pentru 11 august
Amânarea începerii campionatului în Ligile a II-a și a III-a a fost benefică pentru unele formații care încă mai aveau nevoie de timp pentru completarea loturilor și neavenită pentru care își planificaseră, conform programului, forma echipelor pentru 11 august. Nu dăm nume, dar aceste formații se cunosc. Pentru acesta, divizionarele secunde și cele mici din eșalonul trei și-au programat în continuare meciuri amicale – test, pentru omogenizarea și pentru definitivarea relațiilor de joc. „Stegarii” au evoluat pe „ICIM” în compania colegei de primă serie, FCM Târgoviște. Pădurarii s-au confruntat pe „Carpați” cu o formație ce își dorește revenirea în primul eșalon, Sportul Studențesc.
Predelenii au jucat cu aceeași formație din Capitală, „Sportul”, cu care au remizat, cu toate că Decebal Câmpeanu nu și-a rulat toți jucătorii.
Pădurarii și-au
definitivat lotul
Forex Brașov –
Sportul Studențesc 0-1 (0-0)
Stadionul: Carpați.
A înscris: Curelea (min 67 pen).
Forex: Tufiși – Soare, Apostol, Șeran – Burlacu, Pintea, Beza, Câmpean – Wagner, Gideon, I.Popa. Au mai evoluat: Onciu, Roman, Cristea, Neagu. Antrenor: Alexandru Pelici.
Sportul: Popescu – Oae, Patriche, Secăreanu, Dedu – Gh. Costin, Nicola, Ferfelea, Varga – Ciupe, Postolache, Ghinga. Antrenor: R. Bădescu.
Pentru studenții bucureșteni a fost ultima zi de cantonament pe care au evoluat la Brașov. S-au confruntat două formații care au evoluat bine în câmp, dar care au periclitat prea puțin buturile. În prima repriză, fiecare echipă a ratat câte o oportunitate, prin Apostol și Varga, pentru ca în cea de-a doua, Roman să aibă golul în vârful bocancului, dar Niculescu a scos de la rădăcina barei. Cu două minute înainte de final, goalkeeperul bucureș-tean reușește să scoată de la vinclu un șut al lui Cristea.
La finalul meciului, antrenorul brașovean, Alex Pelici s-a arătat mulțumit de felul în care s-au implicat elevii lui. „Nu am urmărit nea-părat rezultatul. Am primit gol din penalti (un penalti cu un mare semn de întrebare – n.r.), dar m-a satisfăcut felul în care s-au comportat băieții. Mai este ceva de lucru și mai avem ceva timp la dispoziție pentru a remedia deficiențele.”
Următoarele meciuri se vor disputa joi dimineață, la Sibiu, cu Atletic, și după amiază, la Sebeș, cu Surianul, iar sâmbăta viitoare, la Alba-Iulia, cu Unirea, din seria a doua a Ligii ardelene. Ofițerul de presă al forestierilor ne-a comunicat faptul că lotul de 25 de jucători arată astfel: Robert Tufiși, Remus Dănălache, Eduard Ciobanu (junior din pepiniera proprie), portari;
Rareș Forika, Gabriel Simion, Andrei Șeran, Dumitru Apostol, Valentin Onciu, Mirel Soare (Gloria Bistrița), Ionuț Neagu (Auxerre Lugoj) – fundași;
Marius Burlacu, Eugen Beza, Nicolae Cristea, Codruț Cătană, Adrian Câmpean, Marius Băișanu, Alexandru Tudor (ambii juniori), Silviu Pintea (FC Brașov) – mijlocași;
Iulian Popa, Ion Coman, Tiberiu Marcu (junior Forex) Alexandru Wagner (junior Gloria), Daniel Mihai Roman (Gloria Bistrița), Alexandru Terciu (FC Ghimbav), Gideon Ajebitimi (FCM Reșița).
Media de vârstă a lotului a fost de 21,7 ani.
Predelenii,
egalii „Sportului”
CF Predeal –
Sportul Studențesc 1-1 (0-0)
Au înscris: Evsei (min70) / Ferfelea (min70).
CF Predeal: Harnagea (Ciucă) – Dăogaru, Salla, Ceaușel, Iacob, Lupu, Mocanu, Moarcăș - Evsei, Șpetcu, Mihai. Au mai evoluat: Vajda, Bodean, Nedelea. Antrenor: Decebal Câmpeanu.
Divizionara C caută în continuare jucători care să se adapteze profilului echipei predelene. Decebal Câmpeanu a folosit alți jucători cu care va intra în cantonamentul de la Pârâul Rece. Va fi ultima încercare pentru a-și definitiva lotul cu care să înceapă campionatul pe 24 august.
Adaugă un comentariu